Ziua în care Ruşine TV a revenit la matcă

8:47 pm, 28 ianuarie 2016 • de Comentariile sunt închise pentru Ziua în care Ruşine TV a revenit la matcă

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

BI_RSStimaţii mei cititori, hai să jucăm un joc. Un joc de genul celui în care toţi participanţii la o chermeză cad de acord ca, atunci când se referă la Dracu, să-i spună altfel – spre exemplu, Gigi – pentru a nu-l invoca în deplinătatea sa malefică.

În jocul de azi o să vorbim despre Ruşine TV. Ruşine TV e un alias acoperitor pentru o întreprindere extrem de angajată, pe vremuri, în demersul de a îndobitoci telespectatorii şi a-i mâna la urne precum turmele de bovine, cu ştampila gata lipită de numele unui anumit candidat.

Declinul Ruşinii TV a început acum vreo 8 ani, odată cu precedenta criză financiară globală. El s-a accentuat atunci când, în ciuda scremetelor editoriale, în ciuda filmelor livrate la cheie despre copii bătuţi de preşedinţi în funcţie, în ciuda banilor pompaţi cu hidrantul în legiunea de hiene urlătoare din prime-time, respectiva staţie n-a reuşit, spre oftica patronului, să impună în funcţia de şef de stat un oarecare prostănac.

Nu săriţi cu parul, nu eu l-am rebotezat „prostănac” pe respectivul, ci un clasic în viaţă al nomenclaturii la putere în ultimii 50 de ani.

Mă rog, astea-s detalii. La un moment dat, după ce s-a deşirat un ghem infracţional de intrigi şi interese în care au strălucit, cu Elan, un fost puşcăriaş din Roman şi un tânăr întreprinzător cu chelie prematură şi suspiciuni de evaziune cu motorină la dosar, Ruşine TV s-a scindat.

Aidoma unui copil microcefal a cărui mamă a fost infectată cu virusul Zika, produsul sciziunii a crescut şui, cu privirea zbanghie şi o dâră lichidă de extract tabloid pe bază de opiacee curgându-i perpetuu în colţul gurii.

Pentru că s-a specializat în a vinde minciuni despre copiii inexistenţi ai unor celebri cineaşti trecuţi în nefiinţă sau în a căuta sensul vieţii în oala de noapte a unor clarvăzători tuciurii chinuiţi de crize cronice de delirium tremens, copilul denaturat şi-a dobândit renumele de Retard TV. Mai târziu, Retardul ăsta TV a fost folosit de patronii săi din umbră drept măciucă menită să-l împiedice pe Iohannis să ajungă preşedinte dar, repet, astea-s doar detalii presărate neglijent pe parcursul unei argumentaţii.

În timp, Ruşine TV şi-a confecţionat o falsă onorabilitate, insistând să facă agenda politică a zilei, în loc de clismă zilnică vedetelor de carton presat, precum a făcut şi face bastardul său retard. Unii au fost păcăliţi de această opţiune editorială ori s-au amăgit singuri, insistând să caute o urmă de curăţenie în grămada de gunoi menajer din care se nutriţionează presa mainstream. E confortabil să ai motive să spui: „X TV e o mizerie dar la Y TV mai ai ce să vezi, chiar dacă-i pupă-n fund pe liberali”, nu-i aşa?

Aşa o fi, dar ultimii naivi care mai caută curăţenie şi normalitate pe la televiziunile de ştiri au tras, joi, obloanele.

Iar Ruşine TV şi Retard TV au ajuns iar, vorba nemţilor din epoca lui Julius Caesar, „ejusdem farinae„. De ce spun asta? Simplu: pentru că slujbaşii Ruşinii au luat un comunicat al unei instituţii de control care anunţa o amendă la Metrorex şi l-au transformat în trâmbiţa Apocalipsei.

Amenda de 20 de mii de lei primită de administraţia metroului după accidentul unui cetăţean a devenit muniţie de război în tirurile trase din studio.

Pe parcursul a două-trei emisiuni de după-amiază, tonul şi limbajul din platou au reînviat presa din vremea lui William Hearst, când ăsta din urmă voia morţiş ca SUA să declare război Cubei şi îşi folosea propriul ziar pentru a răspândi minciuni scelerate.

(Dacă printre cititorii acestui material se numără, conjunctural, centuriste ajunse posesoare de legitimaţie de jurnalist, foşti bodyguarzi reconvertiţi profesional în paparazzi sau chiar absolvenţi de „Spiru Haret” aflaţi la jumătatea procesului de alfabetizare, invit acest popor să consulte Wikipedia pentru cazul în care referinţe de genul ‘Hearst’, ‘Cuba’ sau ‘scelerat’ i se par prea vagi.)

Aproape simţeai revărsându-se, joi, dintre pixelii Ruşine TV frustrarea că Metrorexului nu-i cad pantalonii de teamă, atunci când teleaşti de genul Mortadela Muştărelu încruntă o sprânceană sau ridică vocea cu o terţă mică.

Atunci când pleci la război, e bine să-ţi fixezi un scop clar iar Ruşine TV şi l-a fixat: aplicarea „ad-literam” a concluziei ANPC, recte închiderea staţiei multi-magistrală din Piaţa Victoriei pe considerentul că peronul e prea departe de vagon iar oamenii sunt expuşi riscului de a cădea între!

Da, asta aţi ratat, dacă, în loc să vă uitaţi la TV după-amiaza, acasă, precum 60% din populaţia îmbătrânită a României, aţi avut îndrăzneala de a face clătite în bucătărie cu televizorul închis, de a da zăpada sau de a vă afla, Doamne fereşte, la muncă, unde nu-s televizoare deschise pe staţiile de ştiri autohtone!

„Mor oameni! Directorul nu răspunde la telefon! Sfidare! Îi plătim din banii noştri şi ei ne ignoră! Ştiţi cât câştigă un director acolo? Cum îndrăzneşte să nu ne răspundă la telefon? Colegii din redacţie să insiste! Mor oameni! De ce ne sfidaţi? Ce salariu are domnul director? Vi se pare normal? Mor oameni! Sfidare!”

Monologul e „împrumutat” dintr-o altă zi, de pe acelaşi tronson orar, ceea ce arată că pattern-ul e universal în logica editorială a staţiei. Totuşi, una e să beşteleşti administraţia municipală pentru clasica neputinţă de a degaja prompt străzile la prima zăpadă şi cu totul altceva e să instigi la închiderea circulaţiei metroului doar ca să-ţi arăţi muşchii, ca staţie TV.

Evident, oricât s-au dat de pământ cu fundul lor greu încercat, deloc gingaşele lichele de la Ruşine TV n-au reuşit să determine închiderea staţiei de metrou.

România a văzut şi suportat multe ticăloşii, dar asta ar fi fost prea greu de tolerat: pe toate cele patru magistrale ale metroului bucureştean circulă zilnic aproape 480 de mii de oameni, conform unei situaţii din 2014 (sunt curios dacă vreuna dintre maimuţele urlătoare din studio avea habar de amănuntul ăsta).

Cât timp nu e vorba de un pericol permanent şi inevitabil la urcarea/coborârea călătorilor în/din vagoane, e preferabil ca metroul să circule.

MR_RS4Este în avantajul a 480 de mii de oameni. Şi îmi permit să cred că ceea ce e important pentru jumătate de milion de oameni în fiecare zi trebuie să primeze în faţa imbecilităţii televizate, oricât sânge negru şi-ar face nişte lefegii penibili care urlă în microfon conform temei primite în plic de patron sau de la slugile din imediata apropiere a acestuia.

Nu apăr, Doamne fereşte, Metrorexul, binecunoscut cuibuşor de afaceri transpartinice de-a lungul a N guvernări post-decembriste. Dar nu despre mafia de la metrou e vorba aici. Ci despre un incident regretabil, penalizat de o instituţie de control a statului şi amplificat iraţional, către consecinţe absurde, de o staţie TV împovărată financiar şi în goană disperată după rating.

Chiar, dacă ar fi să decideţi voi, net, între existenţa unei staţii TV din România şi persistenţa a ceva important pentru 500 de mii de cetăţeni, ce aţi alege?

Ştiam eu:-)

P.S: Nu voi fi niciodată adeptul violenţei şi insist că angajatul Metrorex care a scuipat, joi, membrii unei echipe de televiziune trebuie sancţionat exemplar, după prevederile Codului Muncii. Dar reacţia individului arată destul de fidel cam care este percepţia populaţiei faţă de ce a ajuns, în prezent, presa.

P.P.S: Acest material este un pamflet care nu implică în, mod automat, o convergenţă de opinii şi de abordări între autorul său şi politica editorială a portalului „Reporter Virtual”

Sursa foto principală: Business Insider

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (13 voturi, media: 4,31 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top