» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Guvernul a avizat favorabil o notă prin care Ministerul Educaţiei a propus suspendarea cursurilor universitare în data de 10 decembrie 2012, urmând ca centrele de învăţământ să stabilească procedura de recuperare a cursurilor, în baza autonomiei universitare. Nota a fost avizată în şedinţa de azi a Guvernului. Premierul Victor Ponta a anunţat, sâmbătă, că Guvernul vrea să declare ziua de luni, 10 decembrie 2012, drept zi liberă în universităţi, astfel încât studenţii care învaţă în alte zone decât cele de domiciliu să aibă posibilitatea să voteze la alegerile parlamentare în localităţile lor şi să poată reveni în timp util, marţi, la cursuri. Solicitarea pentru acordarea unei astfel de zi libere i-a fost adresată premierului Victor Ponta, sâmbătă dimineaţa, de către unul dintre tinerii care vizitau sediul Guvernului cu ocazia „Zilei Porţilor Deschise”.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top