WP: Războiul a stins luminile în Siria

2:39 pm, 12 martie 2015 • de Comentariile sunt închise pentru WP: Războiul a stins luminile în Siria

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Patru ani de război în Siria între opoziţie şi regimul lui Bashar al-Assad au provocat moartea a peste 200 de mii de oameni, exodul a milioane de refugiaţi şi distrugeri materiale incredibile.
Dincolo de relatările bine documentate ale corespondenţilor de război, imaginile luate din satelit înainte şi după declanşarea conflictului sunt cele mai obiective dovezi ale consecinţelor acestei confruntări, cu un final încă greu de anticipat. Fotografiile realizate de pe orbite aflate la înălţimi de sute de kilometri arată cum zone întregi ale ţării, scăldate pe vremuri într-o baie de lumină artificială în timpul nopţii, sunt acum cuprinse de un întuneric specific Evului mediu.
Imaginile, difuzate de #withSyria, o coaliţie care reuneşte 130 de organizaţii umanitare, constituie, totodată, un avertisment legat de ce s-ar

MAI MULT, aici » PaginadePolitica.ro

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top