» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Ironia lui Valentin Stan la adresa fondatorului Intact Dan Voiculescu nu a rămas fără răspuns din partea mogulului. Voiculescu a comparat ”prestația” de la Antena 3 a analistului politic cu o ”criză identitară a unui insomniac”. ”Tensionat de realizările colegilor săi, un realizator de la Antena 3, un domn care traversează, se pare, o criză de identitate, a căutat cu disperare un subiect care să îi asigure o performanţă relevantă. Fără să mai stea pe gânduri, domnul în cauză a organizat un spectacol strident, într-o seară de vineri, către miezul nopţii, moment în care, susţin specialiştii, persoanele părăsite (de încredere şi inspiraţie) sunt capabile de orice exces în speranţa unui dram de atenţie. Astfel, în singurătatea-i nocturnă, realizatorul a încercat să-şi dea lovitura. A uitat de public şi s-a căutat pe sine. Să se mai caute”, a scris Dan Voiculescu pe blogul lui. Divergențele între cei doi au plecat de la afirmaţiile făcute de Dan Voiculescu pe tema declaraţiilor preşedintelui Traian Băsescu, conform cărora acesta a angajat România în Acordul fiscal european. ”Băsescu nu avea dreptul să o facă, potrivit Constituţiei, e motiv de suspendare”, a afirmat recent ”tăticul” Intact. ”Oare cât de deştepţi sau cât de proşti om fi toţi românii să înghiţim, prin reprezentanţii noştri în vârful Opoziţiei, asemenea tâmpenii. De-ar fi numai atât…”, a spus Stan.

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

17 comentarii

  1. zippo spune:

    pt cei marcati de „inteligenta” d-lui voiculescu, „eleganta”… „experienta”..”lipsa de argumente a lui stan”
    nu pot decit sa citez pe stan: „e un manual pentru timpiti” de diplomatie.. luati-l ba.. sa nu mai pareti prosti.

  2. thorhammer spune:

    Sunt curios… pana cu o zi inainte de iesirea lui Stan, omul nu mai era „capabil de orice exces în speranţa unui dram de atenţie” ?
    Abia acum a descoperit „coolmogulu'”, ca Stan e un limbric lipsit de coloana ? Desigur lipsit de coloana in fata lui, ca asa cu altii era batos limbricu’.

  3. costel spune:

    Voiculescu si Stan.Cum ii tanda asa-i si Manda.Doi oameni fara caracter si bun simt.

  4. lucian spune:

    Pentru cei care-l adora pe Felix: Voi chiar il credeti capabil sa dea asemenea raspunsuri? Voi chiar credeti ca el isi scrie textele de pe blog? Pe blogul lui scrie mai mult ca sigur sluga lui, Sergiu Andon sau chiar Gadea.

  5. Bran spune:

    probabil ca Stan isi negociaza leafa; se-nteleg ei.

  6. Ca si Gadea, si Felix a raspuns prin atac la persoana. Deci asta dovedeste ca ce a spus Stan e adevarat, nu? Ca n-a obiectat la ce a spus. Opozitia chiar n-are habar despre ce se intampla in lumea asta iar nea Voiculescu nu prea e sigur pe Constitutie si legile sau prerogativele prezidentului. Asta e scoala de partid, old school, nu contraataci cu argumente, ci persoana 😀 Exact cum a facut Gadea cu Plesu. Profesionisti nu altceva 😀 Bineinteles ca macacii din antena ignora incidentul, e un fleac, l-au ciuruit si uite asa Stan pentru noi este chiar Cristoiu 2. NEXT!

  7. scartz spune:

    stan si+a mai indreptat cocoasa…stan laptop l-a umilit pe varan la el in sufrageerie…au si sarit latraii in apararea securistului turnator…

  8. Catalin Popa spune:

    Care „Brutusi”, profesore? Nu numai ca nu a plecat nimeni dintre cei care conteaza, dar au mai venit si altii de la Realitatea Tv. S-au dus unii cu Oancea, la B1tv, dar nimeni de valoare sau, mai bine zis, de audienta remarcabila, dovada fiind procentul de maxim 0,5 de la b1.

  9. ohm spune:

    voiculescu este un gentleman. a dat dovada de eleganta in raspunsul lui

  10. profesor spune:

    Eu cred ca Voiculescu a primit ceea ce a meritat pt ca a hranit la sanu-i veninos o armata de Brutuşi(pluralul de la Brutus) … crescuti si instruiti dupa chipul si asemanarea lui Felix.

  11. Ion spune:

    Sper ca „iesirea” d-lui Stan la adresa lui Voiculescu il spala de toate pacatele si acum trebuie sa cadem pe spate de fiecare data cand spune ceva.

  12. anca vasile spune:

    Frumos spus…Experienta lui Voiculescu isi spune cuvantul!

  13. danutz srl spune:

    Dar emisiunea lui Stan nu chiar atat de tarziu in noapte. Noaptea oranj, intre altele.

  14. qazymirr spune:

    voiculescu e un varan, fara doar si poate, dar stan m-a lasat perplex pt lipsa de argumente. s-a apucat sa il injure p’asta, figurativ vorbind, fara sa vina cu ceva concret, cu un argument vis a vis de motivul agresivitatii sale…usor jenant mister stan !

  15. Logopedul spune:

    1-0 pentru Voiculescu la capitolul „inteligenta”.

  16. vlad tepes spune:

    un raspuns destul de soft…nu cred ca voiculescu va regreta file-urile lui stan si bran

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top