» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*Dacă există asociații ale vânătorilor, de ce să nu existe și asociații de luptă împotriva vânătorilor? Ei bine, poate că n-ați știut, dar dintr-o astfel de asociație fac parte și celebrii părerologi de la Antena 3, Bogdan Chirieac și Marius Pieleanu. Și nu, nu este vorba despre vânătorile de corupți, deși cei doi se manifestă fervent și împotriva acestora, ci despre vânători din alea clasice, cu puști, gonaci și ogari de aport. La drept vorbind, mi se pare și firesc ca un nene pe care-l cheamă Pieleanu să se teamă de alți neni, care pun în băț pielea animalelor sau le împăiază, după cum și mai firesc e ca un alt nene, poreclit ”Morsa competentă”, să fie la fel de speriat – că vorba celebrului film: și morsele se împușcă, nu-i așa? Analistul Chirieac s-a declarat indignat de declarațiile noii ministrese a Mediului, Grațiela și-nu-mai-știu-cum, care a spus că va emite un ordin de ministru prin care să poată fi împușcați legal o grămadă de urși. ”Probabil că zecile de mii de euro plătite de vânători pentru un trofeu de urs și-au găsit calea până la Ministerul Mediului din București” a afirmat el. Vai, domnu Chirieac, dar ce facem, bre? Acuzăm cel mai competent guvern PSDragnea că ia șpagă? Vrei să te taie Antena 3 și România TV de la porția de dulce, că ăia încă n-au întors armele împotriva guvernului? Ce nu înțeleg e de ce domnul Adrian Ursu, un alt exemplar în viu de la Antena 3 nu a ieșit și el să protesteze, păi ori suntem urși, ori nu mai suntem? Nu mai zic că domnul Chirieac neglijează un aspect esențial: bine, bre, o acuzi pe aia că împușcă urși ca să-i ajungă euroii la minister, dar de ăla micu de la Finanțe, pupilul lui Dragnea, nu zici nimic, că ne vânează toți leii din buzunar cu impozitele lui?

*În mare vervă, probabil din cauza caniculei, care-i excită rău pe ăștia la cap, CTP mătură pe jos cu Dragnea și Tăriceanu. Și o face așa de tare că nu cred c-o să mai fie nevoie ca femeile de serviciu să mai dea cu mopul curând prin Parlament, fiindcă deja e curat ca-n palmă, de la cei doi siamezi într-ale corupției. În opinia celebrului Savonarola cu Berlină, ”acțiunile pe care le întreprind de aproape un an de zile acești doi domni sunt mult mai periculoase pentru România decât Rusia și ISIS la un loc”. Asta cam așa e, pentru că, dacă ne uităm bine la ei, politicienii menționați chiar au profil de teroriști. Ce, n-ați văzut? Lui Dragnea, dacă-i un pui un cearșaf din ăla pe cap juri că-i frate cu Al-Bagdadi, șeful Statului Islamic, și că i se spune Al-Teleormani, călăul care decapitează cu sânge rege economia României. Cât despre Tăriceanu, ăsta face terorism din pasiune pentru femei: deja și-a tras șase fecioare (cu nuntă, cu Stare Civilă fiecare, ce-i drept!) din alea promise de Profetul Mahomed și nu se lasă până nu-și mai trage până la 72 de bucăți de domnișoare, dacă nu-l oprește cineva să se detoneze cu tot cu biata țară!

*Nu știu dacă la Digi24 chiar se stă atât de prost cu lefurile sau lui Tolontan i s-au urcat la cap radiațiile alea de la mamuți, însă cu profesionalismul sigur se stă rău de tot. Comentând pe marginea vizitei lui Trump la Varșovia, un isteț de pe site-ul Digi dă următorul titlu: ”Trump, final de discurs pe „Treceți batalioane române Carpații”. După care îl apucă o criză de deontologie pe la lingurică și precizează: ”Discursul lui Donald Trump s-a încheiat pe acordurile unui cunoscut cântec militar. Celor care au tresărit auzind cunoscutul „Treceţi Batalioane Române Carpaţii” le spunem că piesa pe care a folosit-o președintele american pentru a-şi face ieşirea din scenă e, de fapt, versiunea poloneză a vestitului cântec de oaste, numit „Infanteria Gri”. Păi, bine, meșterică, nu abia ziseși în titlu că e ”Treceți batalioane”? Sau titlul e doar așa, la plezneală, să vadă bizonul majoritar, să se umfle inima în el de mândrie patriotică și să dea click, chit că pe urmă o să i se risipească tot patriotismul, citind despre ce e vorba? Nu e frumos că vă păcăliți așa cititorii, bă-băieți, de ce nu rămâneți voi la niște momeli mai inofensive? Dacă tot aveați chef de niște vizualizări, puteați să titrați, frumos, ”Fundul Melaniei e cel mai exploziv din NATO. Intră pe galeria-foto să-l vezi, dar nu atinge ecranul, că sărim toți în aer!”

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (7 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top