*Arestarea neașteptată a celor două dame bine, fugite în Costa Rica cu banii de pâine ai boborului a produs, cum era de așteptat, o vie emoție în rândul gurnaliștilor, și al celor pe care, eufemistic vorbind, Udrea i-a hrănit de la sânul generos (al bugetului, nu al ei) ani de zile, și al celor care au înjurat-o, vârtos, de când era „blonda lui Chioru”. La Antena 3, maistrul Cristoiu, de pildă, care s-a situat în ambele tabere, fiind și cu sufletul în raiul pedelist, și cu curul pe scaunul bibliotecii, a comentat în stilu-i caracteristic evenimentul: „Este o operațiune spectaculoasă, parcă copiată din operațiunile binomului de la noi. De ce le-au oprit pe stradă? Se întâmplă așa ceva la un terorist. SRI are legături cu toate Serviciile. Cred că e o operațiune pusă la cale de la noi.” Așa e, nea Ioane, aici e mâna Binomului clar, doar că în Costa Rica îi zice, cred, pe spaniolește, El Binomo, în rest e la fel de periculos și tot Kovesi, Coldea și Lazăr sunt vinovați. De altfel unul dintre polițai, da, da, ăla mai voinic, așa, cu cămașa cu Interpol, mare minune de n-o fi fost chiar Kovesi deghizată, care, când a pus gheara pe ele, le-a zis, ca-n reclama aia de pe vremuri ”V-am prins, vrăjitoarelor!” În rest, întrebările tovarășului Tristoiu sunt tot de Gâgă, cam ca aia cu „cine le-a dat protestatarilor lasere?” Cum adică, bre, de ce le-a oprit pe stradă? Păi unde voiai să le oprească, la spa? La coadă la carne? La muls vaca? Că acasă sigur nu stăteau, să nu-l audă iar pe nesuferitul ăla de Slugărel sunându-le: „Stați liniștite, fetilii, facem o ievaluare pentru ordonanță și vă scăpăm și pe voi!”
*La fel de neliniștit în privința Udrei, deși pe vremuri o umplea de scuipați pe unde-o prindea, s-a arătat, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu, și Bogdan Chirieac. L-am văzut eu că se tot foiește, dar nu știam de ce, pe urmă a explicat: „Mă frământă o întrebare. Cum se face că doamna Udrea a fost ridicată de pe stradă – desigur, cineva s-a întâmplat să filmeze momentul – nu de poliţia locală cum te-ai aştepta, pentru că Udrea n-avea vreun pistol la ea, ci de către ofiţerii Interpol, împreună cu reprezentanţii serviciului secret din Costa Rica. Un posibil răspuns poate veni din următorul fapt: lumea ştie mai puţin că prin 1949, republica Costa Rica a renunţat la apărarea naţională. Banii pentru apărare i-au băgat la sănătate şi educaţie, iar securitatea naţională a fost încredinţată Statelor Unite ale Americii. Că tot spuneaţi că ne desparte un ocean de Elena Udrea. S-ar putea să nu ne mai despartă oceanul, iar doamna Udrea să fie adusă în România.” Aha, deci asta e problema: Chirieac nu se mai întreabă, ca Cristoiu, de ce au săltat-o de pe stradă pe Nuțica, ci de ce au săltat-o ofițerii Interpol și nu milițienii locali? Vedeți? Analiști diferiți, limbi diferite, gusturi diferite, păreri diferite. Pe Morsa Competentă nu o deranjează că au luat-o de pe ștrasse, ca pe teroriști, ci că a luat-o Interpolul, fiindcă la ei milițienii sunt atât de proști că nici pistoale nu mai primesc. A, domnu Chirieac, gata, am priceput unde bați matale: carevasăzică nici România n-ar mai avea nevoie de apărare și securitate națională, ce atâta securitate? Îi rugăm pe ruși să ne asigure ei securitatea și banii pentru apărare îi băgăm în sănătate și în educație: în sănătatea politicienilor care se operează la Viena și în educația loazelor lor, care trebuie să învețe în străinătate, pe bani grei, că pentru facultățile de stat din România sunt prea proaste!
*În fine, cel mai greu au trăit momentul arestării lui Udrea sclaveții ei de la Evenimentul zilei. După ce au făcut ca miilor de cititori să li se umple poponeața de lacrimi citind despre „condițiile groaznice de detenție din Costa Rica”, ei au publicat și un articol de mare angajament, intitulat „Momente dramatice pentru Elena Udrea. Nevoită să se mulgă pentru a-și hrăni nou-născutul”. După care, ca orice gurnaliști care au tăria propriilor convingeri, s-au gândit că e cam de porc un asemenea titlu, așa că l-au mai înmuiat nițel: „MOMENTE DRAMATICE pentru Elena Udrea. Ce e NEVOITĂ să facă pentru a-și HRĂNI NOU-NĂSCUTUL.” Bravo, bă-băieți, îmi place de voi, ziariști combativi, nu glumă – dar vedeți că v-a rămas un „muls” în link-ul articolului! Și vă înțeleg supărarea: dacă-i mai pun multe sechestre Duamnei și o mai țin mult la bulău, s-ar putea să trăiți și voi momente dramatice și să ajungeți să vă mulgeți unii pe alții. Sau mai bine-l mulgeți pe Andronic, fiindcă, la cât lapte o fi supt și ăla din banii țării, i-or mai fi rămas câțiva litri și pentru voi…
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.