» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*În timp ce toată presa vuiește despre cei patru indivizi misterioși din restaurant, care i-au făcut semnul cu degetul lui Dragnea sau Irinucăi – nu se știe precis, la Antena 3 s-a pus batista pe țambal în această privință și telespectatorii sunt momiți cu vrăjeli ieftine, să uite de tot problema. Aseară, celebrul prezicător în chefir, Marius Pieleanu, a fost prezent în studio pentru a prezenta datele celui mai recent sondaj Avangarde cu privire la alegeri. Dacă săptămâna viitoare ar avea loc alegeri, ne-a spus celebrul sondor, PSD ar lua 37% din voturi mintenaș și ar putea face iar guvernul cu ALDE, care ar lua și el vreo 10%. Pielene, înțeleg că Dragnea, fratele tău alb din Teleorman, a cinstit masa, dar mai taie din ele, dă-le dreacu! Nu de alta, dar colegul Paladă dă PSD la sub 35%, deși în sondajul lui aproape trei sferturi din români se declară profund nemulțumiți de situația din România. Bă-băieți, înțeleg că lucrați pentru un șmecher și vreți să-i prostiți pe fraieri, dar faceți-o și voi mai delicat. Adică românii sunt profund nemulțumiți de halul în care cele trei guverne PSD, mai ales ăsta ultimul, al Pavianei, au adus țara, însă tot PSD votează? Hai, bre, că nu suntem chiar o nație de masochiști. Și în condițiile în care vine Cati Andronescu și spune, la aceleași posturi de televiziune la care vă luați voi desertul, eufemistic vorbind, că în sondajele proprii, PSD nu mai trece de 25%, voi de unde scoateți cifrele astea? Așa că domnu Pieleanu, domnu Palavra, mai subțire cu cifrele astea, că mă faceți să mă gândesc la alte alea! Pentru că asemenea elucubrații nu pot avea decât două explicații: fie nu mai sunteți oameni, ci ați devenit un fel de ființă hibridă, Homo novus antenicus, care mănâncă rahat și cacă cifre mari în sondaje, fie, vorba lu doamna aia care-l intervieva pe Dragnea, v-ați drogat. Ziceți, mă, ați luat șpeiș, ce-ați luat? Și nu mai stați în stradă, că vă calcă mașinilii!

*Și cred că tot ceva legale a luat și faimosul analist Mirel Curea, care, într-un editorial din Evenimentul zilei, intitulat „Armata poate stopa degenerarea poporului român!”, după ce prezintă ce bună era armata pe vremuri, cum îi transforma ea pe băieți în bărbați adevărați, capabili să fumeze Carpați sub apă, mai ceva ca soldatul sovietic, lansează o teorie elucubrantă: tinerii din ziua de azi trebuie să facă armata, că de-aia sunt așa de slabi, de „degenerați” și nu rezistă la gaze lacrimogene. Băi, frate, nu glumesc! Chiar așa a scris guțanul, ia citiți aici: „M-am tot uitat din ce în ce mai crucit la reacțiile participanților la învălmășelile tefelisto-sereiste din 10 august, precum și la niște imagini tot de atunci. Reacțiile preponderente, alea de uimire consternat-indignată, m-au dat gata: „Ne-au gazat! Ce a fost asta? Cu ce au dat, de ce nu ne spun cu ce au dat? Apa cu care ne-au stropit, de unde au luat-o?” și alte văicăreli prostești… Uluiala lor, deci, este una sinceră, deloc propagandistică, mi-am spus dumirit brusc. Habar nu au de capul lor, mi-am zis, nu au ieșit din eprubeta părintească, nu au trecut prin „cortul chimic”, ăla în care orice soldat învăța ce-i ăla un gaz lacrimogen, nu le-a explicat nimeni, niciodată, care este diferența dintre „separat”, „în linie” și „la grămadă” și nici că în ultimul caz oamenii se calcă în picioare în caz de panică, situație în care primii care pier, striviți, sunt copiii și bătrânii. Nu au înțeles nici cum este cu aplicarea „manu militari” a legii, pentru că nu au trăit pe pielea lor direct, niciodată, nicio rigoare, în afară de aceea că li s-au terminat țigările și berea și trebuie să-și tragă treningul pe ei, ca să coboare până la prăvălie. Pe scurt, nu sunt niște supraviețuitori în stare să-și găsească nici măcar drumul spre casă, fără un GPS la îndemână.” Carevasăzică, ne spune Mireluș-minte-de-pluș ăsta, de-aia n-au rezistat oamenii din Piața Victoriei la gazele date-n ochi de Jandarmerie, fiindcă n-avea armata făcută! Băi puță bleguță, pentru cultura ta generală, află că și eu, și mulți alții din Piață aveam armata la bază – unii chiar făcută la Jandarmerie, cu complex chimic și toate prostiile – și tot nu ne-a ajutat la nimic. Nea Ilie Gîzea, Dumnezeul să-l ierte, avea și el armata făcută și tot l-au omorât gazele în exces. Așa că din două una, Curea: ori ești ticălos și în cazul ăsta nu mai ai scăpare, ori ești prost, habar nu ai despre ce e vorba, și în cazul ăsta te-aș trimite să faci armata, ca să pricepi odată, bolovane, că nu stagiul militar „te face om”, ci educația! Dar la cât de dus cu pluta ești, dau la pariu că nu-ți dau ăia armă pe mână, că ai împușca lumea la mitinguri, așa că tot la „gheazeu” ajungi, să gâdili porcii pe spate, că văd că ești obișnuit cu porcăriile…

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (30 voturi, media: 4,77 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top