» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*Geloși, probabil, că audiența lor la boborul clătit pe creier e tot mai mică, acesta preferând telenovelele indiene sau turcești de pe alte canale, hoitarii de la Antena 3 au schimbat tactica: nu mai invită în emisiune toți codrinii și toate vulguțele, care nu stârnesc decât silă, ci doamne și domni care să stârnească milă. Aseară, de pildă, a fost o astfel de emisiune, în care invitată a fost o altă „victimă a abuzurilor justiției iohannisto-koveșiste”, o doamnă din Oradea. Care, am aflat cu acest prilej, s-a îmbolnăvit și de cancer, și de Parkinson, din cauză că a fost trimisă la pușcărie nevinovată. Cercetătorii britanici ar trebui, mă gândesc, să se uite mai des la Antena 3 și să facă un studiu în care să analizeze cum de se îmbolnăvesc toți arestații din România, subit, de cele mai grave boli după ce-i bagă judecătorii la zarcă. Până acum nu s-a demonstrat că ar exista vreo legătură de cauzalitate între arest și îmbolnăvirea de cancer, dar dacă a zis Gâdea la emisiune e clar că o asemenea legătură există, no?

Mă, și au făcut latriniștii o emisiune de plângeai la ea mai ceva ca la serialele turcești în care Yusuf o părăsește pe Fatima, când află că l-a înșelat cu Selim, nimeni altul decât fratele lui geamăn, despărțit la naștere și crescut de o chivuță, Guzun, care era mătușa de gradul 2 prin alianță a cuscrei verișoarei Fatimei, ați priceput? Plângea Gâdea, plângea fii-sa lui Gâdea, plângeau mesele din studio, picurau lacrimi și din reflectoare, era o jale generală, zici că era în Coreea de Nord după ce murise Kim Ir Sen! Normal, doamna s-a declarat absolut nevinovată, dar ca să mă lămuresc cum stă treaba, am dat și eu o căutare pe Goagăl. Și ce să vezi: doamna era acuzată nu doar de evaziune fiscală, cum a spus Miăiță în emisiune, ci și de spălare de bani. Mai mult decât atât, împreună cu soțul ei fusese acuzată că și-ar fi înscenat o tâlhărie și ar fi încasat despăgubiri de sute de mii de lei de la fazanii cu ciungă-n păr de la Allianz Tiriac. Păi ce facem, tovarășu Gâdea, ori suntem jurnaliști, ori suntem bocitoare plătite cu ora?

Deontologic ar fi fost, fiindcă știai cazul, să îi fi chemat în emisiune și pe reprezentanții firmei de asigurări, că poate ăia aveau altă părere decât doamna. Asta ca să nu mai zic, Răspopitule, că tu și ceilalți sclaveți ai lui Voiculescu ați tras o seară întreagă cu flegme în „DNA-ul lui Kovesi și în regimul criminal al lui Iohannis”, când, ghici ce: neprihănita de la Oradea a fost băgată la beci în 2012, când șef la DNA era Daniel Morar, iar la Cotroceni – Traian Băsescu. Dar, cum Morar este azi băiat bun la Curtea Constituțională, unde acceptă toate cererile borfașilor din PSD, iar Traian Băsescu a trecut de partea întunecată a forței, ca să o scape pe Nuțica, nu se făcea, monșer, mă-nțelegi, să dea alde Gâdea în ei. Așa că a dat în Kovesi și Iohannis – ce, credeți că lobotomizații care se uită la Antena 3 mai știu cine era în 2012 la putere? Dar un singur lucru mă întreb: cât o să mai dureze până să-l scoată Gâdea&frații lui pe polițistul Cioacă victimă nevinovată a „regimului nazist al lui Iohannis”, pretinzând, evident, că el nici n-a omorât-o pe Elodia, ci aceasta a fugit în străinezia, cu un moș bogat și ticălos, care răspunde la numele de George Soroș, tatăl lui Dacian Cioloș…

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (28 voturi, media: 4,89 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top