» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*Conflictul dintre clanul Brăilenilor și cel al Teleormănenilor capătă aspecte atât de nebănuite, încât lingăii din presă și de pe la televiziuni sunt buleversați, săracii, și nici nu mai știu pe cine trebuie să lingă. Dacă în cazul lui Grindeanu le-a fost ușor și n-au avut decât o clipă de ezitare, acum, cu Tudose, misiunea lor e infinit mai dificilă, pentru că ei riscă să se mufeze la tabăra greșită și să rămână doar cu gustul bun, ca să zic așa, dar fără bănișori pe viitor. Nu mai zic de faptul că părerile se schimbă de la oră la oră și un tonomat care la prânz, să zicem, îl înjură pe Tudose, te pomenești că seara îl pupă în cur pe premier mai languros decât se pupa fata aia cu Humphrey Bogart în ”Casablanca”. Așa că nu-i de mirare că, în acest context, televiziunile de știri fac ce știu ele mai bine: dezinformează. Bunăoară, aseară, după ce-a ieșit proasta lu Dragnea… pardon doamna ministru Carmen Dan, la rampă, să ne arate o foaie nedatată, neînregistrată, pe post de document oficial, cei de la România TV au titrat rapid că premierul ar fi luat decizia demiterii cucoanei și au ținut toată seara burtiera aia pe ecran. Evident, Tudose nu luase nicio decizie, că era abia la a treia sticlă de țuică, dar ce mai contează, când e vorba de rating? La câte mârlănii au făcut cei de la RTV, dezinformarea asta e cea mai inofensivă! Bă-băieți, dacă tot v-ați propus să faceți rating din orice, măcar faceți-l din știri false, dar pozitive. Adică băgați și voi titluri precum ”Dragnea, mazilit din fruntea PSD”, ”Lui Codrin Ștefănescu a început să-i crească păr. În palmă”, ”Pleșoianu, somat să se tundă ca să nu-l confunde electoratul cu un hipster #rezist” sau ”E salvată: Carmen Dan și-a găsit post de manichiuristă la Videle!”

*Dar dacă aseară RTV era în tabăra lui Tudose, Antena 3 s-a plasat iar în tabăra lui Dragnea. De pildă, Oana Stancu s-a declarat extrem de indignată de ce face premierul Două Doze și a răbufnit: ”Colegii mei au cerut premierului să răspundă dacă există acest document la dosarul care a fost înaintat privind numirea chestorului Ioniță. Au trecut 11 ore și jumătate și Mihai Tudose nu a răspuns. Nu a furnizat acest document. Este înșelăciune ce s-a întâmplat. Este mințirea opiniei publice. Este un lucru extrem de grav. Am văzut multe războaie politice, dar să îți bați joc de niște copii violați… Eu mă aștept ca Iohannis să ceară revocarea premierului Tudose pentru că nu se poate așa ceva. Totul are o limită. Nu poți să îți bați joc de o instituție”. Alo, duduie, de ce-l bagi pe Iohannis în ciorba PSD? Lasă omul să-și ia floricelele, sucul, să se uite la comedia asta cu proști și să râdă, cum facem toți cinefilii din România. Nu mai fi așa bățoasă, că la fel de bățos era și colegul Ciuvică pe vremuri, când îl înjura non-stop pe Voiculescu, pentru ca după aia să-i mănânce din palmă. Că nu știi, măi  Oano, cum pierde Dragnea partida și partidul și ajungi la mâna lui Tudose – eufemistic vorbind, de-o să-ți  râdă ăla în nas, cu rânjetul de klingonian e Brăilița: ”Și ia zi, fa, cine-și bătea joc de copii violați?”

*Dar să abandonăm puțin lupta dintre cele două tabere din PSD și mâncătorii lor de rahat din presă și să ne amuzăm cu o știre-bombă, dată în exclusivitate de site-ul Antena 3. Sunteți pregătiți? Ia citiți aici: ”S-a descoperit cine a fost unul dintre amanții lui Nicolae Ceaușescu”. Vă dați seama la ce nivel a ajuns presa românească? Ce  investigații jurnalistice au fost necesare pentru a face o asemenea descoperire? Ce Rise Project, ce România Curată? Antena 3, nene, ăștia investigatori! L-au prins și pe Pingelică în pat cu amantul! Evident, știrea e suptă din condei, fiind inspirată de zvonurile care au circulat încă din 1965, înainte ca nea Nicu să devină bos luxos în PCR, cum că el ar fi avut o relație de smotoceală erotică la bulău cu Gheorghiu-Dej. Păi cu de-astea răsuflate veniți, giumbicșilor? Cu de-astea de cred că le-am citit, din 1990 și până acum, până și în Playboy sau în Aspirina săracului? Dați și voi ceva  mai nou, mai la obiect, motanienii lu’ tata. De ce să vă raportați tot la trecut, când puteți, de pildă, să băgați un reportaj din viitor? Ia duceți-vă voi la Jilava, stați de vorbă cu câțiva viețași pe acolo și pe urmă vă întoarceți în redacție și titrați mare: ”S-a descoperit cine va fi unul dintre amanții lui Liviu Dragnea!”

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (22 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top