*În loc să-și ceară scuze telespectatorilor pentru că, în urmă cu nici 24 de ore, lătraseră o seară întreagă că președintele și Opoziția nu participă la ceremonia de la Ateneu – deși aceștia au participat, martorii lui Rahova de la Latrina 3 au trecut, discret, peste, și au început să latre într-o altă direcție. Cum înspre Iohannis nu mai puteau lătra, căci era acolo, în sală, la costum și papion, au început să mârâie și să urle spre Cioloș. Motivul nu a fost greu de găsit: ce-a căutat Cioloș în mijlocul protestatarilor din fața Ateneului? „Iată, îl vedem acolo pe Cioloș care încearcă să întărâte oamenii la proteste și la huiduieli. Sub niciun aspect, din punct de vedere național, din punct de vedere al interesului nostru, nu cred că cineva voia să se vadă mai degrabă huiduieli și proteste, să pună evenimentul în umbră. Cioloș este cel care face lucrul acesta, este cel care incită la aceste proteste, este cel care a încercat să folosească acest eveniment politic”, a îngânat pe nas, ca o litanie de mezonoptică, răspopitul Gâdea. M-am uitat și eu pe imagini: Cioloș stătea, zgribulit, cu un fular înfășurat la gât, dar nu îndemna pe nimeni să strige, nu incita pe nimeni să huiduie. Pentru că lăturile aruncate de Gâdea nu au fost suficiente, a intervenit și duduia Oana Zamfir, fostă Stancu, să mai bage o găleată: „Să te duci în stradă la protest, după care să-ți dai geaca jos și cu cămașa răvășită și cu gâtul gol să intri în sală în calitate de fost premier, cred că este în vecinătatea patologicului”, a susurat domnița. Nu, cucoană, ceea ce a făcut Cioloș a fost un gest absolut normal, poate doar disperat: să atragă atenția mărimilor Europei că în România există nu doar căldura și poleiala din sală, ci și frigul de afară, frig siberian, aspru, care amenință să ne înghețe, într-un an-doi pe toți. Și nu mai vorbi de patologic, Onuco, că te aud „băieții veseli”, gen Badea sau Ciuvică, și cine știe cum reacționează, mai ales dacă nu și-au luat medicamentele…
*Iar că Dacian Cioloș și nu Iohannis pare să fie cel care le dă fiori lingăilor de Partid din presă o demonstrează faptul că aseară, absolut toate otrepele pesediste din televiziuni au tăbărât exclusiv pe el. De Iohannis nu a zis nimeni că nu-i stă bine costumul, că-l strânge papionul, că are cinci case și vecini procurori etc. În schimb, toți au sărit cu flegmele pe Dacian. Marele analist de cumetrie Val Vâlcu s-a pronunțat: „Klaus Iohannis și liderii partidelor parlamentarii îi vor lua fața lui Dacian Cioloș. În următoarele șase luni, președintele se va întâlni cu oficiali UE, iar lui Dacian Cioloș îi rămâne strada ca să se afirme. Este defavorizat în cursa cu Iohannis care, în prima jumătate a anului, va avea vizibilitate enormă. Dacian Cioloș și partidul nenăscut rămân în penumbră. Dacian Cioloș a băgat capul în poză să-l vadă lumea în stradă și culmea este că nici măcar nu prea a fost văzut. Poporul nu era concentrat pe el, pe Facebook nu au circulat fotografii cu tehnocratul, iar posturile de știri l-au ignorat. Dacian Cioloș este precum acei copii care, în anii ’90, intrau și ei în cadru, la TV, și făceau cu mâna”, a declarat gurnalistul. Bre, Vâlcule, înțeleg că ești medic, dar la un oftalmolog, ceva, mai mergem și noi? „Partidul nenăscut” de care vorbești a fost deja înscris la tribunal și crește pe zi ce trece, s-ar putea să vă facă o surpriză la alegeri. Cât despre Facebook, probabil că n-au circulat fotografii cu Dacian în bula ta, unde s-or da numai poze cu pisici, rețete de salată de boeuf și rugăciuni către Sfântul Varanie Gură de Aur. Restul ălora de pe Facebook apreciază, stai liniștit, ce a făcut Cioloș aseară: a dovedit că este și alături de românii care se opun mârșăviilor neocomuniștilor și naționaliștilor de curvăsărie instalați la putere, și alături de liderii europeni, ca admirabilul Donald Tusk. Nu Cioloș s-a băgat în poză, ci alde Ciordache, Slugărel și penalul de Severin, pe care însă matale se pare că nu i-ai văzut. Eu ți-am zis că ai nevoie de un control la ochi, dom doctor…
*Și, ca să nu se lase mai prejos și să nu fie tăiat de la rația de rahat pe seara de joi, Victor Ciutacu s-a băgat și el în seamă: „În timp ce covârșitoarea majoritate a demnitarilor-bărbați de la Ateneu poartă cravată/papion, fantoma-vie Cioloș e în cămeșă amplu deschisă la gâtlej. N-o fi avut treningul supraelastic călcat…” Vai, ce ne-am mai râs, Ciutăcele, tot cu glume de-astea pentru care ai fost dat afară de la grupa mijlocie vii și pe 2019? Măcar alde Gâdea și Vâlcu s-au luat de prezența lui în mijlocul protestatarilor, tu ce faci, te iei de îmbrăcăminte? Mai rămânea să-l înjuri pe Cioloș că n-are bască, vorba bancului! Ce vrei, bre, nenea Ciutacule, nu toți poate, ca să zic așa, să fie eleganți. Ție îți dă mâna să te afișezi în smoking, în frac, în haine de lux, fiindcă în loc să plătești rate la casă, ai stat ani de zile pe moca într-o locuință destinată persoanelor cu handicap și ai avut de unde strânge bani de țoale, lingău elegant ce ești…
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.