Viktor Orban, mai stai Putin, venim!

11:00 am, 21 noiembrie 2017 • de 1 Comentariu

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Crăcănați între grija de țărișoara lor, Românica, și idealul lor în viață, păpica (de bani publici), pesediștii n-au mai avut timp ieri să dezbată și proiectul privind funcționarea organizațiilor nonguvernamentale, astfel încât acesta a fost adoptat tacit. Cum ar veni, nici noaptea, ca hoții, nici ziua, ca idioții, pe-nserat, ca mafioții. Prin acest proiect, toate fundațiile și asociațiile vor fi obligate să publice, la fiecare șase luni, declarații detaliate de venituri și cheltuieli, unde să se precizeze clar cine a dat și câți bani a dat. Oricât ar părea de curios, măsura nu e o invenție a băiatului cu pleată de haiduc și creier de matracuc, Liviu Pleșoianu: asemenea legi există deja și în alte țări europene. De fapt, doar în două țări – Ungaria lui Viktor Orban și Rusia lui Vladimir Putin. Carevasăzică, dacă proiectul va fi adoptat și de Camera Deputaților, România lui Liviu Dragnea va fi a treia și, probabil, și ultima țară europeană care acceptă așa ceva.

Culmea ipocriziei este că, în vreme ce senatorii PSD s-au făcut că se uită la filme porno sau că-și examinează căcămâții din nas, lăsând proiectul să fie adoptat automat, miniștri PSD tunau și fulgerau că legea e o cretinătate cât casa, că reprezintă o întoarcere la dictatură și, în consecință, i-au dat aviz negativ. Căci, vedeți dumnevoastră, pesediștii ăștia sunt un fel de violatori bipolari din Valsui: în vreme ce unul își bate victima la patru coaste, altul îi spune ”moa jutem, să moară mama” și o pupă franțuzește pe gingii.

Acum, mulți vor spune: așa, și? Sunt obligate ONG-urile să spună cine sare cu banul, ce mare lucru? Foarte bine, nu vrem noi transparență? Da, teoretic e foarte bine, e o măsură transparentă, dar practica o să ne omoare. Să presupunem, de pareczampl, că ești bugetar, dar vrei să donezi niște bani pentru ”Magicamp”, fundația care și-a propus să construiască un adăpost pentru părinții copiilor bolnavi de cancer la Fundeni, că statul e sărac, n-are bani. Dar la organizația asta sunt numai tehnocrați,  oamenii lui Cioloș, nepoțeii lui Soroș, etc, etc. Ce-o să spună Partidul care îți dă leafă lună de lună când o să afle așa ceva? Păi nu te pune pe liber? Nu îți zice că n-ai dat randament și te scoate din sistem, fiindcă uite câte nepoțele de-ale lui Dragnea, Daea și Tudose așteaptă pe tușă, să umfle și ele salariu de la stat?! Sau punem alt caz: vrei să donezi bani pentru organizația ”Salvează vieți”. Doar că acolo sunt niște doamne care au criticat constant sistemul medical românesc, deci niște trădătoare de neam, în opinia lui Pleșoianu și altor patrioți de ocazie din PSD. Cum să donezi bani unor trădătoare de neam, e frumos așa ceva? Vreți să rămâi pe funcție? Donezi banii ăștia fundațiilor care trimit copilași de parlamentari și primari să studieze în Anglia.

Și măsura asta va fi valabilă nu doar pentru angajații din sistemul bugetar, ci și pentru cei din sistemul privat. Grație ei, se va ști în orice moment ce face fiecare român cu banii lui și atât îți trebuie, să vadă Partidul că donezi bani la vreun proiect jurnalistic gen Rise, că ai pus-o. Ce ți-a băgat până acum statul bețe în roate, dar să vezi de-acum ce-o să-ți bage! Legea asta nu e doar un prim pas spre dictatură, ci și o modalitate foarte eficientă de șantaj: ai donat bani cui nu trebuie? Ai rupt-o în fericire, te freacă instituțiile statului pesedist de-o să-ți iasă pe nas, până te înveți minte că banii tăi nu trebuie să meargă în altă parte decât la Partid și în folosul liderilor lui. Evident, următorul pas va fi instalarea pe toate drumurile din România de afișe în care bătrânul Soroș va apărea, ținând, surâzător, la piept, o găină și purtând mesaje precum ”Spune NU găinilor sabotoare ale lui Soroș” sau ”Fiți patrioți! Nu mai luați ouă de la Soroș, luați dăcât de la Dragnea”

Așa că, dragă românule plătitor de taxe și oale sparte, dacă o să mai stai mult cu brațele încrucișate privindu-i băiețașii ăștia cu pleată și mustață haiducească jucându-se de-a tirania, în loc să-i arunci la tomberonul istoriei, să nu te mire că peste un an la salariul tău, mărit pe hârtie, suta o să fie mie, dar o să-ți mai permiți din ea doar un litru de benzină, una bucată găină, două kile de făină și trei kilowați lumină. Și-un singur ou, c-ai fost prea bou.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (14 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Un comentariu

  1. G spune:

    Auzim mereu pe unii care spun ca exista oameni de bun simt in psd,ca nu toti sunt de acord cu ceea ce fac liderii lor…Eu mi-am pierdut speranta ca ar fi asa;nu vad decat niste oameni apatici…care nu mai deosebesc adevarul de minciuna sau manipulare si care se multumesc cu friimiturile pe care le arunca liderii lor..Pacat ca ne trezim cand este tarziu si intotdeauna cand trebuie sa reparam ceva stricat si asa o tinem cu anii,cu zecile de ani…tot indreptam si rabdam lipsuri incercand sa reparam …Iar liderii..Doamne-fereste cum stim sa-i alegem ,cum tolereaza oamenii niste specimene …….nu poti decat sa simti rusine,umilinta,nu-ti vine sa iesi cu ei nici la piata ,dar’mite sa iesi cu ei in lume..Foarte bine faci ca le amintesti celor care nu au iesit la vot ca ei sunt principalii vinovati pentru ceea ce se intampla..acum cei alesi de o covarsitoare majoritate de 18 % din cei cu drept de vot le fauresc un viitor glorios , copiilor si nepotilor..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top