» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Jurnalistul Mircea Barbu, coordonator al departamentului video al publicației „Adevărul” spune că i-a fost cerut în nenumărate rânduri de către conducerea editorială a ziarului să scoată la montaj două întrebări dintr-un interviu cu Roger Stone, consultantul politic angajat de Donald Trump.

„L-am întrebat pe Roger, cum era și firesc, ce părere are despre un om care face asemenea afirmații despre femei și care azi e președintele Americii? „Yeah, that was pretty cool, wasn’t it?” („Da, a fost foarte mișto, nu?”), a venit răspunsul. Eram pur și simplu șocat și nu mi-a venit să cred că există oameni care mai cred că e „mișto” să ai un președinte cu asemenea atitudine. Până și Trump și-a dat seama ce prostie a spus și și-a cerut scuze public, iar eu aveam în față un om care admira una dintre cele mai jignitoare afirmații făcute vreodată de un președinte american. Însă Roger Stone a continuat și s-a lansat într-un întreg discurs de laudatio și disculpare la adresa lui Trump pe acest subiect, culminând cu unele dintre cele mai cinice declarații pe care eu le-am auzit vreodată din gura unui om în toată cariera mea de jurnalist”, a scris Barbu.

Acesta spune că cei din staff-ul lui Stone i-au cerut să scoată această întrebare din material, dar el a refuzat. Ulterior, chiar patronul „Adevărul”, Cristian Burci, l-a sunat pe Barbu să-l întrebe de interviu. Barbu a vorbit și cu Dan Marinescu, redactor-șef al publicației, despre acest subiect.

„Pe scurt, conversația a culminat cu cererea lui Dan Marinescu de a scoate două întrebări din interviu: cea referitoare la grab them by the pussy și una despre un moment critic din viața personală a lui Stone legat de un anunț pe care el și soția sa de atunci l-au postat pe un site de swingeri, incident care acesta l-a recunoscut ulerior și care, în opinia mea, era relevant pentru parcursul său profesional deoarece Stone a fost îndepărtat la scurt timp după incident din mai toate cercurile republicane de la Washington, devenind și mai excentric ca înainte. I-am explicat lui Dan Marinescu, la telefon, că așa ceva nu se va întâmpla și că va trebui să-și găsească pe altcineva să editeze materialul dacă asta vrea, pentru că eu nu fac astfel de chestii din principiu. I-am spus că sunt ferm convins că nici măcar nu s-a uitat pe filmări ca să ia o decizie in cunoștiință de cauză și l-am întrebat care este motivul real pentru care trebuie să facem asta. „Că așa am zis eu și pentru că ne-au rugat oamenii ăia!” (echipa lui Stone), a fost singura explicație pe care am primit-o, după care, pe un ton la fel de tranșant, mi s-a comunicat ‘că, dacă nu înțeleg și fac lucrurile cum știu eu, atunci să predau tot și să încheiem lucrurile aici'”, a mai scris Barbu pe Facebook.

Totodată, jurnalistul spune că i-a fost ștearsă de pe blogurile „Adevărul” postarea în care dădea informații din culise despre interviul cu Stone.

Ulterior, jurnalistul a postat pe Facebook segmentul din interviu pe care Stone nu-l voia difuzat. Mai mult, Barbu spune că nu demisionează de la publicație.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Un comentariu

  1. […] dintre Barbu și conducerea ziarului a pornit după ce redactorul-șef al „Adevărul”, Dan Marinescu, i-a cerut lui Barbu […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top