Vasilescu: Educația financiară nu se referă la oamenii simpli, ci începe cu președintele României

1:11 pm, 20 mai 2016 • de Comentariile sunt închise pentru Vasilescu: Educația financiară nu se referă la oamenii simpli, ci începe cu președintele României

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Locurile codașe pe care România le ocupă în clasamentele mondiale, 144 din 147, și europene, ultimul loc, cu privire la educația financiară nu se explică prin gradul redus de cunoștințe financiare din rândul oamenilor simplii, ci este vorba despre educația financiară la nivel înalt în administrație, dar și în bănci, susține consilierul pe strategie din cadrul Băncii Naționale a României (BNR), Adrian Vasilescu.
„Sunt două cercetări importante care s-au făcut, una în Uniunea Europeană și alta pe plan global, privind educația financiară. Studiul Uniunii Europene ne arată că suntem ultimii din UE, cu 10 puncte procentuale în urma Bulgariei. Studiul global ne arată că, într-un eșantion de 147 de țări, suntem a 144-a. De câte ori apar în spațiul public astfel

MAI MULT, aici » PaginadeBanci.ro

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top