Urâm dictatura, da-l iubim pe dictator!

11:16 am, 22 ianuarie 2012 • de 8 Comentarii

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Majoritatea celor care se află acum în Piaţa Universităţii n-au absolut nicio legătură cu fenomenul Golaniada, ba chiar, uitându-mă la domnii CTP, Sergiu Andon şi alţii, aş putea spune că unii dintre ei chiar au încurajat reprimarea dură a manifestaţiilor de atunci, pe principiul „curat neconstituţional, da’ umflaţi-i!”. Ei n-au strigat niciodată „mai bine mort decât comunist”, dar le place grozav versul cu „mai bine huligan decât dictator”. Pentru că vor, cu orice chip, să scape de dictatorul care e atât de tiran şi de despot încât îi lasă să-l înjure, seară de seară, în centrul Capitalei. Partea asta cu alungarea dictatorului mie mi-e cunoscută de undeva. Am auzit-o, de curând, în Tunisia, Libia, Egipt şi alte ţări arabe.

Egiptenii, bunăoară, au scăpat de Băsescu al lor, Mubarak, şi ce bine le este! Dictatorul a fost învins, revoluţia a triumfat, trăiască libertatea şi democraţia! Dar, ca să vedeţi ironie a destinului, alegerile tocmai au fost câştigate zdrobitor de Frăţiorii Musulmani, domnii aceia simpatici al căror unic ţel în viaţă nu-i femeia cu mustaţă, ci distrugerea statului Israel şi a aliatului său, America. În curând, partea cu libertatea şi democraţia va fi cântată mai în sotto voce şi noii lideri de la Cairo vor spune boborului încă ameţit de aburii eliberării de sub tiranie, ca-n bancul celebru, „pauza s-a terminat, capul la fund!”.

Aşa că, dragii mei, aveţi grijă ce vă doriţi că, vorba lui Coieliu ăla genialu’, întreg Universul, cu tot cu masoni şi iluminaţi, ar putea să conspire să vă îndeplinească visul. Evident, noi nu avem musulmani fundamentalişti, dar cu nişte comunişti care să aibă fir roşu cu Moscova tot ne-am putea căpătui. Fiindcă nu uitaţi un lucru: singurul politician prezent în piaţă, zilele astea (este drept, doar în efigie) pe care nimeni nu l-a huiduit, ba, dimpotrivă, a fost chiar aplaudat, se numeşte Nicolae Ceauşescu.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

8 comentarii

  1. Grasu spune:

    @Catalin Poenaru:In 2007-2008 dupa scoaterea de la guvernare a PDL-ului, PNL a guvernat cu ajutorul PSD si UDMR.Mai tii minte?Aveau atunci in parlament sustinere 20%, iar Colitia PDL/UNPR/UDMR are peste 50%.Cine este mai legitim sau cine era mai legitim sa guverneze filozofule?Vorbesti doar ca se te afli in treaba.Mars la munca nu la intins mana!ALUPIGUS frate!

  2. costel spune:

    Nu cred ca in 2012 USL o sa cistige alegerile.As vrea totusi ca USL sa le cistige,pentru ca populatia sa vada de ce sunt in stare.In 2007 si 2008,PSD,PNL,PC,UDMR au guvernat tara si cu aceasta ocazie am avut un deficit de 5,4%din PIB,ceea ce inseamna 7 miliarde de euro,iar c/ v BCR de 3 miliarde euro nu a mai fost de gasit in fondul de dezvoltare.Banii au fost dati pe mariri de salarii si pensii.Acum cei care sufera nu sunt Antonescu,Marko Bela,Ponta,Voiculescu etc.ci cei care au primit salarii si pensii nejustificate economic.Probabil ca asa se va intimpla dupa ce cistiga legerile USL.Cu o singura diferenta,aproape imediat romanii nu vor mai avea deloc pensii si salarii.

  3. Angela Tocila spune:

    Direct la ţintă, ca de obicei!

  4. Winx spune:

    Spartakus, ai vreo explicatie rationala si corecta pentru faptul ca toate ziarele au disparut definitiv si au ramas doar EVZ, RL si Jurnalul National?!? In afara, bineinteles de cele 3 ziare tabloid! Cine le tine in viata, pentru ca ele nu se vand astfel incat sa sustina costurile?! Poate doar JN sa fie mai cumparat, pentru ca are tot felul de carti si dvd-uri si are si substanta in continut. Cine plateste, din ce si cum?

  5. Gabriel spune:

    Singurul politician care a pus problema globalizarii, a dezastrului capitalismului corporatist, a nevoii de schimbare a oranduirii sociale a fost europarlamentarul Ungureanu…in rest, de la politruci la analisti, toti o apa si un pamant, toti niste derbedei superficiali si avizi de putere !

  6. Exact ca tine a zis si chiorila! Il citezi fara ghilimele! Chiar am crezut ca poti mai mult, dar se pare ca traiesc o perioada a dezamagirilor! Vrei sa te pomeneasca CTP intr-un editorial sau ce? Vrei sa stea Dictachiorul la Cotroceni pana va muri de moarte naturala?! Ce-ti doresti, de fapt?!Sa dea astia legi asumate si trecute fraudulos prin Parlament de Anastase? Sa se imprumute pentru pensii si salarii, in loc sa faca ceva cu economia si sa creeze locuri de munca! Impozitele pentru intreprinderi mici si mijlocii au rapus cateva zeci de mii de firme mici, din care traiau cat de cat familiile. Sa nu fie pedepsiti, sa fie tinuti asa, sa-si face de cap, pentru ca asa e in democratie, nu?! Halal jurnalist esti! Sunt curios cand vei intoarce armele, ca altfel vei cersi la metrou! Linge cat mai poti!

  7. O spune:

    🙂 Schimbarea stapanilor, bucuria nebunilor!
    Momentan, nu cred ca va fi vreo schimbare. Si nici nu e cazul, pana nu apare Alba ca zapada 🙂

  8. scartz spune:

    revolutie cu bon de ordine:))astia sunt penibili,au impartit bonuri de ordine,sa nu-i fure dictaoru la numaratoare:))tampenie mai mare ca asta nu am vazut la nicio revolutie…dupa ce ca am facut de ras termenul de „dictatura” acum ne batem joc si de”revolutie”…oare oamenii aia nu vad cat sunt de ridicoli:))ma duc sa-mi fac o punga de floricele ca se tarnsmite iar live:))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top