Vi-l mai amintiți pe ayatolahul cu mustață înspicată și harem în Partid cum se bătea în piept, acum vreo doi ani, cu ditamai programul de guvernare, promițând românilor că, dacă vor vota PSD, se va umple țara de autostrăzi, de spitale metropolitane, de școli și grădinițe, iar inundațiile, când vor mai veni, nu vor mai fi decât cu lapte și miere? Ce s-a ales de promisiunile cu care PSDragnea și-a mai păcălit o dată electoratul șoșonar vedem cu toții: nici măcar un dispensar local construit, nici măcar o școală reparată și abia câțiva kilometri de autostradă isprăviți, dintr-o autostradă începută de alții. Adevăratele reușite ale PSD sunt din alte domenii: mii de pușcăriași eliberați, producții record în privința tâlhăriilor și furturilor și depășiri nete ale planului la capitolul violuri pe cap de locuitoare. Acum, votanții PSD, câți au mai rămas, îmi vor spune că trebuie să avem răbdare, fiindcă Partidul o să le rezolve pe toate la timpul lor și abia după ce va legaliza furtul și-i va răsplăti pe toți hoții, o să se ocupe nițel și de românii cinstiți.
Oameni buni, nu mai credeți în prostii: Partidul n-o să mai ajungă să se ocupe de românii cinstiți, fiindcă n-o să mai aibă timp. Aflat la faza buncărului, Fuhrerul din Saelele a început deja să otrăvească fântânile și să nu mai lase piatră pe piatră în urma lui. După valul de furie pe care l-au declanșat la nivelul întregii țări, pesediștii știu că sunt amenințați să o ia pe urmele țărăniștilor și ale altor partide de care s-a ales praful după ce au stat vremelnic la guvernare și acum sunt în plin program de minimalizare a pagubelor de imagine. De aceea Firea a ridicat nivelul pomenilor electorale mult mai sus decât tradiționalele sticle de ulei și pungi cu zahăr, invitându-i pe pensionari să se sfâșie între ei de la cinci dimineața ca să apuce un loc de plajă în Grecia. De aceea madam Dăncilă toacă 230 de milioane de lei cu o altă pomană electorală – „programul pentru înnoirea aparaturii electrocasnice”, adică un fel de Rabla pentru frigidere, aragazuri și mașini de spălat. De aceea tot madam Dăncilă a anunțat că dă bugetarilor zile libere fără număr: ca toți acești oameni care au văzut Grecia, care au fost ajutați să-și cumpere frigider și care au stat cu burta la soare nu doar pe 15 august, ci toată săptămâna, să țină minte cine i-a ajutat. Cine i-a distrat, cine le-a plătit electrocasnicele și cine le-a permis să mai trândăvească și de acasă, că la serviciu trândăveau oricum.
Practic, ce fac acum Firea și guvernul Dăncilă reprezintă o ticăloasă încercare de a șterge urmele unei administrații incompetente. Vor lăsa în urmă jaf și cotropire, vor lăsa un buget gol și datorii de miliarde de euro, dar deja își vor fi fidelizat nucleul dur – cei trei milioane de șoșonari care-i votează constant. Nu cred că atunci când România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene tot Veorica se va hăhăi la Palatul Victoria. Și nici pesediștii nu cred asta. De aceea distrug totul, de aceea aruncă ultimele pomeni, de aceea încearcă să-și treacă legi prin care să nu mai poată fi pedepsiți pentru jafurile săvârșite. Problema este că guvernul care va urma va avea o soartă ingrată și, după un an de austeritate, pensionarii cumpărați cu două zile de plajă la Egee și bugetarii plătiți în aragazuri și zile libere vor ține minte cine le-a umplut mațul și cine i-a pus să strângă cureaua. Vestea rea este, așadar, că ei vor vota tot cu PSD, care „le-a dat”, nu cu ceilalți, care „le-au luat”. Vestea bună este că, pe lângă acest nucleu dur de susținători pesediști cumpărați angro, mai există 16 milioane de români din buzunarul cărora sunt finanțate toate aceste paranghelii la Paralia Katerini, români nevoiți să muncească o lună ca să compenseze trândăveala zecilor de zile libere oferite de guvern bugetarilor. Dacă acești 16 milioane de români au înțeles că pot schimba toată această situație nedreaptă în doar câteva minute, cât durează să votezi, România e salvată de la anul. Dacă n-au înțeles, vom scanda degeaba „Mxxe PSD!”, pentru că la capătul neplăcut al „mxxx” vom fi noi, nu PSD!
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.