Scandalul stârnit de infirmiera care s-a fotografiat cu cântărețul Gabriel Cotabiță pe patul de spital a stârnit reacții publice vehemente.
În timp ce infirmiera cu pricina a fost suspendată din funcție de conducerea Spitalului Floreasca pentru gestul său, unele canale media dau vina unul pe celălalt pentru încălcarea moralității dar și a legislației audiovizuale.
Narcisa Iorga, ex-membru CNA, pune punctul pe i analizând sursa primară a scandalului:
Sursa ororii este Kanal D, prima televiziune care a difuzat imaginile, exploatându-le în stilul propriu, cu citarea sursei ”Wowbiz”. Probabil aici a și fost editată fotografia prin aplicarea unei benzi negre peste ochii infirmierei, așa încât să nu poată fi identificată. De neînțeles de ce trebuie protejată identitatea unei persoane ce urmează a fi supusă oprobriului public iar imaginea victimei sale, nu (…) Imaginea șochează de două ori: o dată pentru că-l arată publicului pe artistul slăbit, așa cum familia sa și, probabil, nici el n-ar fi dorit să fie văzut și o dată pentru că este protejată imaginea infirmierei”, a scris Iorga pe blogul său despre audiovizual.
Sursa citată mai adaugă că, din cele zece televiziuni de top, cu acoperire națională, TVR și Realitatea TV au fost singurele despre care nu a găsit nici un fel de date că ar fi difuzat imaginile.
PRO TV, Antena 1, Prima și Digi 24, au blurat imaginea lui Gabriel Cotabiță.
„Televiziunile care au difuzat imaginile cu artistul aflat sub tratament, fără să protejeze imaginea acestuia prin blurare, se fac vinovate de atingerea demnității sale și dreptului acestuia la propria imagine”, mai scrie Narcisa Iorga, exemplificând prin extrase din legislație.
Aici poate fi văzută știrea difuzată în premieră de Kanal D.
Despre B1 TV, Narcisa Iorga afirmă că „a exploatat subiectul, într-un mod mai pervers”:
Sub titlul ”Cotabiță vândut de fiice pentru tratament”, B1 TV a difuzat o știre preluată dintr-un tabloid referitoare la un contract încheiat de fiicele lui Gabriel Cotabiță cu paparazzi pentru filmarea artistului când se plimba, zilele trecute, prin curtea spitalului. ”Vânzarea” avea drept scop suportarea tratamentului tatălui lor. B1 TV a folosit astfel notorietatea creată în jurul imaginii scandaloase cu infirmiera, inducând în eroare publicul: contractul era încheiat pentru alte imagini, care nu aduceau în niciun fel de atingere demnității lui Gabriel Cotabiță, ba dimpotrivă. Chiar dacă în textul știrii se spune că este vorba despre alte imagini decât cele cu infirmiera, publicul nu are timpul necesar să discearnă. Tactica este folosită adesea în presa tabloidă și online pentru atragerea cititorilor, dar o televiziune are alte obligații, pe care însă B1 TV a preferat să le încalce.
Jucan (CNA) către Mădălin Ionescu (Kanal D): „SĂ ÎȚI FIE RUȘINE!”
La rândul său, Valentin Jucan, membru CNA, l-a condamnat vehement pe realizatorul Kanal D Mădălin Ionescu pentru difuzarea imaginilor și a anunțat pe contul său de Facebook că sesizează Consiliul pentru discutarea acestei chestiuni:
Un mesaj pentru Mădălin Ionescu, realizator de emisiuni la postul de televiziune Kanal D:
Pentru faptul că ai difuzat fotografia cu Gabriel Cotabiță, spitalizat, în ciuda apelului public al familiei acestuia de a nu fi difuzate imagini ale artistului, SĂ ÎȚI FIE RUȘINE!Ești un om lipsit de scrupule care vine la CNA pentru a se scuza, sau pentru a da vina pe invitații săi…”îndoielnici”. Poate, într-o zi, voi publica înregistrarea unei ședințe PUBLICE a CNA, să audă și invitații tăi cam cum vorbești despre ei, ca și când ei ar fi singurii responsabili pentru indecența și lipsa de moralitate din emisiunile pe care le realizezi.
Spui că Gabriel Cotabiță îți este coleg?
Atunci, repet, să îți fie rușine! Ți-ai vândut colegul pentru rating, adică pentru bani.
P.S. Sesizez Consiliul în legătură cu difuzarea fotografiei, fără acordul familiei. Sună-ți avocatul să îți spună articolele din legislația audiovizuală pe care le-ai încălcat. În mod normal, în calitate de realizator de emisiuni, ar trebui să le cunoști.
(sursa capturi tv: cutiapandorei.net)
REACȚII vehemente ale oamenilor de televiziune în Scandalul Cotabiță: „Disperat să faci bani din jeguri…
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.