UPDATE. Dinu Patriciu a stat zece ore pe masa de operație pentru transplantul de ficat

11:36 am, 21 decembrie 2012 • de Comentariile sunt închise pentru UPDATE. Dinu Patriciu a stat zece ore pe masa de operație pentru transplantul de ficat

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Dinu Patriciu va intra din moment în moment în operația de transplant de ficat la care va fi supus în regim de urgență. „Este o chestiune de ore, maximum de câteva zile”, ne-a mărturisit un apropiat al fostului mogul de presă. Se pare că donatorul de ficat pentru cel care a fost cel mai bogat român este pe moarte, iar spitalul se pregătește să intre în procedura de urgență. Operația este una complicată, având în vedere că Patriciu va fi supus unui transplant complet de ficat, nu unul parțial, și luând în considerare și starea de sănătate a pacientului (este bolnav și de diabet), dar și vârsta lui – 62 de ani.

În ultimele săptămâni, Dinu Patriciu n-a mai luat legătura nici cu Dana Patriciu, soția „exilată” în Saint-Martin, în Caraibe, și care cere divorțul și partajarea averii și nici cu fiul său vitreg, rezultat din această căsătorie, Andrei Ștefan. În schimb, cele două fiice din căsătoriile anterioare se află alături de tatăl lor. Patriciu este vegheat de Melanie Chen, asiatica căreia i-a predat controlul afacerilor sale și care, spun apropiații miliardarului, i-a fost și amantă în ultimii doi ani.

UPDATE 1: Realitatea TV susține că surse apropiate omului de afaceri au declarat că Dinu Patriciu, care suferă de ciroză în formă destul de gravă, se află deja la această oră într-o operaţie foarte complicată în urma căreia va primi un ficat nou. Operaţia are loc la o clinică de lux din Milano, iar intervenţia costă în jur de 150.000 de euro. Peter Imre, directorul Adevarul Holding, companie care până de curând a fost în proprietatea lui Dinu Patriciu, a declarat că ştia că are probleme de sănătate. „Sper să-şi rezolve aceste probleme şi să trăiasca mulţi ani de acum înainte”, a afirmat Imre la Realitatea TV.

UPDATE 2: România TV susţine că omul de afaceri ar fi fost supus deja intervenţiei chirurgicale în seara de 21 decembrie, într-o clinică de lux din Milano, Italia, însă nu citează nicio sursă credibilă.

UPDATE 3: Antena 3 transmite în această dimineață (sâmbătă, 22 decembrie) că intervenţia chirurgicală la care a fost supus Dinu Patriciu, extrem de dificilă, a durat 10 ore, iar omul de afaceri se află, acum, la reanimare. Medicii spun, însă, că abia peste două zile îşi vor putea da seama dacă transplantul a avut succes.

foto: Patriciu este foarte slab, tras la față, dar cu un abdomen proeminent, semn de ciroză/ sursa foto: cancan.ro

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top