» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

antena 3

>> ABONEAZĂ-TE LA ȘTIRILE RV PE MAIL. ÎN 30 DE SECUNDE!


Dezvăluirile lui Turcescu arată că tandemul Voiculescu-Ponta a decis să folosească Antena 3 pentru resuscitarea şi alambicarea unor informaţii mai vechi, cu scopul de a-l compromite pe Traian Băsescu şi de a forţa schimbarea şefei DNA Laura Codruţa Kovesi. Pe fir, apare şi baronul Duicu: anturajul acestuia i-ar fi „vândut” lui Ponta pontul cu filmarea făcută de fiul lui Bercea Mondialu în care apare şi Mircea Băsescu, cu scopul ca oamenii lui Duicu să pună mâna pe şefia Parchetului General! Băsescu ar fi rezistat şantajului, dar Victor Ponta ar fi scos de la naftalină subiectul recent, speriat fiind de implicarea sa în cazul traficului de influenţă din biroul său, cu autor principal baronul PSD de Mehedinţi. Pentru a acoperi scandalul cu Duicu de la guvern, Ponta ar fi dat undă verde Antenei 3 să scoată pe piaţă cazul Mircea Băsescu. Dar iată câteva fragmente din scenariul prezenta de Robert Turcescu:

„In 2011 procurorul Iacobescu instrumenteaza cazul “Bercea Mondial”. In speta, potrivit unor declaratii off the record” facute de Iacobescu in fata unor jurnalisti, este implicat si fratele Presedintelui, Mircea Basescu. Doua surse sustin ca, la acea vreme, Mircea Basescu luase de la Bercea cu CAMATA, dar la dobinda mica, deh, ca de la fin la nas, citeva sute de mii de euro. Lui Mircea Basescu nu-i mai mergeau afacerile si avea nevoie de o suma destul de mare in cash. Bercea ii da banii, dar, cum nu putea merge cu fratele Presedintelui la notar sa confirme “imprumutul” acordat, alege sa filmeze cu camera ascunsa intilnirile cu Mircea Basescu in care ii dadea respectivii bani. Ca sa aiba o dovada, la o adica, daca Basescu refuza sa recunoasca imprumutul.”

robert turcescu„Bercea urla din duba ca banii au ajuns si la Kovesi, prin sofer. Si la Blaga. Pute a manipulare deja. Vazindu-se in pirnaie, Bercea e dispus sa declare si sa strige orice il invata Abraham. Iar Voiculescu si Abraham vor sa ajunga la Basescu si la Kovesi. De aia au reluat un scenariu mai vechi, de acum citiva ani, cind au incercat sa demonstreze ca Basescu o manevreaza cum vrea el pe Kovesi printr-un ofiter SPP detasat din serviciul de garda al Presedintelui in serviciul de garda de corp si sofer al Laurei Codruta Kovesi. Acest ofiter- sustineau acum citiva ani, in cor, Antena 3 si ZiuaNews– a devenit la un moment dat amantul lui Kovesi si iata puterea lui Basescu! O aiureala care si daca ar fi fost adevarata nu explica in ce fel putea Basescu s-o manevreze pe Kovesi prin fostul ofiter SPP.”

„Tot la acea vreme, Antena 3 spunea ca pe Kovesi a adus-o in fruntea PG relatia excelenta dintre taica-su, fost procuror, si Vasile Blaga. Chestiune destuil de greu de demonstrat, de asemenea. Motiv pentru care, alegatiile de la acea vreme lansate de trustul lui Felix n-au avut succesul scontat. Azi insa, contextul este schimbat. Felix si Abraham sint convinsi si simt ca electoratul e dispus sa creada mult mai usor toate scenariile posibile. E motivul pentru care Abraham i-a spus lui Bercea sa strige vorbe despre Kovesi, sofer si Blaga. Prin Gidea, securistul Felix a repus si va mai repune pe tapet toate aceste presupuse legaturi. De data asta insa, ar putea gasi mult mai multi insi dispusi sa le creada, fie si in absenta unor dovezi.”

Filmul evenimentelor descris de Robert Turcescu, AICI

Foto: antena3.ro

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (9 voturi, media: 3,56 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

18 comentarii

  1. cialis paypal australia
    cialis gel tabs
    levitra 20mg pills sIb Roulk

  2. best website for generic cialis
    cipla cialis review
    tried generic viagra sIb Roulk

  3. viagra its generics
    buy female viagra uk
    where to buy female viagra sIb Roulk

  4. is it legal to buy cialis in the usa
    viagra online kaufen
    onet viagra pharmacy sIb Roulk

  5. aaaviag.com spune:

    cialis 5 mg ozellikleri
    viagra without prescription
    viagra online prescriptions sIb Roulk

  6. dna spune:

    Nu poate exista termen de comparatie intre Robert Turcescu si paraliticul de gadea impreuna cu toti cei platitide varan gen badea, ciuvica , diformul de ciutacu etc. Nu pot sa le scriu numele cu litere mari , si asta nu ca sunt antibasisti ci pentru ca isi bat joc de meseria de jurnalism , pentru ca sunt corupti, ptr, ca sunt jigosi si posedati de rautate din cauza interesului, banul. PENTRU CA SUNT AGHIUTA.CA SA CONTRAARGUMENTATI , URMARITI PARALE , B1 SI ANTENA 3. APOI VORBITI DACA VA DUCE CAPUL. NU MAI LASATI HOTII SA SCAPE , FIE CHIAR SI BASESCU, NU MAI PUNETI IN VALOARE DOAR PROSTIA , GANDITI-VA SI LA VOI CETATENI.

  7. cetatean spune:

    Este desgustator cum va balacariti sa aparati interesele politice ale celor care fura continuu si nu sa va aparati interesele voastr. Este desgustator sa faceti o cearta din comentarii si sa nu va ganditi ca fiecare politician ,INDIFERENT DE PARTIDUL DIN CARE ESTE SA RASPUNDA PENAL PENTRU TOT CE FACE ILEGAL, este desgustator cum televiziunile fac propaganda politica fiecare tine cu fiecare si transmit aceasta galceava si cetatenilor,DAR CEL MAI DESGUSTATOR ESTE CAND CEI CE COMENTEAZA NU POT PENTRU CA NU II DUCE CAPUL SA DIFERENTIEZE UN LUCRU BUN DE UN LUCRU RAU. SI CULMEA ISI DAU CU PAREREA SAU CHIAR SE IMPUN. PACAT.

  8. vio spune:

    Alooo , frumosule , TURCESCULE , stai blind , si schimba mazazu repede mincatias , gata cu pupatu , ca sa terminat cu guduratu pe linga conducere , mai bine supravietuiti din emisiuni ca lumea si din reclame . dar tot trustu ala de la b1 sunteti ma ,asa sau nu cumva astea sunt directivele postului. HALAL , MA DUCEAM CU SAPA SI NU PUPAM PE NIMENI , SA VA FIE RUSINE . VAI STEAUA VOASTRA.

  9. Costin spune:

    Marele jurnalist Turcescu..uite ce tampenii poate sa scoata pe gura. De cand Ponta il santajeaza pe Basescu??? E clar ca omul asta delireaza.

  10. Maximus spune:

    Pentru problemele si faptele penale ale clanului Basescu de vina sunt Duicu, Voiculescu si Antena 3( probabil manevrati din umbra chiar de Iliescu, trebuie investigat si aces aspect).
    A, si cred cu tarie ca in ciuda tuturor dovezilor din ultimii ani Kovesi e cinstita, independenta si vegheaza la corectitudinea justitiei si la statul de drept.

  11. […] Turcescu, despre filiera Antena 3 – Ponta – Duicu în cazul Mircea Băsescu “Potrivit lui Turcescu, (n.n.: filiera e generată de faptul că) banii despre care se vorbeşte în filmările cu fratele preşedintelui erau luaţi cu camătă de acesta de la finul Bercea Mondial. ” (Reporter Virtual) […]

  12. profesor spune:

    Foarte bine legate evenimentele. Si eu cred ca este ceva putred si, mai devreme sau mai tarziu, vor avea un efect de bumerang asupra camarilei Varanului!!!!

    • Mihu spune:

      Ce bumerang visati ma voi? :)) Pe ce lume traiti? Nu este vina lui Voiculescu ca toti astia s-au bagat cu tiganii si au luat bani de la ei. Dovezile sunt dovezi! Familia basescu la puscarie!

  13. lara spune:

    Scenariu plauzibil, dar antenele& romania tv latra, latra… si cna-ul tace, tace.
    Sper ca pe 1 iulie sa intre in puscarie voiculescu si apoi vom vedea…!

  14. Bercea victima ! spune:

    Bercea s-a bagat intr-o poveste mai serioasa decit furturile zilnice. Din momentul cind a acceptat sa declare ca a dat bani pentru Kovesi si Stancu, scenariul murdar al varanului a iesit la lumina . Ajuns la DNA – prapaditul de Bercea nu declara nimic in scris. Adica nu si-a invatat bine rolul sau frica de urmari este foarte mare. Acum Bercea nu mai are scapare :1 – isi invata rolul, declara in scris tot felul de enormitati si suporta consecintele, 2- retracteaza tot si ramine sa suporte razbunarea varanului. Il sfatuiesc sa gaseasca un avocat adevarat, nu un militan dat afara din minister precum Abraham. Daca poate sa plece din tara sa o faca pentru ca varanul are mina lunga si nu va scapa de el.

    • Mircica spune:

      E de asteptat sa apara astfel de ipoteze din partea basistilor vechi, dar asta nu schimba cu nimic ce s-a intamplat. Mircea Basescu a luat niste bani ca sa-si foloseasca numele in justitie. Iar numele Basescu nu face doi bani daca nu este legat de Traian. Asa ca…mai incercati.

Lasă un răspuns la dna Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top