» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Robert Turcescu a declarat că a primit dovada revocării din gradul de colonel, că înaintarea lui în grad a fost o eroare şi le transmite un mesaj lui Gâdea şi invitaţilor permanenţi de la Antena 3: „Glonţul, nemernicilor!“. „Petiţia dumneavoastră adresată Ministerului Apărării Naţionale, a fost analizată de comisia constituită pentru verificarea modului de acordare a gradelor şi înaintare în grad a ofiţerilor în rezervă. Vă aducem la cunoştinţă că în urma verificării efectuate, ordinul prin care vi s-a acordat gradul de locotonent-colonel în rezervă a fost revocat“, se arată în scrisoarea oficială. Jurnalistul a catalogat demersul Antenei 3 drept o „manipulare mizerabilă făcută de nişte mizerabili“ şi spune că scrisoarea pe care a primit-o de la minister confirmă faptul că ridicarea lui la gradul de colonel a fost o eroare. „A fost vorba de o eroare, că n-am ştiut despre un astfel de ordin! Dacă aş fi ştiut, şi spun asta pentru minţile spălate, ar fi trebuit să am un livret, iar în răspunsul de la MaPN s-ar fi precizat că trebuie să predau livretul. Pe scurt: cineva mi-a pus numele pe o hîrtie vrînd sa mă facă, fără ştiinţa mea, colonel“, a scris Turcescu. Turcescu îi invită pe colegii de breaslă de la Antena 3 să-şi tragă un glonţ în cap.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

34 comentarii

  1. llevitraaa spune:

    quanto tempo dura o efeito do levitra 10mg costco pharmacy prices levitra П„О№ ОµО№ОЅО±О№ П„Ої П‡О±ПЂО№ levitra

  2. llevitraaa spune:

    levitra is better than viagra buy levitra o que corta o efeito do levitra

  3. llevitraaa spune:

    levitra wikipedia espaГ±ol llevitraa.com levitra uso en mujeres

  4. llevitraaa spune:

    langzeiteinnahme levitra https://llevitraa.com levitra 10 mg comprimidos recubiertos

  5. viagra for sale in california

    can you order viagra online

  6. ccialisny spune:

    does cialis cure impotence order cialis online generic cialis prices usa

  7. cciialilsscom spune:

    Brand
    cialis cheapest price uk buy cialis usa cialis overview

  8. cciialilsscom spune:

    Generic
    cheap cialis in usa 5mg cialis cipla tadalafil review

  9. do i need prescription to buy cialis in uk
    buying viagra over internet
    como funciona cialis 10 mg sIb Roulk

  10. cialis soft pills

    cialis soft tabs no prescription

  11. generic viagra made in india

    real viagra india

  12. pfizer viagra online cost

    blue force viagra

  13. how long does generic viagra stay in your system
    viagra 100mg prices
    generic viagra wiki sIb Roulk

  14. how long after taking cialis does it take effect http://cialistodo.com/ where to buy cialis in los angeles

  15. how long after taking cialis does it take effect http://cialistodo.com/ where to buy cialis in los angeles

  16. how long after taking cialis does it take effect http://cialistodo.com/ where to buy cialis in los angeles

  17. order viagra

    cheapest generic viagra

  18. Hi, i think that i saw you visited my web site thus i came to “return the favor”.I am trying
    to find things to improve my website!I suppose its
    ok to use a few of your ideas!! https://azhydroxychloroquine.com/

  19. order cialis online canada

    cialis tadalafil

  20. mircea spune:

    Bine-ai reaparut, Despina! La cat a ajuns o postare, sau lucrezi la un call center?

  21. despina spune:

    Colonele Turcescu, sa traiti multi ani, la Jilava!

  22. Vali spune:

    Jurnalist pupinbasist facut din greseala colonel. Acum, cand este revocat moare de ciuda si vrea sa-i vada impuscati pe aia care-au mediatizat povestea. Se poate mai penibil de atat? Cand vor invata romanii sa arunce (mai des) la ghena prostitutia morala?

  23. La cate arunca Gadea si slugile lui despre dusmani nici nu mai conteaza daca e sau nu adevarat. Conteaza ca manjesc oameni, pentru ca niciodata n-am vazut sa retracteze sau sa rectifice sau orice. Asa cum a facut si cu Ionut Popescu de l-a facut nenorocit LIVE degeaba. Numai pinguinii pun botu la ce expectoreaza costumele din antene. Toti cei care ii adulati p-astia ar trebui sa va ganditi ca daca ati intra in vizorul vreunui babuin d-asta sunteti terminati, va face Gadea la editii speciale de va latra si cainii. Vinovat sau nevinovat nu conteaza, verdictele se dau la A3…Le propun o 9 emisiune chiar: VERDICTUL ZILEI: VINOVAT! 😀 Si emisiunea sa inceapa cu „va rugam ridicati-va, prezideaza onorata judecatoare Dana Grecu” 😀 Deci vinovat din deschidere.

  24. dada spune:

    DA CAND DAI BANAII inapoi la Becali ? e mai reala aceasata dovada de om corect

  25. aidan spune:

    pe mine de ce nu m-a facut nimeni colonel fara sa stiu? domnul turcescu ar fi mai civilizat daca ar tacea pe tema treselor. nu suntem chiar atat de prosti incat sa credem ca poti fi facut colonel fara acceptul tau!a, poti fi facut in toate felurile fara sa afli: prost, putoare, jeg, hot!dar niciodata colonel! ca doar nu era la carnaval!

  26. George spune:

    Turcescu chiar crede ca cineva accepta spusele sale? Ca n-a stiut, un nume pe o lista, livret ioc… Ridicarile la gradele de colonel si general nu apar in MO?

  27. fane spune:

    HA , HA , HA !

    Prin gestul tau , monsieur Turcescu , tocmai ai confirmat INTREGII TARI ca acele avansari sunt cat se poate de reale . Iar faptul ca poate n-ai stiut , nu intereseaza pe nimeni , pentru ca avansarea ti s-a oferit in baza SERVICIILOR PRESTATE CATRE PDL-isti . Altfel nu-mi explic cum de eu ( exemplu cel mai la indemana , nu de altceva ) nu am fost avansat si tu , da . Deci , mai este ceva de demonstrat ?

Lasă un răspuns la dada Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top