Tudose vrea pedeapsa cu moartea după ce tot el a scos violatorii din pușcării

12:16 pm, 11 ianuarie 2018 • de Comentariile sunt închise pentru Tudose vrea pedeapsa cu moartea după ce tot el a scos violatorii din pușcării

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

De fiecare dată când îl văd pe premierul Tudose la televizor mă gândesc la două lucruri: 1. că neuronii din creierașul lui brăilean trebuie să fie, raportat la dimensiunea căpățânii sale uriașe, cam tot atât de spațiați precum sunt stelele în galaxie și 2. cum poate totuși să încapă atâta ipocrizie chiar și într-o căpățână de căpcăun? Aseară, premierul a mai făcut o dată dovada ipocriziei sale nețărmurite, vorbind despre pedofili, violatori, infractori în general. Cărora, dacă ar fi după el, ar trebui să li se taie capetele (toate!) să fie spânzurați de macara, ca-n Iran sau măcar să fie fierți în ulei, fiindcă pedepsele cu închisoarea sunt prea blânde pentru ei. Alo, domnu’ Tufose, mai subțire cu demagogia asta de bodegă, că nu toți ne-am născut ieri și nici nu suntem membri ai fan-clubului Terente, reunind drojdierii din toate județele patriei care vin zilnic, la ora 9 dimineața, să închine prima țuică în sănătatea lu’ matale.

Poate că Gâdea nu te-a întrebat aseară, că i-o fi fost frică să nu-i cârpești una peste bot și să-i faci buzele cât ecranul, dar eu te întreb, nea Terente, că nu mi-e frică de bullies din ăștia cu cap de bull ca tălică: dacă ești atât de pornit pe violatori și pe pedofili, pe indivizi care distrug vieți și care ar trebui să plătească, la rândul lor, cu viața, de ce, frățică, le-ați mai dat drumul, tu și cu Tudorel-slugărelul tău de la Justiție? De ce n-ai zis acum câteva luni, când au început să iasă violatorii și criminalii din pușcării mai repede decât Daciile pe banda rulantă de la Mioveni, lucrurile pe care le-ai spus aseară? Așa cum ai luat de gât băncile și corporațiile, trebuia s-o fi luat și pe coana Ioropa și să-i fi zis: ”Fă, la mine în țară io fac legea! Nu scot pe nimeni din pușcărie, poa’ să stea și ca sardelele prin celule, io sunt premierul Terente și susțin pedeapsa cu moartea!” Aud, domnu’ Tudose? Te-a apucat acum jelitul pe umerii victimelor și furia pe violatori, după ce tot voi le-ați dat drumul din pușcării, pe ușa din dos? Sau ai tras niște trascău între timp, că altminteri, vorba lui nenea Iancu, n-aveai coraj?

Nu mai zic că, dacă era și în realitate atât de bățos cum s-a dat ieri cu minorii de Gâdea și Badea la teve, Tudose putea scăpa și de Carmen Dan cum a scăpat și de celelalte fete-n casă ale Flaușatului, Servila și Rovana: amenința cu demisia și-i strângea mustața lui Daddy la ușă, de nu avea ăla ce să mai guițe. Pe când acum premierul o dă pe după cireș, că onoare, că chestii, că l-a mințit Carmencita, că l-a jignit la amorul propriu, că s-ar cuveni să demisioneze, dar n-o lasă cineva… Ce fel de Terente e domnul Tudose? Are toate pârghiile să scape de doamna cu microfonul la priză, dar, în loc să îi facă vânt din guvern, el se văicărește ca un bețiv care a trecut de faza agresivă și a dat-o în boceli patetice. Și are la fel de multe pârghii să reformeze PSD, dar nu o face, pentru că nu vrea.

Și e logic să nu vrea, căci nici nu și-a propus să-l reformeze și să-l facă frecventabil, ci doar să-l scoată din mâna clanului Teleormănenilor ca să-l dea pe cea a clanului Brăilenilor, unde el e șef de trib. Pentru că vedeți voi, dragilor, ne bucurăm noi că vom scăpa în curând de proasta lui Dragnea, cu tot cu Dragnea, dar hai să ne uităm cine vine din urmă: un demagog grobian, care va suci multe minți naive. Votanții PSD lăsați în alocația goală de Dragnea, vor vota iar PSD-ul doar dacă vine în fruntea partidului Tudose. Altfel, nu. Nici Olguța, nici Firuța nici nimeni altcineva nu-i mai poate convinge să vină la vot ”dăcât” Tudose. Și poate vor fi și mai mulți ca în decembrie 2016, căci discursul bolovănos al lui Tudose, la modul ”să-i belim pe ciocoi, pe capitaliști și pe violatori” e exact ce vrea pulimea să audă. Tudose este prototipul ”supereroului” visat de electoratul pesedist: e malac, dă cu pumnul, îi pizduiește pe subordonați, e mereu pus pe râcă, are ceva de împărțit și cu băncile care sug din sudoarea boborului, e tupeist, înfipt, face gât, se dă ciumeg, are și moacă de bețivan care vine acasă și-și bate nevasta la patru coaste, deci clar e de-ai lor! Așa că nu vă apucați să chiuiți că scăpăm de Dragnea: în momentul de față Tudose e mai periculos decât Dragnea. El e singurul om din partid care poate readuce PSD la 46% în alegeri. Fiindcă șoșonarii au toată încredere că, spre deosebire de Dragnea, el n-o să fure niciodată lacuri și bălți, din simplul motiv că  din fabricație pare să aibă alergie la apă chioară.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (12 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top