» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Majoritatea grecilor vor să rămână în zona euro şi ar prefera un acord cu partenerii europeni ai Greciei în locul încetării relaţiilor, relatează presa internaţională citată la Bucureşti.
Două sondaje de opinie publicate duminică, dar realizate înainte ca premierul Tsipras să anunţe referendumul din 5 iulie, arată că numărul celor care preferă încheierea unui acord cu UE, FMI şi BCE este net superior celor cu opţiunea contrară, şi în unele cazuri, majoritar.
Astfel, potrivit unui sondaj efectuat de Alco pentru ziarul Proto Thema, 57 la sută dintre cei chestionaţi consideră că Grecia ar trebui să ajungă la un acord cu partenerii europeni, în timp ce 29 la sută preferă ruptura.
Un alt sondaj, realizat de Kapa Research pentru ziarul To Vima, arată că

MAI MULT, aici » PaginadePolitica.ro

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top