Traian Băsescu preferă presa acadea

9:35 am, 11 februarie 2011 • de Comentariile sunt închise pentru Traian Băsescu preferă presa acadea

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

De ceva timp, nu mă mai uit la Actualităţile de la nici o televiziune. Lucrez de zor, de dimineaţa pînă seara tîrziu, la Biblioteca Academiei, la un volum de eseuri pentru editura Adevărul Holding. Intitulat Linguşirea cu sclipici, volumul se ocupă de mecanismele celui mai mare Cult al Personalităţii din Istoria României. Nu, nu e vorba de Cultul Personalităţii lui Ceauşescu – aşa cum s-ar putea crede – ci de Cultul Personalităţii lui Carol al II-lea.

Marţi însă, m-am grăbit să plec mai repede de la Bibliotecă (spre bucuria angajaţilor, obligaţi seară de seară să aştepte momentul cînd îmi strîng eu lucrurile), pentru a prinde începutul Jurnalului de opt seara de la TVR. Auzisem, de dimineaţă, la Radio România Actualităţi – singurul post de radio pe care-l ascult, pentru că doar în el am încredere, despre spectacolul de sunet şi lumini de la vămile patriei. Ca orice ziarist, mă dau în vînt după secvenţele ca-n filme. Astfel că, marţi seara, la 20.00, din atmosfera sărbătorească a lui 8 iunie 1940 – Jubileul a zece ani de Domnie ai lui Carol al II-lea – am plonjat direct în atmosfera de front poliţienesc  a lui 8 februarie 2011. Un salt ameţitor! De la cîntările înălţate de Tudor Arghezi, Camil Petrescu, George Enescu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Regelui Cărturar, Regelui Legislator, Regelui Arhitect, Regelui Ostaş, Regelui Aviator, Regelui Muncitor şi Regelui Plugar, la descinderile în forţă ale mascaţilor la vămile patriei. De la unitatea de elogii aduse Marelui Cîrmaci, la chelfăneala dintre partidele şi partiduleţele politice.

Pe parcursul Jurnalului am aflat că, la ora 21.00, TVR va difuza o Ediţie specială, avîndu-l ca invitat pe Traian Băsescu. Scriam vinerea trecută, în hotarele acestui site, că sunt adeptul presei de arhitectură riguroasă. Printre  condiţiile acestei prese se numără, în chip obligatoriu, şi corespondenţa dintre titlul unei emisiuni şi conţinut. Ediţie specială trimitea – cel puţin aşa ştiam eu din Istoria presei româneşti – la un moment ieşit din comun în planul realităţii. Un moment politic, social, intern şi internaţional, suficient de aţîţător pentru marele public, încît un post TV să se abată de la programul deja anunţat. În programul TVR de marţi, pentru ora 21.00 era prevăzut altceva.

TVR socotise însă că în ziua respectivă se întîmplase ceva ieşit din comun, care justifica o Ediţie specială. Marţi, 8 februarie 2011, avusese loc spectaculoasa descindere de la vămi. Numărul celor arestaţi, dar şi numărul celor trimişi să-i aresteze, mijloacele de luptă, ritmul audierilor de la DNA constituiau, desigur, elemente ale unui eveniment ieşit din comun. Difuzarea unei Ediţii speciale avea justificare. Nu înţelegeam însă de ce fusese invitat preşedintele României. Deşi atît admiratorii, cît şi duşmanii îi atribuie lui Traian Băsescu puteri mai mari decît ale lui Nicolae Ceauşescu, adept înrăit al Constituţionalismului, refuzam să cred că preşedintele României era cel îndrituit să ne vorbească despre acţiunea unei instituții – DNA, cel puțin teoretic independentă de Preşedinţie. Înainte de debutul emisiunii, am accesat pe Internet site-ul TVR. Surpriză!

Ediţia specială de marţi, 8 februarie 2011, era prezentată ca făcînd parte dintr-o iniţiativă gazetărească mai aparte: două Ediţii speciale – una pe 8 şi cealaltă pe 9 februarie 2011 – dedicate „discuţiilor pe care România le are cu reprezentanţii FMI”. Marţi seara, Ediţia specială îl avea ca invitat pe Traian Băsescu, iar miercuri, 9 februarie 2011, pe Jefrey Franks, şeful Misiunii FMI la Bucureşti. O iniţiativă lăudabilă!

Duminică seară, Traian Băsescu susţinuse o conferinţă de presă în care anunţase succesul acordului cu FMI şi încheierea unui nou acord. Mult mai important, pentru prima dată după luna mai 2010, Traian Băsescu se arătase optimist în ceea ce priveşte ieşirea din Criză. Da, intervenţia de duminică merita o Ediţie specială. Timp de un an, românii văzuseră un Traian Băsescu încruntat, cerîndu-le sacrificii. Duminică, văzuseră un Traian Băsescu bine dispus anunţînd, vorba lui Stalin, că va fi Soare şi pe uliţa noastră! Schimbarea la faţă a preşedintelui în chestiunea Crizei era un eveniment nu numai senzaţional, dar şi de mare interes pentru toţi românii. Şi a început emisiunea. La finele ei, am simţit nevoia să mă frec la ochi. Moderatoarea – duduia Ramona Avramescu – a discutat cu domnul preşedinte cîte-n lună şi stele. Acordului cu FMI i-a dedicat cîteva minute din ditamai ora. Mai mult de jumătate din emisiune, duduia a discutat cu Preşedintele României chestiuni care exced prerogativele constituţionale ale şefului statului: despre descinderile la vămi, despre bătălia din PDL, despre Alianţa Social-Liberală, despre Victor Ponta, despre Vasile Blaga, ba chiar şi despre Cozmin Guşă.

Cînd a fost în România preşedintele Siriei, i-am luat un interviu pentru B1TV. Telespectatorii au văzut un dialog de o jumătate de oră. În spatele acestui interviu şedeau însă zile întregi de negocieri între mine şi stafful de la Damasc prin intermediul ambasadei Siriei la Bucureşti. Dacă-mi voi scrie vreodată Memoriile, voi povesti pe larg aventura palpitantă care a fost pregătirea acestui interviu. S-au negociat nu numai tematica interviului, dar şi elemente ţinînd de decor. Stafful de la Damasc voia ca eu şi preşedintele Siriei să stăm în fotolii. Am cerut şi impus pînă la urmă să stăm pe scaune, deoarece – am motivat eu – fotoliile creează premisele unei discuţii leneşe, la o cafea. Eu am propus o măsuţă, pentru că distanţa dintre mine şi interlocutor, la un interviu, omoară tensiunea necesară unui dialog. Stafful mi-a răspuns că Preşedintele are nevoie de spaţiu între el şi autorul interviului, pentru că obişnuieşte să dea din mîini. Desigur, toate aceste preparative îşi aveau justificarea în faptul că Preşedintele Siriei acorda un interviu unui jurnalist străin. Chiar dacă nu de această proporţie, orice interviu acordat de un lider politic şi, cu atît mai mult, de un şef de stat, reclamă o pregătire prealabilă. Deşi se anunţase că la Ediţia specială preşedintele fusese convocat pentru a discuta Acordul cu FMI, duduia moderatoare a abordat cu precădere situaţia din PDL. Domnul preşedinte n-a reacţionat în nici un fel la această abatere surprinzătoare  de la tema emisiunii. Cînd a fost invitat în emisiune, nu i s-a spus despre ce se va discuta?! Sau, cumva, preşedintele a venit la TVR hotărît să le arate celor din PDL pisica?! Neîndoielnic, Traian Băsescu se vrea un preşedinte familiar. Asta nu exclude însă o minimă preocupare pentru rigoarea apariţiei pe un post TV. Dar nu numai atît. Între duduia moderatoare şi domnul preşedinte s-a instalat şi a durat pe tot parcursul interviului o familiaritate inacceptabilă. Atît din punctul de vedere al profesiei de jurnalist, apărţinător unei alte lumi decît cea a politicienilor, cît şi din punctul de vedere al ipostazei de şef al statului.

Dacă n-aş şti că Traian Băsescu e un familist convins, aş spune că cei doi sunt împreună. Atmosfera de familiaritate nu s-a degajat atît din faţa dulce a moderatoarei şi din rîsetele preşedintelui, cît din felul în care a decurs dialogul. Cei doi s-au întrerupt reciproc, au vorbit despre lucruri pe care le ştiau doar ei doi (vezi Cazul Porumbacu). Din această cauză, nici o întrebare n-a fost dusă pînă la capăt, iar răspunsurile s-au oprit pe la jumătate. E treaba celor doi să se înfăţişeze pe postul public TV cum îi taie capul. Familiaritatea de pe parcursul dialogului e responsabilă însă de o gravă incorectitudine profesională.

La un moment dat, are loc următorul dialog:

Realizator: Apropo de domnul Antonescu, cred c-aţi rămas dator cu o precizare de data trecută, cînd nu l-aţi numit Antenescu.

Traian Băsescu: Mi-a cerut el o…

Realizator:… ci Porumbacu.

Traian Băsescu: Doamnă, am înţeles că aşteaptă el de la mine un răspuns.

Realizator: I-l veţi da?

Traian Băsescu: Dacă ţine neapărat, da.

Realizator: Ok”.

Moderatoarea se referă la o altă Ediţie specială, cea din 6 ianuarie 2011, când a avut loc replica: „Traian Băsescu: Felix cu Porumbacu, porumbelul, sau cum, cu… nu ştiu… aaa, dl. Crin Antonescu, da”. Las la o parte faptul că Ramona Avramescu era datoare să pună preşedintelui secvenţa din 6 ianuarie, pentru ca telespectatorii care nu văzuseră emisiunea să ştie la ce se referă întrebarea. Să mă ierte domnul preşedinte, dar ceea ce a făcut în emisiunea din 6 ianuarie e o măgărie. Pe Internet circulă de vreun an un material despre o aşa-zisă colaborare a lui Crin Antonescu, liderul PNL, cu Securitatea, sub nume de cod Porumbacu. E o acuzaţie foarte gravă, lipsită de dovezile minime. Una e însă ca o aiureală să circule pe Internet, şi alta e ca ea să fie preluată de şeful statului în direct la TV.

Ar fi fost normal ca moderatoarea să reacţioneze în 6 ianuarie 2011, atrăgîndu-i atenţia domnului preşedinte că o asemenea aluzie de cafenea e incompatibilă cu postul public TV. Moderatoarea n-a făcut-o. N-a făcut-o nici marţi seara. S-a mulţumit să zică OK! Fără a-i trece prin cap o clipă că, indiferent cine face o astfel de afirmaţie, trebuie să prezinte probe. Se impune aşa ceva şi dacă acuzatul ar fi un simplu cetăţean, d-apoi cînd e vorba de un lider al Opoziţiei.

Scriam în tableta de vinerea trecută că politicienii preferă presa tîrfuliţă. Din emisiunea de marţi seara trag concluzia că Traian Băsescu preferă presa acadea!

P.S. Apropo de Ediţii speciale. Uitîndu-mă pe site-ul TVR, am constatat că postul a dedicat Ediţii speciale unor  transmisii de la Cotroceni şi de la o fundaţie a PDL, precum şi unor interviuri cu Traian Băsescu şi cu Mugur Isărescu. N-am întîlnit nici o Ediţie specială dedicată unui eveniment creat de Opoziţie. Să nu fi fost crearea Alianţei dintre PSD-PNL-PC un eveniment ieşit din comun încît să merite o Ediţie specială?!

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top