Țoapa și-a ieșit din Firea

11:00 am, 29 martie 2018 • de 3 Comentarii

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Acum vreo patru ani, cam tot pe vremea asta, înainte de Paște, Traian Băsescu o sfătuia, marinărește, pe Firea, să mai stea și pe-acasă și să se ocupe de moșia soțului Pandele, unde se întâmplau ”destule lucruri rele”, fiindcă s-ar putea ca într-o zi să nu-l mai găsească pe acolo. Am zis atunci că e Băsescu bădăran și că nu așa se vorbește cu o doamnă. Care doamnă l-a și dat în judecată pe fostul președinte, dar, ce să vezi? De fapt în sinea ei admira această atitudine de machoman, de facu-ți și  dregu-ți, pentru că, iată, acum a folosit-o și ea, când l-a amenințat pe liberalul Ciucu: ”O să vă fac eu cunoștință cu soțul meu!” Alo, duduie, nu-i nevoie să-i faci cunoștință, pe nea Pandelică îl știe toată lumea, e masculul ăla feroce care s-a dat jos din copac ca să se suie pe vapor, pe urmă s-a dat jos de pe vapor ca să se suie pe catedră și să țină discursuri, după care s-a dat jos și de pe catedră și a început să dea direct capete în gură și să le promită, drăgăstos, concetățenilor, ”Te bag în mormânt pe tine și pe toată familia ta!”

Că doamna Firea apreciază tainic asemenea ieșiri de mascul de grotă ar putea fi un atavism transmis de strămoșii și strămoașele dumneai prin generații, Moldova natală fiind, prin excelență, locul unde nu ești bărbat dacă nu dai cu pumnul nu doar în nevastă, ci și în orice om cu care  nevasta îți face ”cunoștință”, cum zice madam Gabriela. Dar am crezut că ieșiri de genul ăsta și le-a lăsat Găbița la marginea Bucureștiului, odată cu țărâna de sub unghiuțe, când a luat piatra-n gură și-a intrat pentru prima oară în Capitală. Uite însă că nu le-a lăsat, ci le folosește cu succes și în zilele noastre. Și măcar de-ar fi doar atât! Dar, în ședința cu scântei de ieri, pe lângă faptul că zbirii ei au chemat poliția ca să-l scoată din sală pe Nicușor Dan – deși acesta, în calitate de parlamentar român, avea dreptul legal să participe și să și vorbească, Firea ne-a mai arătat o mostră de răutate și de prostie, debitând în cel mai cocălăresc stil posibil: ”Avem lista completă cu toate rudele, cunoștințele, prietenele, iubiții ai celor de la PNL, PDL.” Carevasăzică de-aia are Bucureștiul străzile pline de cratere, trafic haotic, de-aia arată ca un oraș bombardat din Siria: fiindcă primăreasa generăleasă, în loc să se ocupe de problemele orașului, se ocupă de așternuturile consilierilor din Opoziție. Numai comuniștii veneau cu șantaje din astea ticăloase, amenințând oamenii cu amantlâcuri inventate, pentru a le pune mai ușor căluș la gură. Și, pentru că nu i s-a părut șantajul suficient de puternic, Țoapa cu Sclipici a mai băgat unul și i-a amenințat pe consilieri că îi bagă la pușcărie dacă nu-i votează ei proiectele. Eu știam că votul e liber, dar văd că pentru Firea e o obligație și cine nu se supune e luat de poliție și ori e dat afară din sală, ori e trimis la zarcă.

De fapt, atitudinea șantajist-bățoasă a duduii care s-a pierdut cu Firea n-ar trebui să ne surprindă. Ați uitat de deputatul PSD Rădulescu, cel care promitea că iese cu mitraliera la noi? Ați uitat de alt deputat PSD, Solomon, care îl amenința mai an pe fostul premier Răzvan Ungureanu că  ”o să aibă soarta lui Aldo Moro”? Asta e democrația pesedistă: nu faci ca noi, te amenințăm, te șantajăm și, dacă nu te potolești, ”te băgăm în mormânt pe tine și pe toată familia ta”, ca să-l citez pe romanticul Pandele, soțul Țoapei. Indivizii ăștia trag de mult cu ochiul și urechea la ce se întâmplă în Rusia și grozav le-ar plăcea să fie și la noi ca acolo: n-ai votat cum a zis doamna Firea? În fiare și la pușcărie cu tine! Ai îndrăznit să-i faci Preanăscătoarei de Pesedeu observație că nu e bine cum procedează? Păzea, că  fie dă o mașină peste tine, fie-ți face gospodina de Firea un ceiuț cu poloniu și niște prăjiturele cu arsenic, o bunătate, mănânci de mori! Cam asta ne așteaptă, fraților, dacă incapabilii, proștii, țoapele și-n general toate găinile astea pesediste care s-au văzut în boabe multe o să reușească, așa cum vor, în suflețelul lor, să ne scoată din UE. Ce ne-a arătat, plină de ifos, arțag și zvâc, Țoapa Generală a Capitalei ieri, e doar demo-ul: să ne ferească sfântul să devenim personaje și în jocul complet!

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (27 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

3 comentarii

  1. sever spune:

    O coropijnita ordinara,dupa mecla se vede ca este genul moldovencei parvanite.Fudula,proasta si increzuta.Dar si inca o data dar prosti si mai mari sint cei care au aleso.

  2. dinu spune:

    Da, pandelica e fiorosul care umbla la timp de noapte, am vazut video-ul, sa-i ameninte pe aia care o criticau pe patrafirea!!
    D-nul Ciucu, d-voastra nu o dati in judecata pt amenintare pe duamna primar?
    Si tare bine ar fi sa dea ‘mneaei, la vedere, toate contractele primariei, asa, ale tuturor amantilor, iubitilor, neamurilor si prietenilor, si nu numai ale PNL si PDL dar si ale PSD-eilor care fac pariu ca sunt in numar mult mai mare decat ale celorlalti, ca zau ar muri lumea sa vada cati protejati se infrupta din banii bucurestenilor!!!!!

  3. Stefana spune:

    Nu pot spune ca imi place, pentru ca de fapt e cumplit de trist :(.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top