Ceea ce se întâmplă acum în Siria are toate trăsăturile unor crime împotriva umanităţii. Poate că există exagerări, poate că miile de morţi despre care vorbesc militanţii anti-Assad sunt, de fapt, doar câteva sute, dar cert este că, şi zece de-ar fi, un regim care trage în propriul popor atunci când acesta se cere ascultat nu mai merită să rămână la putere. La drept vorbind, Assad este un tiran cu nimic diferit de Saddam, Mubarak sau Gaddafi, lideri care nu au ezitat să tragă în propriii concetăţeni revoltaţi, spre a se menţine la putere. Singura diferenţă este că el este tiranul Rusiei şi Rusia e decisă să nu-şi ia mâna de pe el, aşa cum şi-a luat de pe ceilalţi. Privind harta regiunii, înţelegem şi motivul: Siria este mult mai apropiată sferei de influenţă ruseşti decât celelalte state în care primăvara arabă a reuşit să alunge dictatorii. Ruşii nu vor să renunţe la această redută, pentru că s-au peştit destul cu Irakul şi Afganistanul ca să mai permită unui alt guvern prooccidental să se instaleze în Orientul Mijlociu.

Poziţia dură pe care a adoptat-o azi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în Consiliul de Securitate al ONU mi-a amintit de pantoful cu care, pe vremuri, Hruşciov bătea la tribuna Naţiunilor Unite. Lavrov a avertizat clar organizaţia mondială că, dacă vrea scandal în privinţa Siriei, îl va avea. Orice rezoluţie care va condamna regimul de la Damasc va fi, avertizează Lavrov, atacată cu veto de Rusia. Interesant e faptul că, în vreme ce ruşii critică orice derapaj democratic al Statelor Unite, când americanii bombardează civili sau comit crime de război, Moscova trece cu vederea derapajele democratice ale regimurilor susţinute de ea. Altfel spus, tiranii lor sunt răi, ai noştri sunt buni, pentru că ne fac cu ochiul şi ne oferă contracte preferenţiale. Nu contează că Assad este un criminal şi că îşi masacrează conaţionalii. În anul de graţie 2012, Serghei Lavrov dovedeşte că n-a învăţat nimic din lecţiile trecutului. Pentru el, uciderea unui om e o crimă, dar împuşcarea a sute sau mii de protestatari nu reprezintă decât o statistică. Între Lavrov şi Molotov e doar o diferenţă de litere, în rest au aceeaşi mentalitate imperialistă, de care Rusia nu se poate dezbăra şi probabil nu se va dezbăra vreodată.

Nu ştiu cum se va încheia această tristă poveste, nu ştiu câţi sirieni vor trebui să mai moară ca lumea să înţeleagă drama care se petrece în Orient. De un lucru sunt sigur: trebuie să mulţumim proniei cereşti că n-am avut şi noi soarta Siriei. Căci, dacă oameni ca Lavrov sau Putin ar fi dictat destinele Rusiei în 1989, cei 60.000 de morţi puşi în cârca lui Ceauşescu ar fi existat nu doar pe hârtie, ci şi în cimitire.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

ETICHETE:

AssadcrimecriminaliimperialismLavrovRusiaSiriatiran

(Niciun vot deocamdată)

Încarc...

About the Author: RV

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.