» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Aşadar, s-a decis. La Bruxelles pleacă, de data asta, Băsescu. Ponta a cedat în această după-amiază la Cotroceni, deşi îşi anunţase intenţia de a fi din nou prezent la reuniunea liderilor europeni. Încăierarea pe viaţă şi pe moarte din vară pare din ce în ce mai departe, iar lupta de la vârful scenei politice româneşti începe să semene cu un celebru western hollywoodian al anilor 60: „The Good, the Bad and the Ugly”.

The Good. Jucat în ultima vreme de premierul Ponta, care pare că şi-a schimbat abordarea în relaţia cu Băsescu. Astăzi i-a cedat locul în avionul către Bruxelles, după ce zilele trecute acelaşi Victor Ponta îşi nuanţa poziţia faţă de preşedinte surprinzându-şi colegii de alianţă: „Ultimele luni arată că este posibilă coabitarea cu preşedintele”, afirma Ponta într-un interviu acordat cotidianului francez de centru-dreapta „Le Figaro”. Ca să nu mai vorbim de faptul că cei doi foşti adversari aparent ireconciliabili s-au întâlnit de două ori în ultima săptămână fără să iasă scântei.

The Bad. Fiert în suc propriu, liderul PNL Crin Antonescu pare că nu mai găseşte cale de evadare din curba descendentă pe care s-a înscris. Principalul pierzător al referendumului din vară, Antonescu rămâne fără puncte preţioase la capitolul „încredere” în toate sondajele de opinie ulterioare acelui scrutin. Visul de a deveni rapid preşedinte i-a fost spulberat, iar intransigenţa şi atitudinea constant negativă faţă de preşedinte, indiferent de context, i s-au ascuţit. Privit cel puţin cu suspiciune de partenerii europeni şi americani ai României, a reuşit contraperformanţa de a se lua în beţe nu numai cu aceştia, dar şi cu proprii susţinători: vezi cazul Chiliman, impunerea cu forţa a „libeheheralului” Gigi Becali într-un colegiu bucureştean pe listele PNL sau recentul scandal al demiterii secretarului general adjunct al Guvernului, Dan Mihalache (PNL), înlocuit cu o jună cunoscută mai curând pentru performanţele sale sexuale, dacă e să dăm crezare presei. Cum-necum, orbitele pe care gravitează cei doi lideri ai USL tind să nu se mai intersecteze deloc, ba din contră.

The Ugly. A jucat totul pe cartea lichidării politice a lui Traian Băsescu, fără a avea un plan de rezervă. Dan Voiculescu, căci despre el este vorba, care acceptă cu plăcere titulatura neoficială de „strateg” al aliaţilor uselişti, nu mai este la fel de ascultat ca înainte. Locurile pe listele de candidaţi nu l-au satisfăcut pe Marele Mogul, singurul rămas în picioare dintre cei trei (Patriciu e dispărut din peisaj, iar Vântu e niţel plecat la spa-ul statului). În plus, „defecţiunea” lui Ponta, alături de tăcerea în care s-a izolat Băsescu, au făcut imposibilă îndeplinirea directivei trasată cu limbă de moarte de către dirijorul Antenelor: încă o suspendare, urmată de referendum pentru demitere chiar în ziua votului din 9 decembrie. Mai mult, proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care trustul Intact ar fi dictat condiţiile în audiovizual a fost scos brusc ieri din dezbaterea Guvernului, după o avalanşă de proteste atât la nivel naţional cât şi internaţional… Aşadar, ceva probleme în Băneasa!

Dintre cei trei actori de mai sus, Ponta singur şi-a schimbat atitudinea faţă de Traian Băsescu. Preşedintele joacă şi el un rol în această toamnă politică fierbinte, dar dintr-un alt western celebru, „Călăreţul singuratic” (în original, „Lonely are the brave”, 1962). Toate mişcările de trupe din ultima vreme, repoziţionările „geostrategice” par să indice un singur lucru: deznodământul alegerilor din 9 decembrie nu este pecetluit, aşa cum ar vrea unii să credem, şi este greu de anticipat ce va urma după aceea, pentru că, iată, opţiunile pot fi multiple. Să ne amintim totuşi un lucru: la final, oricât de crâncen a luptat pentru cauza sa, Călăreţul singuratic moare… Să vedem cât va fi poveste şi cât realitate. Nu mai avem mult de aşteptat.

Adrian Halpert

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

10 comentarii

  1. […] apărut pe Reporter Virtual – 15 noiembrie, 2012 Rate this:Share this:TwitterFacebookLike this:LikeBe the first to like […]

  2. @Tudor Chirila, Florentina, Alexandru – Multumesc!

  3. Alexandru spune:

    @Adrian Halpert.

    Felicitari, dle. Halpert, e o placere sa va citim. Sa speram ca din echipa RV nu vor face parte insa si nulitati precum finul dvs. Cristi Stancu, respectiv „prietenul” lui Dorin Chiotea, Razvan Ionescu.

    Dorine, ai mare dreptate. Cand Kiarash a facut un interviu cu Maradona, Razvan Ionescu a zis ca nu trebuie pus pe coperta, ca “pierdem publicul feminin”.
    Asta e valoarea lui. Si-a facut echipa online cu Epurescu si alti “grei” dati afara de la Adevarul si i-a readus la Adevarul ca fiind adevarati profesionisti. Sunt aceleasi persoane care au ingropat site-ul inainte de venirea lui Malin Bot. Problema e ca adevaratii profesionisti de la Adevarul au fost tepuiti cu salariul pe septembrie, in timp ce “diavolii” lui Epurescu sunt platiti la zi si au aere de mari vedete. Li s-a vazut insa valoarea cu ocazia livetextului de la inmormantarea lui Iurie Darie.

  4. IERTATI-L PE GIGI BECALIIII!!!!!!!!!!!!!!!!
    Pe la teveuri nu prea mai vin chiriac cu tata securist(general), val vilcu et co … apare subit la telefon sau live maestru’ gigi becali.
    copil fiind pe plaiurile de la marginea lu’ Bucale ( pe girla de la marginea cartierului Andronache, Alimentara cum i se spunea de catre localnici si care se afla la granita cu comuna/satul Pipera ) , l-am vazut pe pe unu mic si pirpiriu care lua suturi in cur de la un jmecher de cartier, bine facut si smardoi de felul lui …. cel batut era baiatul ciobanului becali din pipera , guralivu’ Gigi de azi ….
    daca i-am luat apararea atunci? … Da … pentru ca il cunosteam pe Toras, marele caftangiu de cartier…
    Gigi a ramas frustrat inca din copilarie ca este mic de inaltime … daca va uitati la pantofiorii lui sa stiti ca are tocurile putin mai inalte decit normal … si asta pentru a cistiga inca un centimetru sau doi in inaltime!
    Frustrarea il face pe gigi sa fie badaran … frica de singuratate, lipsa de afectiune din copilarie, frica de a pierde ceea ce nu a cistigat mai niciodata in copilarie … respectul si recunoasterea apropiatilor lui … IERTATI-L pe GIGI pentru ca face pe nesimtitul!
    El este sensibil … lua bataie cind era copil … IERTATI-L pe GIGI!!!

  5. Florentina spune:

    Multumesc, domnule Adi Halpert, pentru claritatea fara „ira et studio”! Eu una sunt satula de fanatici, de orice parte ar fi.

  6. Ion spune:

    De Revelion Cacarau si Victoras vor fi istorie, Basescu peste vreo doi ani, dar Varanul va mai picura inca multa vreme otrava in urechile si mintile plapande ale electoratului roman. Cu voia lui Dumnezeu, Justitia il va lasa cu ceva mai putini bani si daca avem noroc nu va mai rata tinta ca Adrian Nastase.

  7. Tudor Chirila spune:

    Este primul articol al d-lui Halpert.
    Sa-i uram bun-venit!

  8. Scorpionu spune:

    POZA LA MINUT
    (lui Ponta)

    S-a mai domolit,carlanul ,
    Ca are pintenii-n coaste
    Sau de cand a fost, marlanul,
    Sa ranjeasca… de la moaste ?!

    Mie,inca ,tot nu-mi pare
    A se fi maturizat !
    E, insa ,un pic mai moale
    De cate „esece”-a luat.

    Cacarau nu-i mai slujeste;
    El, mai mult, il trage-n jos.
    Si dupa cateva feste
    Nu-i va mai fi de folos.

    Azi mai e , desi-i ca dus;
    Si-o mai fi, in joc, un an!
    Viitorul lui… e-apus
    De cand s-a contrat cu DAN.

  9. Hai băieţiiiiiii!
    HAI CĂ SE POATE!
    🙂 🙂 🙂
    Vând pont:
    CÂRLANUL S-A MATURIZAT!
    🙂 🙂 🙂

  10. costel spune:

    Constitutia sabileste ca statul roman este reprezentat de presedinte.Numai USL era de alta parere.Autorul se inseala.Nu Ponta i-a dat voie lui Basescu sa se duca la CE ci Basescu nu i-a dat mandat lui Ponta pentru participare.Este o mare deosebire.Daca s-ar fi dus Ponta la Bruxelles,cred ca nu discuta nimeni cu un hot si un om care minte si incalca legile statului roman si tratatele incheiate de Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top