Jurnaliștii străini acreditați în România nu au avut o perioadă fastă după suspendarea președintelui Traian Băsescu. Corespondenții unor publicații și televiziuni celebre ca Der Spiegel, El País, Deutsche Welle, CNN, The Economist, Le Monde, USA Today si France 24 au fost acuzați de guvernul USL că sunt ”agenți anti România” și că au fost plătiți de echipa lui Traian Băsescu să scrie ”de rău” de Victor Ponta. „Sunt vremuri grele pentru câțiva jurnaliști din România care lucrează pentru media internațională. Sunt victime ale unei campanii fioroase inițiate de oficialii guvernului și site-ul de știri Cotidianul”, scrie The Economist într-un editorial denumit „Journalist under fire” („Jurnaliști sub atac”).
”Raúl Sánchez, corespondent al cotidianului spaniol El País, a fost acuzat în iulie de Cotidianul că ar lucra ca agent sub acoperire pentru Institutul Cultural Român și domnul Băsescu. Acuzațiile au venit după ce acesta a susținut un interviu cu primul ministru, în care domnul Ponta spunea pentru prima dată că ar fi dispus să demisioneze dacă acuzațiile de plagiat care i s-au adus urmau să se dovedească a fi adevărate. O comisie de etică a decis că acesta a plagiat în teza sa de doctorat, dar nu a demisionat”, continuă The Economist.Publicația britanică mai amintește că alți jurnaliști acuzați de dezinformare sau că l-ar susține pe Traian Băsescu sunt Keno Verseck (corespondent pentru săptămânalul german Der Spiegel), Liliana Ciobanu (jurnalist frelancer care transmite pentru The Economist, CNN and France 24 Englis), Mihaela Rodina (agentia France–Presse).
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.