» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Revenit, probabil, încă euforic, din vreun club de noapte cu ștaif, Orlando de la Discotecă, ministrul Finanțelor din guvernarea babuinelor, a scos porumbelul, râgâindu-și, eufemistic vorbind, întregul dispreț nutrit de socialiștii de caviar din PSD față de pulimea masochistă care-i tot votează: „ În funcție de cât plătești pe CASS, ar trebui făcute mai multe variante, pachetul 1, pachet de bază, ai un alt venit la care se plătește CASS, deci implicit o contribuție mai mare, atunci ai al doilea pachet, cu alt tip de servicii, ăsta cred că e sistemul logic.” Carevasăzică, după ce a decis cine merită gazat și cine nu (adică #rezistenții, da, iar aruncătorii de gunoaie de la mitingul PSD, nu), minunatul regim Dragnea decide acum și cine trebuie să trăiască și cine să crape.

Pentru că, după judecata dlui Teodorovici, dacă, să zicem, trei români au pneumonie, se va proceda în felul următor: cel cu venituri babane (categorie la care intră patronii, șmecherii din administrație, frecătorii de mentă de prin regiile de stat, tablagiii cu pensii speciale etc) va primi tratament complet, șampanie la frapieră în salon, plus două asistente blonde, cu țâțe mari și fustă scurtă. Cel cu venituri ceva mai mici, să zicem din middle class, va primi tratament complet, dar fără șampanie și cu o singură asistentă blondă, fără țâțe mari. Iar cel cu venituri minime, votantul prin excelență al PSD, va primi una bucată aspirină, mâncare sleită, apă cu rugină, de la robinet și o asistentă ceacâră și cu țâțe ioc.

Este clar că, pe lângă disprețul de-a dreptul fascist manifestat de arianul Orlando față de suboamenii care-i votează Partidul, aici există și un calcul financiar. Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că s-au cam păpat banii de la buget și sinistrul Finanțelor încearcă să taie de pe unde se mai poate. Ar putea, ce-i drept, să taie din pensiile speciale, ar putea să reducă huzurul din banii publici, milioanele aruncate pe fereastră în licitații cu cântec, ar putea chiar să impoziteze, naibii, odată averile popilor și mănăstirilor, dar cum să facă Orlando asta? Să îi dea pe urmă baronii la gioale? Să se supere PF Daniel și să nu-i mai aducă legiunile de babete la referendum? Nu se face așa ceva!

Desigur, niciun partid social-democrat autentic n-ar lua măsura de a tăia serviciile medicale oamenilor săraci, pentru că tocmai acești oameni constituie baza sa electorală. Dar știți ce cred? Că pesediștii au ajuns atât de disperați încât și-au dat seama că nici măcar votanții lor tradiționali n-o să-i mai aleagă la anul, dacă vor fi vii. Așa că fac tot posibilul să-i răpună de tot până la alegeri, ba cu pesta porcină, ba cu servicii medicale pe sponci, doar-doar or crăpa sărăciile și astfel îi vor vota. Iar referendumul, cum spuneam, e o bună repetiție pentru PSDragnea, să vadă: mai votează morții ca pe vremuri? Căci nu știu câți vii vor veni la referendum sâmbătă, pe zi, dar să vedeți câți morți o să vină în noaptea de sâmbătă spre duminică! Și la alegeri se repetă mișcarea. De-aia PSD are nevoie acum de mai mulți morți ca în alte dăți: pentru că anii trecuți – și-n 2004, și-n 2008, și-n 2012, i-au votat o mulțime de vii. De data asta nu mai e suficient să fii doar prost ca să votezi cu Partidul, trebuie să fii mort, fiindcă doar morții nu mai consumă carne de porc și servicii medicale.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (21 voturi, media: 4,81 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top