» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Îl mai țineți minte pe domnul Călin Popescu-Tăriceanu, când a apărut prima dată în fața camerelor de filmat, promițând să reînvie liberalismul în România și să-l facă tare ca piatra, iute ca săgeata? Și mai știți câte aripi a construit el, drept anexe ale PNL, de nici puiul ăla american, mare cât curcanul și îndopat cu steroizi, n-avea atâtea? Ce june și frumos era domnul Tăriceanu pe atunci… cât de manechinuit de grija țărișoarei era și cum mai perora el contra comuniștilor și bolșevicilor lui Iliescu… Și iată-l acum, la un sfert de veac după, de nerecunoscut, pupându-se pe gingii cu puișorii de bolșevici și proslăvind un liberalism de cumetrie, tradus prin încuscrirea cu social-democrația de caviar a lui Dragnea.

Sincer să fiu, cred că domnul Tăriceanu a făcut trecerea asta de la un liberalism autentic la un fripturism la fel de autentic nu pentru că e ipocrit și ticălos ori pentru că n-are nici dram de conștiință, cum pretind unii, ci pentru că a început să uite. Ce, n-ați mai pomenit? Uite, eu n-am vârsta lui și tot uit de multe ori, de la mână până la gură. Și probabil că din cauza asta i s-au și întâmplat atât de multe pocinoguri domnului Tăriceanu, în ultimii ani. De pildă, cu nevestele. Sunt convins că distinsul domn e un familist convins și că n-ar fi vrut în viața lui să divorțeze vreodată, dar memoria i-a jucat feste. O fi plecat omul într-o zi să ducă gunoiul, a văzut pe scară o duduie care i-a plăcut și, uitând că e căsătorit, s-a dus după ea. Pe urmă a fost nevoit să divorțeze, doar nu voiați să intre la bigamie, el, care respectă atât de mult legea? Pe urmă s-o fi dus la piață și o fi văzut pe stradă altă duduie care i-a plăcut… și tot așa, până la actuala nevastă, pe care nu pot preciza însă, pentru amatorii de statisici, dacă a întâlnit-o când ducea gunoiul, când mergea la piață  sau când plimba cățelul în jurul blocului. La fel s-a întâmplat și cu podul de la Agigea: domnul Tăriceanu a uitat, pur și simplu, că se află pe noul pod și a început să le povestească ziariștilor despre vechiul pod, ba i-a mai și contrazis: „Eu vin de la București și știu mai multe decât voi.” Nu mai vorbesc de momentul când și-a luat permisul auto prin față, sfidându-i pe cetățenii care stăteau la coadă. Bag mâna-n foc că, de fapt, bine-crescutul domn Tăriceanu chiar a vrut să se pună la coadă, doar că a uitat, omul, care e capul și care e coada cozii, așa că în loc să se pună în capăt, s-a pus în frunte. Nu, nu ca păduchele, ca domnul Tăriceanu.

Acum, același domn Tăriceanu ne-a spus la televizor că el nu vrea referendum pe justiție, fiindcă „referendumurile sunt caracteristice regimurilor totalitare.” Măi, să fie, n-am auzit ca Stalin sau Mao, ca nu mai zic de Pol Pot, să organizeze în viața lor vreun referendum, dar te contrazici cu domnul Tăriceanu? Nu poți pentru ca să faci așa ceva, căci se știe: cel mai totalitar regim pe lumea asta Elveția îl are, că doar acolo se organizează referendum pentru orice – chiar și ca să se decidă pe ce parte trebuie cusute șlițurile la pantaloni în așa fel încât să nu se simtă nimeni discreditat… Dar cred că și acum l-a lovit rău uitarea pe domnul Tăriceanu: cine a organizat până acum două referendumuri ca să-l dea jos pe „tiranul Traian” – și voia să-l organizeze și pe al treilea, dar n-a mai fost timp – nu Tăriceanu, în cârdășie cu PSD? Cine a avut mai multe idei de referendum pe problema monarhiei, pe problema familiei tradiționale etc? Hitler? Nooo, Tăriceanu! Așa că  domnule Tăriceanu, dacă e s-o dăm în totalitarisme, dumneata ești campion la sportul ăsta, la câte referendumuri ți-au trecut prin cap. Dar sunt convins că n-ai făcut-o intenționat, ci pur și simplu ai uitat și de data asta. Cum ai uitat și de stat la coadă, și de podul de la Agigea, și de alte chestiuni în care una ai zis și alta ai fumat. Mă întreb serios dacă, la cât uiți, n-ar fi cazul să mergi pe la vreun doftor, să te cauți, că ești june încă în putere și ar fi păcat, zău, ca, după ce l-ai pus pe Iohannis la punct, cu pitulații prin veceuri de la CCR care vă ascultă ordinele, să vină acum alt neamț – care probabil tot fiul lui Soroș e, doar că-l cheamă, la derută, Alzheimer – și să-ți dea lovitura de grație…

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (26 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

4 comentarii

  1. moshu49 spune:

    mda, „referendumurile sunt caracteristice regimurilor totalitare”, ca-n Elveția, n’așa? 😉

  2. lmihai spune:

    Segmentul de votanti care se uita in gura securistului tariceanu nu -si pun atatea intrebari, au dementa senila, iar numai maine poimaine vor iesi la mitingul de sustinere al d-nei prim ministru unde vor fi de acord cu toate minciunilre indrugate de dragnea et,comp…nu ne mai salvam de la pierzanie!

  3. dinu spune:

    June inca in putere…hai ca mor da ras, asta e trecut raaaau, rau de tot!!! Doar uitati-va la el cand merge, asa, un mers de om batan si rablagit, nu mai vorbesc despre ce-i iese din gura, asa ca ala cu ideile fixe, procurorii sunt corupti, ne conduce statul paralel, numai el, motocicleanu, e curat ca lacrima, hai sictir!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top