Home » Posts tagged with "Romania"
Grupul Volksbank își mută operaţiunile din România
Acţionarii Volksbank au aprobat ieri transferarea filialei din România într-o nouă divizie a grupului austriac. Măsura vizează reorganizarea internă a diviziilor concernului, proiect care va conduce, printre altele, la reducerea personalului cu 20% până la sfârșitul anului 2013, afectând aproximativ 250 de angajaţi, potrivit unui comunicat al băncii austriece.
Foto: fin.ro
Mai mult →
România și Bulgaria vor avea un singur spaţiu aerian
România și Bulgaria vor avea un singur spaţiu aerian. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Alexandru Nazare, şi ministrul bulgar al Transporturilor Ivailo Moskovski au semnat la Bruxelles un acord pentru înfiinţarea blocului funcţional de spaţiu aerian.
Foto: arena.md
Mai mult →
Mulţi euro şi prea puţini neuroni
De la începutul anului tot aud că o să dispară moneda euro, că se va destrăma UE, că toţi cei care au mizat pe ea şi nu pe alte superputeri o să-şi ia o mare ţeapă. Acum, zic aceiaşi profeţi ai apocalipsei economice, funia s-a apropiat periculos de mult de par pentru moneda unică şi de Crăciun s-ar putea să nu mai mâncăm pomana porcului, ci pomana euro. Colac peste pupăză, agenţiile...
Șeful FBI: ”Peste 570 de ofițeri ai SRI s-au pregătit în programe ale FBI”
Robert Mueller, directorul Biroului Federal de Investigații (FBI) al SUA, a declarat astăzi, la București, că peste 570 de ofițeri ai SRI s-au pregătit în programe ale FBI. ”O implicație a colaborării foarte bune pe care o avem sunt programele de pregătire care s-au derulat în ultimii ani. 22 de ofițeri români au beneficiat de cursuri la Academia FBI din Quantico. Mai mult de 200 de...
De ziua Ei
Când ne trezim, dimineața sau la prânz, o înjurăm ca pe o târfă care ni se oferă pe bonuri de masă și arată ca muma pădurii, grețoasă și infectă, apoi o blestemăm ca pe o țigancă ce ne-a făcut la buzunare în autobuz. Îi dăm flegme zilnic, dar de mai multe ori, apoi o lovim cu picioarele în burtă, când ni se pare că vrea să ne toarne niște odrasle, după care o violăm din...
Grupul Tnuva s-ar putea retrage din România
Israelienii de la Tnuva s-ar putea retrage de pe piaţa din România dacă nu va fi găsit un cumpărător. Pierderile masive, vânzările de numai 20 de milioane de euro pe an, faţă de obiectivul stabilit, în 2005, de grup, de a atinge afaceri de 50 de milioane de euro pe an, sunt cauzele care ar putea conduce la retragerea grupului producător de lactate.
Foto: zf.ro
Mai mult →
Calmaţi-l pe musiu Jamel, că s-a umflat cuşcuşu-n el!
Am trăit să o vedem şi p-asta: ţiganii lor să ajungă să facă mişto de ţiganii noştri! Faptul că secretul ratingului la orice emisiune zisă „umoristică” din Franţa constă în aruncarea de lături în capul României şi al românilor deja nu mă mai mira. Dar să îl vezi pe un cioripanez care n-are, probabil, comun cu Napoleon Bonaparte decât puţulica mai mică decât glezna de...
Draga Olteanu-Matei şi Mircea Albulescu vor primi câte o stea pe Walk of Fame de România
Draga Olteanu-Matei şi Mircea Albulescu (foto) sunt actorii care vor primi, sâmbătă, câte o stea pe Walk of Fame – Aleea Celebrităţilor din Bucureşti, pentru întreaga lor carieră. Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame, din Piaţa Timpului din Bucureşti, este un proiect cultural iniţiat de Teatrul Metropolis şi Cocor, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti.
Foto: cinemagia.ro
Mai mult →
Să moară și coarda vecinului
Incidentul petrecut ieri la Constanța, unde un individ a tăiat coarda de susținere a unui alpinist utilitar, pe motiv că-i strică izolația termică, a stârnit valuri de indignare. Dar el este deja ceva firesc într-o țară unde fiecare are dreptatea lui, iar judecătorii dau verdicte în favoarea ăluia care o are mai mare. Dreptatea, evident. Agresorul își izolase deja termic apartamentul...
Infopress Group România a cumpărat cea mai mare tipografie din Ungaria
Cea mai mare tipografie de pe piaţa locală de la noi, Infopress Group, a cumpărat Revai Printing House, cea mai mare tipografie din Ungaria. Prin această achiziţie, GED, fondul de investiţii care deţine tipografia din România, a investit peste 15 milioane euro în ambele companii, au anunţat reprezentanţii GED. “În urma acestei tranzacţii, cifra de afaceri consolidată a grupului...
Şeful Parlamentului European, optimist că vom intra în Schengen
Preşedintele Parlamentului European Jerzy Buzek susţine că România şi Bulgaria vor adera la Schengen în câteva luni. “Toate criteriile tehnice sunt satisfăcute şi cu toţii ştim acest lucru, dar este important ca guvernul bulgar să fie mai activ în explicarea situaţiei unor ţări. Este normal ca acestea să aibă îndoielile lor. Aşa este în Uniunea Europeană, când lucrurile...
După moartea baschetbalistului Hardy, sportivii americani vor să plece din România
Uciderea baschetbalistului american Chauncey Hardy a stârnit un val de indignare în rândul sportivilor americani, aceştia anunţând că vor să plece din România, potrivit Realitatea TV, care a citat surse din Ambasada SUA. Oficialii americani au ajuns, astăzi, la Giurgiu, pentru a ridica obiectele personale ale lui Hardy. Una dintre ipotezele care planează asupra dosarului morţii lui Chauncey...

