Posts Tagged ‘Paunescu’

  • „Flacăra lui Adrian Păunescu” va lumina miercuri Arenele Romane

    on iul. 18, 11 • in MediaNEWS • with Fără comentarii

    Miercuri, 20 iulie 2011, la Arenele Romane din Bucureşti va avea loc, începând cu ora 19, prima ediţie a Premiilor Naţionale „Flacăra lui Adrian Păunescu”. Evenimentul a fost fixat chiar în ziua în care se împlinesc 68 de ani de la naşterea controversatului poet. Distincţiile, acordate pentru muzică, jurnalism, carte şi sport, vor fi oferite de Revista „Flacăra lui Adrian Păunescu”, iar evenimentul este organizat de familia „bardului de la Bârca”, Fundaţia „Constantin”, Fundaţia Culturală „Om Bun”, Civis Mart Media, cu sprijinul Primăriei Sectorului 5 şi al Ministerului Culturii. Cu acest prilej va avea loc...

    Read More »
  • „Supravieţuitori”, ultima poezie a lui Păunescu pentru Adrian Năstase

    on nov. 8, 10 • in MediaNEWS • with 1 Comentariu

    „Supravieţuitori”, o poezie semnată de Adrian Păunescu şi datată 22 iunie 2010, i-a fost dedicată lui Adrian Năstase. Acesta a fost cel care a şi descoperit-o, potrivit Romania Press. Versurile i-au fost dedicate de poet preşedintelui Consiliului Naţional al PSD la împlinirea a 60 de ani. Foto: Mediafax    

    Read More »
  • Sfântul Adrian Atotmâncătorul

    on nov. 8, 10 • in MediaNEWS • with 45 Comentarii

    Nu ştiu dacă aţi urmărit, aseară, emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3; cu riscul de a părea masochist, eu am privit-o de la cap la coadă, căci ştiam că vor veni şi doi oameni – Oreste şi Mândruţă – pe care îi apreciez sincer şi îi consider plămădiţi din alt aluat decât neghina ce ne umple, seară de seară, televizoarele cu vorbe goale. S-a vorbit despre Adrian Păunescu, un poet debordând de patimă proletară, un om care toată viaţa a slujit – nu vom afla niciodată dacă din oportunism sau convingere – idealurile comuniste,...

    Read More »
  • Foamea de audienţă

    on nov. 7, 10 • in Texte • with 8 Comentarii

    Personajul din copac încerca să prindă o imagine cu sicriul lui Adrian Păunescu, doar că a avut de aşteptat. Primul sicriu s-a dovedit prea mic pentru poet.

    Read More »
  • Pentru cine bat clopotele?

    on nov. 5, 10 • in MediaNEWS • with 23 Comentarii

    A murit un om. Judecând după comentariile pe care le-am citit prin ziare sau pe bloguri aş fi jurat că-n dimineaţa asta a pierit Antihristul însuşi şi lumea a răsuflat uşurată, blestemându-i amintirea. Am avut impresia că suntem nu un popor creştin, nici măcar un neam barbar, ci un trib de canibali care se bucură că a mai crăpat unul dintre ei, căci au diseară cina asigurată. A murit un om. Faptul că el se chema Adrian Păunescu şi fost o viaţă întreagă un ticălos fără alt ideal decât parvenirea pe scară socială, cu orice...

    Read More »
  • Tabloul unei tranzacţii de presă

    on feb. 12, 10 • in MediaNEWS • with 5 Comentarii

    De ieri, opiniile au curs garla imediat dupa anuntarea vanzarii Evz si Capital lui Bobby Paunescu. CTP crede ca e un semn rau aceasta afacere ajunsa pe mana unor magnati bastinasi, Cristian Grosu se intreaba ce va pune familia Paunescu in locul independentei editoriale asigurate de elvetieni 12 ani, Bradut Ulmanu considera ca va fi nevoie de multa munca din partea echipei Evz pentru pastrarea echilibrului,

    Read More »
  • Hotelul Lido a fost închis

    on feb. 19, 09 • in Texte • with 6 Comentarii

    Familia Paunescu a renuntat in sfarsit la activitatea desfasurata la Hotelul Lido, iar pe usi este scris mare „Renovare”. Acestia au inceput sa-si care mobilierul si ce mai au in cladire, dupa ce au pierdut definitiv si irevocabil procesul cu mostenitorii Lido. Poveste dezbatuta in tribunale 15 ani. Procesele continua insa pe alte spete, asa cum am mai scris, tertipuri pentru amanarea executarii sentintei de la Curtea Suprema.

    Read More »
  • Poet vs poet: Buzea despre Păunescu

    on nov. 3, 08 • in MediaNEWS • with 2 Comentarii

    Constanţa Buzea si-a publicat jurnalul, iar fostul ei sot este pus la zid. Ma refer la fostul tovaras Adrian Paunescu, actual senator PSD. Ea acuza, el neaga. O poveste interesanta din Cotidianul, ziar care si-a facut parca un obicei din punerea pe nuci a poetului. In coltul clasei, bineinteles.

    Read More »
  • Procesul Lido, ultimul joc în instanţă

    on oct. 28, 08 • in MediaNEWS • with Fără comentarii

    UPDATE: S-a amanat pe 25 noiembrie. Brusc, avocatul familiei Paunescu s-a imbolnavit si dreptul la aparare este acordat pana si celor care nu mai au ce sa apare. Instanta ar trebui sa aiba astazi un ultim cuvant in procesul Lido dintre mostenitorii dr. Constantin Angelescu si familia Paunescu, cea care a privatizat ilegal complexul hotelier cu complicitatea unor functioari ai statului. Azi se judeca stramutarea contestatiei la suspendarea executarii Hotelului Lido (asa-i ca va doare capul?), proces castigat definitiv de mosenitori acum aproape doi ani, dar, prin tertipuri avocatesti si cu ajutorul dat de judecatorii de...

    Read More »
  • 60 de ani

    on sept. 14, 08 • in MediaNEWS • with Fără comentarii

    Premier, ministru de mai multe ori, primul ambasador al Romaniei in America, unul dintre ctitorii invatamantului romanesc (printre altele, a introdus examenul de bacalaureat in 1925), chirurg de renume international, fruntas liberal etc. Ma refer la dr. Constantin Angelescu, despre care am aflat si mai multe citind invitatia din partea rudelor sale, care duminica, de la 12.30, comemoreaza 60 de ani de la moartea sa pe un pat de spital (1948), la scurt timp dupa ce a fost gonit din casa de comunisti. Este doar un fragment din istoria noastra. Tot maine are loc sfintirea Casei...

    Read More »
  • „Avocatul diavolului” in varianta romaneasca

    on iun. 30, 08 • in MediaNEWS • with 2 Comentarii

    Este o femeie si nu un barbat ca in film. Si nu va lasati inselati de culoarea parului pentru ca stie sa tergiverseze un proces pana la Sfantul Asteapta. Mecanismele sale au prelungit cu 15 ani un proces si inca treneaza o retrocedarea fireasca. Este bine de studiat stilul si tertipurile nu doar in timpul procesului, ci si dupa, pentru ca la asta am sa ma refer, dar si la cum instantele au ingrosat conturile Paunestilor cu peste trei milioane de euro. Povestea Lido a inceput in urma cu 15 ani, cand familia Angelescu a depus o notificarea prin...

    Read More »
  • Atac la reputatie

    on mai 27, 08 • in MediaNEWS • with 3 Comentarii

    Pana acum v-am prezentat amuzat cazul meu de la DNA, in care sunt cercetat de procurorii anticoruptie pentru trafic de influenta, acuza adusa de SC Lido SA cu manuta familiei Paunescu. O plangere penala penibila intinsa pe zeci de pagini, din care doar una si jumatate ma priveste. In fond, sunt acuzat ca am publicat niste articolele despre afacerea Lido, iar unul dintre ele din Romania libera a circulat intr-o sala de judecata in timpul procesului. Reclamantii mai sustin ca articolul ar fi fost comandat, iar ce am scris ar fi fost fals. Pana acum...

    Read More »
Scroll to top