Home » Posts tagged with "Grecia"
Grecia, paralizată de o nouă grevă generală
Astăzi, sindicatele din sectoarele public și privat au declanșat o grevă generală de 24 de ore în Grecia, școlile sunt închise, spitalele lucrează doar pentru a acoperi urgențele, navele au rămas ancorate în porturi, iar trenurile în gări. Oficialii eleni sunt obligați să ia noi măsuri de austeritate, printre care disponibilizarea unui număr semnificativ de angajaţi de la stat, după...
Noi proteste în Grecia: ”Afară cu FMI şi UE”!
Mii de greci au ieșit astăzi în stradă, polițiștii fiind nevoiți să folosească gaze lacrimogene pentru a-i dispersa. Demonstraţia, care are loc la Atena, marchează revolta studenţească din 1973 faţă de dictatura militară care a condus Grecia între 1967 şi 1974, fiind prima manifestaţie organizată după instalarea la putere a guvernului de coaliţie condus de Lucas Papademos. Protestatarii...
Cele două capete ale siamezului Ponta
Pe zi ce trece Victor Ponta îmi întăreşte impresia că este victima unui cumplit blestem: din păcate pentru el, din nefericire pentru partid şi din nenorocire pentru ţară, nu s-a născut mut. Pe zi ce trece, probabil că mulţi dintre membrii marcanţi ai PSD se iau cu mâinile de cap, văzând pe cine au votat ei, cu aceleaşi mâini dibace, în fruntea partidului: pe un Tolomac în locul...
Dragoste cu UE nu se poate
De luni bune, toată lumea e cu ochii pe Grecia, cum n-a mai fost, poate, de când o mână de spartani înfruntau puhoiul persan la Termopile. Acum însă, grecii nu mai sunt deloc spartani, ci, mai curând, consumă ca sparții, nu mai sunt viteji, ci doar fac pe vitejii și, în afară de ouzo, nu produc mai nimic, așteptând doar să vină turiștii și să le bage bani în buzunar. Pe greci i-au...
Bruxelles. Liderii europeni au decis reducerea cu 50% a datoriei Greciei
Azi-noapte, la Summitul de la Bruxelles, liderii statelor din zona euro au căzut de acord cu reducerea la 50% a datoriei Greciei. Anunţul a fost făcut de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy. “Efortul băncilor reprezintă 100 de miliarde de euro”, a precizat Sarkozy.
Foto: Hotnesw
Mai mult →
Bild: “Olga, una dintre membrele familiei Onassis, a ajuns să mănânce din gunoaie”
În vârstă de 90 de ani, Olga Onassis, soţia lui Giorgios, vărul lui Aristotel Onassis, a ajuns să mănânce şi să se îmbrace din gunoaie, în Atena. Olga, care a dus o viaţă de lux până la moartea soţului ei, în 1975, nu a mai primit niciun ban de la familia Onassis de şase ani. “Nu primesc nimic de la familie. Supravieţuiesc cu o pensie care a fost tăiată la 300 de euro, din...
Curse anulate pe Aeroportul “Henri Coandă” din cauza grevei generale din Grecia
Greva generală a sindicaliştilor din Grecia i-a afectat şi pe ce cei care trebuiau să plece astăzi de pe Aeroportul “Henri Coandă” spre Atena şi Salonic. Cinci curse au fost anulate pe aceste rute. Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Aeroportului “Henri Coandă”, a declarat că este vorba de două curse Olympic Airlines pe ruta Atena – Bucureşti şi retur,...
Ziariştii din Grecia au intrat în grevă de 24 de ore
Jurnaliştii din Grecia au intrat, astăzi, într-o grevă de 24 de ore. Mâine, va fi grevă generală de 48 de ore, organizată la apelul marilor sindicate ca protest faţă de o nouă serie de măsuri de austeritate. Instituţiile publice de presă, între care postul de televiziune Net şi agenţia naţională de presă ANA, sunt în grevă de aproape o săptămână.
Foto: publika.md
Mai mult →
O grevă a marinarilor a blocat traficul pe apă în Grecia
O grevă a marinarilor a blocat, astăzi, legăturile dintre partea continentală a Greciei şi insulele. Începând de la ora locală 06:00 (03:00 GMT), niciun vapor nu a părăsit şi nu a intrat în portul Pireu, de lângă Atena, au anunţat reprezentanţii Ministerului Marinei Comerciale. Greva face parte dintr-un lung şir de proteste faţă de măsurile de austeritate luate de guvern în încercarea...
Cinci curse cu destinaţia Grecia au fost anulate, din cauza grevei elenilor
Greva transportatorilor aerieni din Grecia afectează şi călătorii români, cinci curse cu destinaţia Grecia fiind anulate, astăzi, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”. “Sunt anulate cinci curse către Grecia. Trei curse sunt ale companiei TAROM, din care două spre Atena şi una către Salonic, iar două curse sunt ale companiei Olympic Airways cu destinaţia capitala Greciei”,...
Manifestanţii au blocat sediile mai multor ministere din Grecia
Sediile mai multor ministere din Grecia au fost blocate, astăzi, de manifestanţi aceştia opunându-se înăspririi planului de austeritate, înaintea discuţiilor care vor avea loc la Atena cu reprezentanţii UE şi FMI. “Aproape toate ministerele sunt ocupate de protestatari, în special cel de Finanţe, cel al Dezvoltării, al Justiţiei, Muncii, Sănătăţii, Internelor şi Agriculturii”,...
Criza economică, mană cerească pentru libertatea presei din Grecia
Deşi criza economică în care se zbate Grecia are consecinţe serioase şi ameninţă nu doar stabilitatea acestei ţări, ci şi pe cea a întregii zone euro, pentru presa din Peninsulă ea a fost, apreciază analiştii, o veritabilă mană cerească. Aflată, în anul 2010, pe locul 70 în clasamentul libertăţii presei, alcătuit de organizaţia Reporteri fără frontiere, Grecia pare să recupereze...

