Surse BCE: Măsuri disperate contra DEFLAȚIEI. Achiziția de credite riscante, printre opțiunile analizate

3:21 pm, 25 noiembrie 2015 • de Comentariile sunt închise pentru Surse BCE: Măsuri disperate contra DEFLAȚIEI. Achiziția de credite riscante, printre opțiunile analizate

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Conducerea Băncii Centrale Europene (BCE) discută miercuri extinderea achiziţiilor de obligaţiuni şi penalizarea băncilor care păstrează banii la BCE, au declarat miercuri oficiali ai instituţiei financiare, citați de Reuters, preluată de Mediafax. În urma apariției acestor informații, moneda euro s-a depreciat cu 0,4%, până la 1,0608 dolari pe unitate.
În acest moment – mai puţin de o săptămână înainte de şedinţa de politică monetară a BCE – există mai multe alternative, de la achiziţia de obligaţiuni emise de primării şi regiuni şi până la impunerea unor costuri penalizatoare, în două trepte, pentru băncile care își păstrează banii la banca centrală.
Sursele citate de Reuters spun că una dintre opţiuni ar fi şi cumpărarea de credite cu risc de neplată, cu toate că acest pas

MAI MULT, aici » PaginadeBanci.ro

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top