
Premierul grec Alexis Tsipras a reuşit să treacă prin Parlamentul de la Atena şi cel de-al doilea pachet de măsuri de reformă cerute de creditori drept pre-condiţie pentru negocierea unui al treilea pachet de ajutor financiar.
Astfel, Legislativul grec a aprobat joi dimineaţă, după dezbateri care au durat toată noptea, prevederile privind introducerea unor reglementări bancare europene în legislaţia elenă şi modernizarea Codului de procedură civilă.
Înaintea votului, existau temeri privind o nouă rebeliune a parlamentarilor Syirza. În cele din urmă, Tsipras a obţinut sprijinul Legislativului: 230 de parlamentari din cei 300 au votat pentru noile măsuri, în timp ce 63 au votat împotrivă şi cinci s-au abţinut. Dintre voturile împotrivă, 31 au venit de la partidul lui Tsipras, Syriza.
Scorul este similar
MAI MULT, aici » PaginadePolitica.ro
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.