» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

miculescu

Situaţia de la Radioul Public este una deosebit de gravă, atrag atenţia cei din SPMCR, Sindicatul Profesioniştilor din Media şi Cultura Română .

SRR este condusă în prezent de preşedintele director general Ovidiu Miculescu.

Sindicaliştii atrag atenţia asupra unor evenimente cum ar fi evaluările profesionale, considerate a fi ilegale, blocaje financiare, emisiuni fără bugete, situaţii de incompatibilitate şi ilegalitate stabilite chiar prin decizii judecătoreşti.

Sindicatul cere anularea actualei organigrame şi stabilirea unei comisii care să investigheze toate aceste lucruri.

Sindicatul a trimis la mai multe instituţii publice o situaţie a stării de fapt din Radioul Public, accentuată de venirea unor oameni noi, aduşi de conducere fără a se mai ţine seama de profesionalismul celor vechi.

Împuşcăm francul, Radioul este doar trambulina pentru mai departe, acesta ar fi noul motto din cadrul SRR în ultimul timp.

Aroganţa conducerii: Maşină şi şofer am avut întotdeauna

Membrii sindicatului povestesc că încă de la primele întâlniri cu noii şefi ai SRR, au fost trataţi cu aroganţă.

Iată o mostră de atitudine:

Radioul este o industrie … voi va prabusiti in sondaje ( ceea ce era complet neadevarat ) …Eu voi salva  institutia (CORPORATIA ) .’Voi nu trebuie sa ganditi ce faceti ( asta va spun EU !!!) ci … doar CUM  faceti !!! Oricum …sa stiti ca SRR este locul de unde eu castig cei mai putini bani  din toata cariera mea  , masina si sofer am avut intotdeauna asa ca…

SPCMR acuză practicile actualei conduceri şi targe un semnal de alarmă în privinţa situaţiei din Radioul Public:

Atragem încă o dată atenţia asupra evaluărilor profesionale ilegale (fără criterii stipulate în CCM si CIM) ce au avut loc la începutul lunii februarie , dominate de abuzuri şi derapaje flagrante, pline de contestaţii cărora nici acum nu li s-au dat răspunsuri, şi cerem anularea lor şi reluarea evaluărilor în momentul în care instituţia va începe să funcţioneze normal.

În acelaşi timp existenţa unor flagrante şi multiple situaţii de incompatibilitate şi ilegalitate (stabilite prin hotărâri judecătoreşti) în care se află persoane ce deţin funcţii de conducere în SRR, face ca  toate deciziile ulterioare acestor hotărâri legale definitive, să poată fi considerate nule.

Nerezolvarea problemelor majore menţionate se poate transforma într-o gravă vulnerabilitate a instituţiei,  punând-o în imposibilitatea de a servi  interesul naţional, se arată în comunicatul remis RV şi publicat şi pe site-ul sindicatului .

CITEŞTE ŞI

Radioul Public, pe urmele TVR. Haos şi dezmăţ managerial, cu girul lui Ponta

 

 

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

4 comentarii

  1. Vasile Luca spune:

    Radioul public este condus de penali nesimtiti care urneaza cu pofta pe salariati, pe legi si Constitutie. Jegurile au o singura preocupare: banul si puterea. Sunt incompatibili, sunt prosti, nesimtiti, nepregatiti profesional. Radioul nu mai este ce-a fost si nici nu va mai fi. Esalonul 1, 2 si 3 trebuie sa plece, la alegere…la Gherla, Jilava sau Aiud. Sa va fie rusine gunoaielor.

  2. andu spune:

    penibil,copii. ultimii doi ani au niste cifre de profit remarcabile. pot sa inteleg ca sustineti pe Basarabescu -chitaristul lui Turcescu…care conduce un mic sindicat si-a scris protestul asta. Sindicatul reprezentativ ,ala care negociaza,e altul 🙂 Asta micu e doar la vocalize ca la negocieri se duc baietii mari .adica aia cu cei mai multi membri,capisci?

    acuma stiu sigur ca o sa spuneti ca sunt pesedist,uselist sau …ce mai stiti voi 😀
    bai,nu sunt. dar cumva m-am saturat de pretentiile astora de la stat si-i urmaresc cu lupa. si toti radiofonistii astia din care noi cunoastem vreo zece…stau pe niste drepturi enervante.si pe banii nostri. si niciodata nu-s multumiti.

  3. Livia Pila spune:

    Alta jigodie securista pusa in piine de plagiatorul Ponta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top