Sfântul Adrian Atotmâncătorul

12:06 pm, 8 noiembrie 2010 • de 45 Comentarii

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Nu ştiu dacă aţi urmărit, aseară, emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3; cu riscul de a părea masochist, eu am privit-o de la cap la coadă, căci ştiam că vor veni şi doi oameni – Oreste şi Mândruţă – pe care îi apreciez sincer şi îi consider plămădiţi din alt aluat decât neghina ce ne umple, seară de seară, televizoarele cu vorbe goale. S-a vorbit despre Adrian Păunescu, un poet debordând de patimă proletară, un om care toată viaţa a slujit – nu vom afla niciodată dacă din oportunism sau convingere – idealurile comuniste, dar de fapt am avut impresia că asist la dezbaterile privind sanctificarea unui prelat catolic. Ştiţi, desigur, ce uriaşă maşinărie se punea în mişcare atunci când se propunea ridicarea unui preot sau călugăr catolic la rangul de sfânt. Câte mărturii erau culese, câte cercetări erau făcute, câte anchete şi investigaţii declanşate, spre a se vedea dacă personajul merită sau nu să aibă cruce neagră sau roşie în calendar. Pe lângă episcopii simoniaci care, bine remuneraţi de papa Felix al Nush-tiucătelea, susţineau că Păunescu merită sanctificat au fost prezenţi şi doi clerici ceva mai sceptici: Oreste, cel care se îndoieşte (fiindcă are voie, căci nu lucrează la Antene), deci există, şi Mândruţă, care în povestea asta a fost avocatul diavolului, acel om al Bisericii însărcinat să găsească fisuri în statuia deja clădită  de evlavioşi a candidatului la aură sacră.

Veşnicii farisei Gâdea, Ciutacu, Ciuvică şi Badea au lansat efluvii de simpatie şi râuri de bale întru admiraţia poetului Păunescu, deşi sunt convins că nici măcar unul dintre ei nu citise, până mai alaltăieri, zece poezii ale bardului, puse cap la cap. Cum fişa postului o cere, cei patru cavaleri ai Apocalipsei varaniene n-au pierdut prilejul să scuipe cu sârg spre Băsescu, probabil pe motiv că aduce ploaia şi a inventat diabetul. Şi nu s-au mulţumit doar cu atât ci, precum cizmarul care-şi dădea cu părerea despre estetică, au socotit de cuviinţă să arunce cu zoaie şi în Cărtărescu. Vuvuzel, de pildă, a spus, ca un connaisseur ce este, că lui, personal, tizul Cărtărescu i se pare foarte subţirel, ca poet. Iar de la un karatist care a citit biblioteci întregi la viaţa lui, o asemenea sentinţă nu poate veni decât în cunoştinţă de cauza. Miile de intelectuali care-l idolatrizează pe Badea vor fi, probabil, în asentimentul lui, căci cum s-ar putea compara un poem de câteva sute de grame, precum Levantul, cu magnificele ode păunesciene la kilogram?

Mândruţă s-a luptat zadarnic cu morile de vânt, pentru că încercarea lui de a se opune liniei oficiale din trustul Intact – Păunescu-sfânt – a fost inutilă. Degeaba a încercat să atragă atenţia că Păunescu, deşi s-a adăpat din plin din nectarul lui Apollo şi s-a înfruptat din ambrozie, în rând cu muzele, a mâncat şi mult rahat fără apă rece, în slujba lui Ceauşescu. Degeaba a încercat să spună că debuşeul creat de poet, prin cenaclul Flacăra, a fost nu un prilej de eliberare pentru tinerii de acum două decenii, ci mai curând unul de manipulare, de îndoctrinare şovină şi fals patriotică. Hotărârea conciliului era deja luată şi puţin a lipsit ca, precum în Numele Trandafirului, însuşi clericul Mândruţă, pe post de William din Baskerville să nu fie acuzat de erezie de un Ciutacu care şi-a jucat perfect rolul de Bernardo Gui, de inchizitor perfid şi fanatic, chit că, din raţiuni ereditare şi pecuniare, nu se dă în vânt după adorarea Crucii. Într-un final, scopul propus a fost atins: cu toate că n-a avut niciodată înclinaţii spre cucernicie, titanul Păunescu a fost sanctificat, spre bucuria pigmeilor săi adulatori din emisiune. Iar sub privirile triumfătoare ale saducheilor şi păducheilor sugători de sânge portocaliu şi fise argintii, “ereticul” Lucian Mândruţă a părăsit, trist, studioul, gândind probabil, fără să rostească: “Şi totuşi, (Pământul, deocamdată), se învârte”. Chiar şi fără Păunescu.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

45 comentarii

  1. Spartakus spune:

    @ion: deocamdata, nu. Reveniti cu alte versuri sau va sunam noi.

  2. ion spune:

    …si totusi, prostia nu doare,
    si totusi, exista cretini,
    si totusi, esti unul din ei,
    esti unul dintre cretinei…

  3. Lucian spune:

    Stiu ca nu are legatura cu subiectul, dar iata ce am gasit despre Vuvuzel si Flashnetzel…uitati cum au fost adusi oamenii lui Dragnea (PSD) la mitingul celor 2 latratori
    : http://badeadan.blogspot.com/2010/11/dezinformarea-zilei-de-ieri-badea-si.html#comments

  4. watcher spune:

    amice, esti un idiot!

  5. Spartakus spune:

    @ary: tot asa o s-o tin!
    @Mihaela Boboc Manea: deci sa inteleg ca e o placere reciproca? Sa vezi acum ce vor spune fanii vuvuzeilor si gudureilor: ca la Lovin pe blog e o adevarata orgie si toata lumea tipa de placere! 😀
    @Don: nu, mi-as da un rinichi daca o fiinta draga mie ar avea nevoie de el.

  6. Don spune:

    1. Poetul Paunescu e un geniu ,asta cred ca e de necontestat (banuiesc ca e si pareerea ta ca e un geniu al cuvintelor)
    2. Omul Paunescu are defecte majore , ca noi toti , insa comunistul a ramas comunist ( nu a schimbat macazul ca unii care azi condamna comunismul si se razgandesc in fiecare zi)
    DAR spune drept, ti-ai da un rinichi sa fi lovit de geniu si sa poti scriie ca el??

  7. ligia spune:

    @Theophyle : salut-salut ! Credinta mea este pragmatica.
    Nu stiu cum se face , dar vineri seara am vazut la B1 , o emisiune in care moderatorul si H.Turcanu discutau despre calea samanilor. Oare ” Eu sunt Calea , Adevarul si Viata ” nu mai sunt de-ajuns ? Sau e tot o greseala de typo…

  8. xxx

    Nota Reporter Virtual: Iti sugerez sa nu mai citesti RV. Esti prea prost pentru vremurile astea.

  9. Repet,cu onestitate,placerea de a va „priza” este de partea multora dintre noi. Apropo,imi permit sa preiau o titulatura deja in mare voga – micului futilescu si isteroidului Antonescu(asta imi apartine,mi-o asum cu placere) ,cind le veti propune sa ia o atitudine publica legata de ultima arestare la domiciliu a unui autentic creator,ca sa nu spun si de detentia de peste opt ani actualului laureat NOBEL pentru pace- toate astea se intimpla acum si aici ,adica in China- poate detinatorul sepcii maoiste se va responsabiliza , cumva, iar teliviziunile derbedeilor,cum le zic eu,ar avea de zburdat pe un adevarat teren al jurnalismului autentic; dar asta nu se va intimpla ; concluzia-
    SA-ti FIE RUSINE DOMNULE STELIAN TANASE & HUREZEANU – ce dezamagire crunta ati devenit!!! Restul,aproape e tacere…

  10. ary spune:

    SPARKY,vezi ca iti schimb numele in fiecare zi, nu te supara dar tu nu la ai cu limbile ca ALEXIS ,are blog in lingua engleza,asa ca noi astia mai redusii ne multumim ci cu un jurnalist ca tine,tine-o tot asa .

  11. Spartakus spune:

    @Mihaela Boboc Manea: multumim, de fapt meritul nu e doar al nostru, ci si al clientilor cu al caror material lucram 🙂

  12. Eu recunosc : nu ma mai tin nervii pentru derbedeii din media de cam 2 si ceva,as putea sustine ca sunt chiar avangardista in materie- i-am scos din grila, dar ma delectez pursisimplu
    vizitindu-va cu consecventa – beneficiez de viziuni „3D” – sunteti SUPER!!!

  13. Spartakus spune:

    @Theophyle: corect ce spui! Inca o dovada ca „litera de evanghelie” nu trebuie luata ca atare – desi trebuie sa recunosti ca traducerea eronata a convenit de minune Bisericii. Esti mereu binevenit aici, stii bine, mi-ar placea sa avem o tara de teofili, din pacate avem una de necrofili – vezi cazul Paunescu. 😀
    @Alexis: firesc ca nu merita sa pierzi vremea citind ce scriu, cand ai putea sa rontai niste seminte, sa mananci un mic, sa scoti un muc, sa te scarpini in cur. Atatea lucruri utile de facut in viata ta de celenterat si tu stai si incerci sa intelegi ce-o fi vrut sa scrie pigmeul de Spartakus.

  14. Alexis spune:

    Eu nu inteleg de ce va mai obositi sa-l convingeti pe un pigmeu ca Spartakus ca e un pigmeu.. Merita minutele din viata voastra, in care ati fi putut citi ceva folositor in loc de postarile agramate ale adulatorilor pupincuristului asta?

  15. Theophyle spune:

    @ligia..salut 🙂
    nu prea le am cu comentariile. Am suficente pe cap. Un lucru important „cei saraci cu duhul” este o greseala de typo in traducere.

    In Vulgatae la timpul respectiv scria ca „cei saraci [vor fi primii] caci Duhul [Sfant] etc. Nici in Noul Testament idiotii nu sunt scuzati. Pierdut in traducere preluat in nestiinta.
    Scuze. Sper ca nu v-am suparat.

  16. Spartakus spune:

    @Auggie: ai pus bine punctul pe i. Pacat ca nu toti oamenii au capul pe umeri ca sa gandeasca, ci sa nu le ploua in gat. 😀
    @Francesco: tks a million! I will.
    @Florina: judecand dupa comentariile primite de la unii dintre domnii de mai sus n-as zice… 😀

  17. Florina spune:

    blind, spartakus, blind. si de-a dreptul elegant.

  18. Francesco spune:

    Excelent Spartakus! Keep up the good work!

  19. Auggie spune:

    Pe mine ma oboseste sa si citesc despre maimutele alea de la a3 si irealitatea. Daca paunescu ramanea numai poet asa cum a spus cineva intr-un comentariu mai sus nimeni nu il contesta pentru ca da, avea talent cu caru’ dar el a decis ca e mai bine sa isi puna talentul in slujba diavolului. din pacate pentru el porecla tot el si-a ales-o in zilele lui decembrie cind s-a plimbat voit/fortat pe linga ambasada SUA.

    ce facea el cu cenaclul ala era o manipulare grosolana, iar astia mia tineri care pe vremea aceea erau o licarire in ochii parintilor nu prea au de ce sa vorbeasca. din filmemontate si discuri de vinil nu iti poti face o idee despre timpurile acelea asa cum noi nu avem cum sa stim cum era romania cu adevarat atunci cind era regat.

  20. Spartakus spune:

    @mery: fatuca, asta ai inteles tu din articol? Mai insista, stii ca sunt diferite niveluri de lectura, tu esti pe cel mai de jos, dar printr-un efort tenace ai putea trece clasa a patra. 😀

  21. mery spune:

    Cu cat esti platit de Basescu din banii mei de impozite si taxe, sa-l pupi in nume, iei???

  22. Spartakus spune:

    @Sandman: pe care net se spune, Nisipel, ca as fi un dobitoc? Si chiar daca sunt, precum sustii, un dobitoc, macar sunt dobitoc independent. Mie nu-mi da nimeni telefoane sa-mi dicteze ce sa scriu si ce margarina sa mananc. Altora insa, le da.
    @slugoiule: Mirci, ti-ai depasit recordul! Dar am o curiozitate: eu sunt las, ticalos, basist, orange in cerul gurii erc. Dar tu, tu carele esti mare si vedeta TV, formator de opinie cu masuta pe genuchi, de ce vii aici si folosesti pseudonime precum „o sa mori”, „ionescu”, „slugoiule” etc? De ce nu semnezi in clar cu „Mircea Badea”, mandrul tau nume? Vrei sa spuna lumea ca esti la fel de las ca umilul rob Spartakus? Si cum, inca nu te-ai interesat de culoarea ochilor mei? Ma dezamagesti! Pai ziceai ca ai urmarit caseta de la concert, ca ai studiat unghiul, stii unde eram, cu ce eram imbracat, ce bausem la pranz, etc!

  23. slugoiule spune:

    verzi. dar nu e nimic abject in faptul ca spun ca esti basist si adculti ordinul de zi. vrei sa ma interesez si eu ce culoare au ochii tai?

  24. Spartakus spune:

    @Loda: ei, ma intrebam eu de unde are Badea reperele morale, atunci cand isi baga si-si scoate diverse organe in direct si la ora de varf, precum si pe blog. Acum m-ai lamurit! Deci Paunescu era modelul lui moral! Se explica. Si ca fapt divers, tocmai discutam azi cu un venerabil jurnalist, care i-a fost subaltern lui Paunescu la Flacara si povestea de ce tratament se „bucurau” angajatii revistei din partea „Dumnezeului” Paunescu. Brrr! M-a pazit Dumnezeu! (cel adevarat, nu surogatul Adrian) 😀

  25. sandman spune:

    Adevarul e, asa cum se spune pe net, ca esti un dobitoc.
    Si tu n-ai nimci impotriva.

  26. Loda spune:

    ,,e slaba pentru ca evita consumul in exces de zahar, grasimi si sare. ”
    Super, stiam eu de ce zabovesc zilnic pe aici ! Pentru o diabetica ca mine este pagina ideala 🙂

  27. ary spune:

    SPARFTACUSE,aveam pretentie la tine ca azi sa dezbati altul subiect,a-ti inebunit cu totii sa ne mincati nervi 3-4 zile cu moartea lui PAUNESCU Dumnezeu sa-l ierte,dar aseara cind asteptam sa vad ce face INA am citit adevarul petrobenzinar,si am vazut ca pisica de mare zis FELIX ,stie cum sa scoata tara din criza ,ca au descoperit judecarea flotei cum a vindut-o BASE-niste bancuri de adormit copii-scuze nu stiu sa folosesc toata ortografia,ce a-ti facut sinteti toti de la otv-oglinda -oglinjoara,oamenii astia se lupta ptr tara HA ,HA,HA ,si nu le preluati ideiile ca au vechime in cimpul muncii de a FURA.

  28. Loda spune:

    Servus Spartakus ! O sa fii surpins de ce scriu, dar sa stii ca de data asta te inseli, cel putin in privinta lui Badea.Nu oricine face (sau are ordin sa faca pe prostul) si este. Oricat ar parea de incredibil, cu o mama profa de romana, Badea are o solida cultura literara ,dincolo de toate aparentele. Mici scapari in emisiunile lui ,despre autori romani sau straini, folosite intodeauna corect,la context, putea ajuta pe cineva caruia ii este indiferent sa-si dea seama de asta.Nu numai ca-i cunoaste foarte bine poeziile lui Paunescu,dar, la emisiunea lui de ieri ,am ramas uimita cat era de ravasit, a luat-o la modul personal (moartea lui Paunescu ), a declarat public ca, pentru el, ca poet a fost un reper moral(no, ca asta-i o chestiune discutabila din punctul meu de vedere, dar e parerea lui, ce treaba am eu?).

  29. Spartakus spune:

    @Ada: stim, e slaba pentru ca evita consumul in exces de zahar, grasimi si sare. Ceva sugestii pentru a fi mai impanata sau ne multumim sa criticam de dragul de a critica?

  30. Ada spune:

    Aceasta pagina e din ce in ce mai slaba..

    Pacat de promisiuni!

  31. marimat spune:

    Spartakus;Ceea ce am spus am spus din convingere,nu pentru ca ma uit la Antena 3.Adrian Paunescu a fost un poet-cetatean,asa cum ar trebui sa fie toti acei care se considera niste ‘alesi’,dar care privesc cu dispret plebea.

  32. ligia.. spune:

    @Spartakus : Esti un om fericit. Imi pare rau ca nu pot spune (si nu ai intelege in profunzime biblica ): „Fericiti cei saraci cu duhul…”

  33. Spartakus spune:

    @Sly: multam!
    @Crassus: la noi nu se face nimic fara patima. Mai nou, nici inmormantarile.
    @marimat: exista o diferenta intre denigratorii poetului Adrian Paunescu si denigratorii omului Adrian Paunescu. Pe de alta parte, cred ca pigmeii care-l ridica in slavi desi nu i-au citit poeziile decat in ultimele zile, ca sarcina de serviciu, gen Gadea sau Badea, sunt la fel de condamnabili ca si pigmeii care-l injura nu doar pentru ce a facut/mancat/baut, ci si pentru ce a scris. Cat despre urarea cu „maestre, ai grija de poporul tau”, mi se pare cel putin exagerat sa-l transformam pe raposatul domn Paunescu in calauza spirituala a natiunii. Privind prea mult la Antena 3 riscati sa deveniti habotnic si sa cadeti in extremisme.

  34. marimat spune:

    Acesti pigmei vor trece curand in uitare,dar el va ramane in memoria poporului sau ca o FLACARA vie,un simbol al iubirii de tara.Odihna vesnica,MAESTRE,si ai grija de poporul tau!

  35. fanel spune:

    A fost misto, Stan si Bran…au vrut sa ne relaxeze ca prea ne tensionasem cu moartea lui Adrian Paunescu….Nasu Mare a jucat rolul diavolului si restu’ de 3 erau Ingerii. Oreste era povestitorul care incerca sa contrabalanseze avantajul, practic era arbitru ca-n divizia A, 11+1 :)))

  36. marimat spune:

    Denigratorilor lui ADRIAN PAUNESCU nu le pot adresa decat doua cuvinte,aceleasi care au fost adresate candva denigratorilor lui MIHAI EMINESCU;’IN LATURI!’

  37. Crassus spune:

    Prea multa ura si patima si de o parte si de alta. Paunescu a fost un om si cu bune si cu rele. A facut rau unor oameni dar a si ajutat alti oameni. La Cenaclul Flacara au cantat si ciumeti dar si artisti de valoare. Vali Sterian a fost ajutat mult de Paunescu. Dupa 1989, Vali l-a injurat la greu. Dupa accidentul in care a omorat 2 oameni, Paunescu a cautat sa-l ajute. Asa ceva nu face un monstru ci un om. La Cenaclu, unii bagau lozinci la greu dar nu toti. Phoenix, Sfinx, Iris si inca multi altii, nu au facut nici un fel de compromis dar puteau canta ce vroiau ei. Si primeau bani intr-o vreme in care nu era asa de usor nici sa cante si nici sa castige. Este bine sa se stie si alte amanunte. De ex, la intreprinderi, cine vroia sa faca abonamente la presa, avea conditionari. Erau publicatii cautate de oameni si pentru fiecare, trebuia sa se faca cu sila abonamente si la publicatiile nevandabile. Cele dorite de oameni erau: Flacara, Saptamana (securisti, Barbu bla, bla), Sportul. Se bagau pe gat: Munca, Scanteia, Munca de partid. Deci au fost si bune si rele. Acum insa, este multa ura si se spun tone de tampenii.

  38. Spartakus spune:

    @gioni: televiziunile nu sunt la prima ‘reusita” de acest gen. Doar ca ele sunt tot mai otevizate si in goana dupa trafic televiziuni cu pretentii, ca Antena 3 sau Realitatea, au ajuns sa dea imagini din cripta lui Paunescu sau sa intrebe groparii daca le-a placut coliva bardului.
    @nelu din afumati: nu-ti imagina ca isi dau cu parerea de capul lor. Li se baga zilnic fisa, de catre moguli. Si de obicei mogulul le porunceste: Ba, zi-o p-aia cu Basescu! Aseara le-a schimbat Felix fisa, le-a dat d-alea de-un leu, de care se arunca la mort si le-a cerut sa zica de Paunescu. De jale. Asa ca eu nu cred ca Vuvuzel si Gudurel isi dau cu parerea. Ca sa-si dea cu parerea ar trebui sa aiba o parere. Or, ei nu au asa ceva, e imprumutata cu ziua de la patron.
    @ligia: si eu am simtit de multe ori ca se invarte, mai ales dupa sindrofii 😀
    @slugoiule: ai ajuns la numarul magic de 20 de comentarii abjecte si deja imi insulti inteligenta. 21 nu va mai fi, iti promit, si daca totusi insisti, o sa intreb pe cineva de la Cobalt IT ce culoare au ochii tai.
    @Magda: ai sintetizat perfect, jos palaria!

  39. Magda spune:

    Isteria aceasta populara, solidaritatea care ne cuprinde ori de cate ori avem de ce sa ne plangem colectiv ar fi fost poate mai lucide, daca nu chiar mai inconsistente, fara latraturile presei. Nu se poate, la unison, in pozitie de drepti, sa legitimezi o ceremonie de glorificare, fara un minim simt critic sau macar unul asa, de pudoare. Paunescu a avut, evident, talent, dar unul prost folosit, distorsionat in lauda dictaturii ceausiste. Poate ca ar fi ajuns un mare poet, asa cum au titrat halucinant televiziunile, daca s-ar fi concentrat pe talentul genetic, si nu pe ambitiile sociale. Este greu, ce-i drept. Dar de aici sa incalci orice limite, sa il numesti liderul generatiei din care facea parte si Nichita Stanescu, sa accentuezi ca e inmormantat langa Eminescu, sa arunci tu, televiziune (RTV) cu flori din elicopter, este ca si cum ai plati tribut unei mentalitati de trib.

  40. slugoiule spune:

    articolul tau nu are nicio legatura cu emisiunea de la antena3. dar daca asa e ordinul de zi la slugile lui basescu…..

  41. ligia spune:

    Munca si talent . Doua cuvinte si o distanta Pamant-Soare . Cei care muncesc vor fi ofuscati , cei cu talentul-rebelii- vor trece, impasibili, mai departe. Din cat am vazut , a fost simtire din partea lui Badea , paranormal la Oreste si indignare la viteazul Mandruta , care a gasit de cuviinta sa vorbeasca despre Nichita .Si peste toate , dreptul meu de ai privi ca pe niste ticniti. Cei care-l apreciaza pe Paunescu ca poet (si eu printre ei) au deja parerea formata, ceilalti vor invata la scoala sau in functie de parinti. Si atunci , pentru ce ?
    Ai dreptate , se invarteste , numai ca , de fiecare data altfel. Am simtit asta acum 5 ani.

  42. Dar e vreun domeniu in care astia 2 sa nu-si dea cu parerea? E vreun domeniu in care astia sa nu spuna ce e bine si ce e rau? Nimeni nu se intreaba ma da astia ce pregatire au ca sa ne spuna noua ce trebuie facut? Ce au facut ei in viata lor ca sa-i critice pe unii care se chinuie sa tina ditamai economia pe sine? Ce realizari au avut ca sa-i spuna lui Isarescu cat sa faca leu sau cat sa puna dobanzile? Va dati seama unde am ajuns daca toti macacii tin lectii de economie politica sau de cultura sau de orice pe o basculanta de bani? Cate poezii sau opere literare romanesti (ca alea straine necesita engleza macar) au citit ei ca sa spuna cine e bun si cine nu? Uitati-va la cuvintele sau frazele lor limitate folosite obsesiv (daca e sa ma intrebati pe mine, rezonez cu, mentalul colectiv, giagiki, cikacikacikicea) denota, desigur, rafturile pline de carti citite din sufragerie. Nimeni nu se-ntreaba de ce niste beduini, care o ard prin desert toata viata, ar fi specialisti in cultura porumbului. Ultrasii sunt ultrasi, pulime cu mental colectiv indus subliminal.

  43. gioni spune:

    sincer, eu as fi scris (si chiar cred ca ar fi fost multe de spus) nu despre discutiile care au aparut dupa moartea lui Paunescu (Dumnezeu sa-l ierte). Aceste discutii, normal, variaza (sau au variat) de la elogii fara limite pana la punerea la stalpul infamiei. Eu as fi scris despre ceea ce au facut in special televiziunile de stiri care, precum vulturii plesuvi care asteapta sa moara victima ptr a o devora, transmiteau inca de la inceputul saptamanii trecute ( si tineau imagini in fereastra) despre boala acestuia si despre evolutia starii de sanatate. Ma mir ca nu i-au aprins ”ante factum” o lumanare si nu au improvizat un mini-studio la terapie intensiva….doar ca eu nu am blog…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top