» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

---

Astăzi, în episodul doi din serialul „Sex, spionaj şi poliţie politică în „Epoca de aur””, citiți despre Vasile Patilineţ, omul care, atunci când nu comoplota împotriva lui Ceauşescu, se iubea cu amantele în Ministerul Petrolului. 

În fiecare duminică, pe ReporterVirtual.ro puteți citi câte un capitol/ povestire din cartea jurnalistului Emil Berdeli:

Cabinetul ministerial, cuibuşorul de nebunii al complotistului

L-a ajutat pe Ceauşescu să scape de rivali puternici, însă a luat parte şi la conjuraţia care avea drept scop înlăturarea conducătorului României. În timp ce Securitatea îi număra

femeile introduse de aghiotanţi pe uşa din dos a biroului de la minister, complotiştii mizau pe faptul că el, cel care înlesnea legătura cu Occidentul, va ocupa locul dictatorului. Numele: Vasile Patilineţ, ani de zile mâna dreaptă a lui Ceauşescu, mort în condiţii încă neelucidate într-un accident de maşină în Turcia, ţară în care era ambasador. După ce l-a slujit cu credinţă pe Ceauşescu, Patilineţ a încercat să-l înlăture printr-o lovitură de stat.

La sfârşitul anilor ’70, după fuga lui Pacepa (generalul Ion Mihai Pacepa, adjunctul serviciului de spionjului – n.a). Ceauşescu devenise din ce în ce mai suspicios. A ordonat Securităţii ca toţi oamenii săi de încredere să fie verificaţi la sânge, mai ales cei apropiaţi şi generalului. Dezertarea spionului preferat îi zdruncinase încrederea chiar şi în demnitarii cei mai supuşi. Aşadar, şi Vasile Patilineţ, pe atunci unul dintre stâlpii puterii comuniste, se afla sub lupă, chiar dacă ocupase funcţii înalte: deputat MAN, membru al Comitetului Central al Partidul Muncitoresc Român (PMR), ulterior Partidul Comunist Român, responsabil cu Securitatea, ministru în două guverne, alături de Ceauşescu încă dinainte ca acesta din urmă să devină conducătorul României.

O notă a Securităţii din 31 august 1979 relevă faptul că lui Patilineţ, ministrul minelor, petrolului şi geologiei, i se cunoştea  fiecare mişcare. Chiar şi faptul că Petre Maxim, şeful de cabinet al demnitarului, se comporta, cel puţin în opinia Securităţii, precum un veritabil proxenet. În documentul mai sus amintit, aflat în arhiva Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor fostei Securităţi se poate citi: „Vasile Patilineţ intră direct din cabinet în sala de colegiu, nemaifolosind uşa principală, aşa cum s-a procedat până la venirea sa în acest minister. Prin uşa principală de la sala de colegiu, Maxim Petre a fost văzut cum introduce diferite femei în această încăpere şi apoi închide uşa. Atât femeile respective, cât şi tovarăşul Vasile Patilineţ nu circulau prin uşa principală a cabinetului, spre a nu fi văzuţi de secretară sau de personalul muncitor. Au mai fost introduse în această cameră de Maxim Petre următoarele femei:… (nume cenzurate de CNSAS)“.

Acelaşi document mai arată: „Se comentează (în minister – n.a.) că, la Petroşani – Hunedoara, tovarăşul Patilineţ are amenajată o vilă pe care o foloseşte singur, unde se duce cu femei, vilă pentru care combinatul minier Valea Jiului a cheltuit circa un milion de lei cu reparaţiile şi mobilarea“.

O altă notă, de fapt o completare a celei din 31 august 1979, consemnează: „Dollinger Leona, translatoare de limbă engleză la ISCE GEOMIN, pe care, cu ocazia recepţiei la Athénée Palace, tov. Vasile Patilineţ a tratat-o cu intimitate, fiind dezaprobat de cei care l-au văzut, atât români, cât şi străini… (text cenzurat de CNSAS)“.

Elena Borcea, sărutată de Patilineţ în cabinetul său, ca şi Steliana Nedeluşe au fost însă încântate de manierele lui Patilineţ, cât şi de faptul că-i un şef „curtenitor“.

Nota Securităţii de la sfârşitul lui august 1979 conţine şi numele altor femei, dar nu are nici o valoare din punct de vedere informativ. Securitatea părea o poliţie politică primitivă care, chiar şi atunci când investiga un caz arzător pentru regim – fuga lui Pacepa – se baza pe zvonuri. Drept dovadă, notele despre Patilineţ, bun prieten cu fugarul, abundă de pasaje de-a dreptul ridicole. Aflăm, de pildă, că securiştii căutau prin camerele ministerului aparatură de radio-recepţie, folosită de Patilineţ şi aghiotantul său pentru a comunica atunci când demnitarul nu se afla în sediu, însă au găsit doar „schiuri pentru alunecat pe apă şi pe zăpadă“. Mai grav, infailibila Securitate bâjbâia şi atunci când era vorba despre biografia completă a demnitarului, altfel ofiţerii de informaţii n-ar fi pus pe hârtie: „Unele persoane din cadrul ministerului afirmă că (Patilineţ – n.m.) ar fi de origine poloneză şi că s-a stabilit în România în 1939“.

Aşadar, Ceauşescu a aflat că sfetnicul său face sex chiar în biroul de la minister, că apreciază băuturile fine şi cadourile costisitoare ori că este implicat în traficul cu blănuri de urs în Germania. Însă liderul comunist nu dădea doi bani pe asemenea informaţii. Şi asta pentru că Vasile Patilineţ i-a fost aliat în războaie grele cu adversarii din partidul, precum cel cu Alexandru Drăghici, rival al lui Ceauşescu, totodată piesă importantă în angrenajul puterii comuniste.

Înlăturarea lui Drăghici (ministru de interne între 1957-1965, implicat în asasinarea deţinuţilor politici, dar şi a unor comunişti importanţi, căzuţi în dizgraţie) de către Ceauşescu, abia ajuns la cârma României, reprezintă un moment în care cel din urmă şi-a consolidat puterea. Nu insist – povestea este cunoscută.

Important este însă că ancheta împotriva torţionarului Drăghici, coordonată de către Vasile Patilineţ, urmărea, de fapt, doar discreditarea ministrului de interne şi a lui Gheorghiu-Dej, fostul lider comunist al României, mort în 1965, nu aflarea adevărului despre crime abominabile săvârşite imediat după instalarea regimul comunist.

Omul căruia Securitatea îi urmărea amantele până la uşa biroului de la minister a jucat un rol foarte important şi înainte ca Nicolae Ceauşescu să ia putere. De pildă, cu un an înaintea morţii lui Gheorghiu-Dej, Patilineţ a primit sarcină foarte importantă: mai mulţi comunişti români apropiaţi Moscovei, implicit serviciilor secrete sovietice, trebuiau convinşi să o lase mai moale cu spionajul.

Conform mărturisirilor lui Ion Stănescu, fost preşedinte al Consiliului Securităţii Statului în perioada 1968–1972, despre listă care cuprinde 160 de „tovarăşi de nădejde“ ştiau – în afară de Gheorghiu-Dej şi Stănescu – Drăghici, Ceauşescu şi Patilineţ, pe atunci şef al secţiei militare,a CC a PCR. Stănescu a purtat discuţii cu 90 dintre tovarăşii apropiaţi Moscovei, cărora le-a atras atenţia că activitatea lor e cunoscută la cel mai înalt nivel, iar Patilineţ cu ceilalţi 70. Tot Ion Stănescu cataloga drept un succes misiunea încredinţată de către Gheorghiu-Dej. Cei vizaţi ar fi hotărât să înceteze colaborarea cu sovieticii, ba chiar unii dintre ei au mai deconspirat încă vreo 40 de nume.

Nu toţi îl iubeau pe Patilineţ precum femeile din minister. De pildă, marele fotbalist Alexandru Boc, închis în anii ’70 pentru că a bătut un ofiţer de securitate, mărturisea că ministrul i-a făcut viaţa grea în puşcărie. Boc crede că Patilineţ s-ar fi răzbunat pentru că fotbalistul a avut o relaţie de amor cu nevasta sa, dar nu pare sigur că, într-adevăr, aşa au stat lucrurile, motiv pentru care a şi declarat: „Nu ştiu dacă a fost aşa, eram un bărbat singur atunci, am avut multe femei, e posibil să fi fost şi soţia lui“. Poate că aventura soţiei lui Patilineţ cu Alexandru Boc a fost o lovitură pentru înaltul activist de partid, dar un alt moment l-a marcat cu adevărat. Este vorba despre moartea fiicei sale, Amalia, în urma unui întreruperi de sarcină în condiţii empirice. Peste ani, Alexandru Bârlădeanu, figură importantă a nomenclaturii comuniste, declara că moartea tinerei ar fi fost pedeapsa lui Dumnezeu pentru că i-a cântat în strună lui Ceauşescu, susţinând în Comitetul Politic Executiv interzicerea avortului – o lege de-a dreptul criminală care a făcut ravagii printre femeile din România. Decesul Amaliei ar fi fost şi momentul în care Patilineţ a început să-l urască de moarte pe Ceauşescu.

Cu cinci ani înainte ca Nicolae Ceauşescu să ajungă cu spatele la zid, Patilineţ moare într-un accident de maşină în Turcia, ţară în care era ambasador, ducând în mormânt multe secrete. Nu există încă dovezi că a fost ucis la ordinul liderului de la Bucureşti pentru că era amestecat în conjuraţie. Există însă informaţii certe că, la jumătatea anilor ’80, Patilineţ a fost desemnat succesor de către cei care doreau îndepărtarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu.

La începutul anilor ’90, foşti lideri comunişti, printre care şi Ion Iliescu, au vorbit despre moartea stranie a lui Patilineţ, fără să ofere prea multe amănunte. Iar Gheorghe Apostol, pretendent la conducerea României după moartea lui Gheorghiu-Dej, declara că accidentul de maşină din Turcia în care şi-a pierdut viaţa ambasadorul, s-a petrecut după că i s-a pus un drog într-un pahar de whisky.

Despre Patilineţ ştim încă foarte puţin, iar una dintre mărturiile importante legate de el aparţine comandorului Nicolae Radu.

În toamna anului 1984, ca şi Patilineţ, comandorul făcea parte din gruparea formată din militari şi civili care punea la cale înlăturarea lui Ceauşescu. Conform lui Radu – audiat, în 1995, de o comisia senatorială, în  în legătură cu evenimentele din decembrie 1989 –, operaţiunea ar fi fost foarte bine organizată.

Conducătorul României şi soţia sa urmau să fie arestaţi şi încarceraţi la Bistriţa-Năsăud, cu complicitatea primului secretar al judeţului – după sosirea dintr-o vizită în Germania. Un personaj foarte important în acest joc periculos a şi fost ambasadorul din Turcia, care avea sarcina să procure arme pentru complotişti.

Numai că Ceauşescu, informat despre intenţia celor care doreau să-l răstoarne, s-a întors val-vârtej la Bucureşti, scurtând drastic deplasarea. Acesta a fost motivul pentru care operaţiunea a căzut, susţinea comandorul.

„Eu – susţinea Nicolae Radu în faţa comisiei care dorea să facă lumină în legătură cu evenimentele din decembrie 1989 – vă spun foarte calificat, dacă credeţi, să se deschidă coşciugul lui Patilineţ, să vedeţi plumbul în cap! Iar mie – când am fost arestat – mi-a spus generalul Vasile Gheorghe, cel care era şeful Direcţiei a IV-a (a Securităţii – n.m.): «Ce faci, domnule, pe grozavul? L-am terminat noi pe Patilineţ, dar pe tine!»“.

---

„Sex, spionaj şi poliţie politică în «Epoca de aur»“, cartea ziaristului Emil Berdeli, apărută la Editura Virtuală (ediţia electronică) şi la Editură Amazon (ediţia tipărită), cuprinde 15 poveşti despre operaţiunile din interiorul ori din exteriorul României ale fostului Departament al Securităţii Statului.

Cine au fost spionii lui Nicolae Ceauşescu – omul care a condus România cu o mână de fier din 1965 până în 1989? Ce operaţiuni desfăşurau, pe cine urmăreau,  ce slăbiciuni aveau agenţii secreţi ori pe cine iubeau? Sunt întrebări la care autorul încercă să răspund în acest volum.

Amorul şi spionajul se aseamănă, mai ales în ce priveşte sincronizarea, însă, dacă veţi citi volumul,  cu siguranţă,  o să descoperiţi mai mult decât atât.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

      Tweet

ETICHETE:

Ceausescuemil berdeliepoca de aursexspionaj şi poliţie politicăVasile Patilinet

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.