Azi, în episodul trei din serialul „Sex, spionaj şi poliţie politică în „Epoca de aur””, citiți despre Nicolae Vlăsceanu.

Este doar unul dintre numele pe care le-a purtat agentul secret. A spionat pentru Centrala de la Bucureşti până la fuga lui Pacepa. Cea mai importantă misiune a desfăşurat-o în Franţa, după ce DIE i-a „confecţionat“ legenda unui etnic francez născut în România.

În fiecare duminică, pe ReporterVirtual.ro puteți citi câte un capitol/ povestire din cartea jurnalistuluiEmil Berdeli:

«Eşti securist!», i-a spus preotul Bisericii Ortodoxe din Paris

Emil Berdeli

Preotul Vasile Boldeanu, dreapta

Este greu să convingi un fost spion să vorbească despre trecutul său. Iar atunci când reuşeşti, îl crezi. Cel puţin până la proba contrară. Mai ales dacă-ţi vorbeşte despre întâmplări care nu-s consemnate în dosarele desecretizate. Povestea de mai jos nu-i amplă, aşa cum doream s-o scriu după ce omul pe care-l aveam în faţă a început să-mi povestească despre misiunea sa de la Paris. Nicolae Vlăsceanu, doar unul dintre numele sale de dinainte de 1989. În anii ’70, a spionat pentru Centrala de la Bucureşti, până la fuga lui Pacepa. Cea mai importantă misiune a desfăşurat-o în Franţa, după ce DIE i-a „confecţionat“ legenda unui etnic francez născut în România.

Vasile Boldeanu, preot al Bisericii Ortodoxe Române din Paris, s-a numărat printre primii români contactaţi de către Vlăsceanu, odată ajuns la Paris. Numai că întâlnirea a decurs prost. După ce l-a privit în ochi, i-a spus: „Eşti securist, ai venit în Franţa să ne spionezi“. Pe moment, Vlăsceanu n-a avut replică. Îşi aduce aminte cum l-au trecut fiori reci. Tot încerca să spună ceva legat de faptul că, dimpotrivă, a fugit din lagărul comunist din cauza persecuţiilor politice la care era supus, însă toată acoperirea sa s-a năruit în doar câteva secunde. Ce-a gândit cu adevărat Boldeanu atunci, de ce l-a numit „securist“ pe Vlăsceanu imediat după ce l-a privit câteva momente, rămâne şi acum un mister pentru fostul spion. Poate că mulţi dintre confraţii din presă ar fi dezvoltat episodul din biserică şi s-ar fi lansat în tot felul de aprecieri mistice legate de inspiraţia preotului. Poate că aici este miezul întregii poveşti, iar eu l-am ratat. Aşa că încerc să împac şi capra, şi varza, spunând doar: coincidenţa este unul dintre modurile în care Dumnezeu rămâne anonim.

Cert este că ghinionul s-a ţinut scai de Vlăsceanu. Din cauza stresului la care îl supunea misiunea, a uitat sistemul de comunicare cu Centrala – pur şi simplu i s-a şters din memorie. Cu greu, după un drum în Austria, unde a intrat într-un joc periculos, pe muchie de cuţit, riscând deconspirarea, reuşeşte să restabilească contactul cu şefii de la Bucureşti. Nu doar preotul îl suspecta pe Vlăsceanu, ci şi contraspionajul francez. Transfugul din România, de „origină franceză“, cel care evadase din lagărul socialist ca să se întoarcă în patria-mamă, aşa după cum încercase să-l convingă şi pe Boldeanu, era supus unui atent filaj. De regulă, DST (serviciul secret francez) folosea bărbaţi de origine magrebiană, care jucau rolul unor pierde-vară. Însă agentele contraspionajului chiar îi făceau viaţa amară. Femeile se schimbau de haine în maşină ori în diverse magazine, iar dacă îşi „ataşau“ şi o perucă, cu greu le descoperea. Dar uneori şi ele o mai dădeau în bară – schimbau ţinuta, dar nu şi pantofii.

Nicolae Doicaru (centru), şeful spionajului românesc pe vremea în care Vlăsceanu a fost infiltrat la Paris. În stânga, Andruța Ceaușescu, iar în dreapta – Ion Mihai Pacepa

Acum, Vlăsceanu vede lucrurile cu totul altfel decât în anii ’70. E aproape sigur că francezii ştiau ce hram purta, iar după ce s-a stabilit la Paris, l-au ţinut sub un relativ control. DST nu dorea să-l neutralizeze, ci, mai degrabă, să-l „intoxice“. Despre modul în care a fost tras pe sfoară şi-a dat seama abia după ce s-a întors în ţară, dar altceva îl roade şi acum: l-a deconspirat Pacepa în 1978 ori nu? Adjunctul spionajului românesc îi cunoştea identitatea reală, gradul ş.a.m.d., ca şi legenda sa, ţesută cu multă migală de Securitate pentru a-l plasa în siguranţă la Paris. De altfel, generalul Ion Mihai Pacepa coordona atunci UM 0912/U din cadrul Departamentului de Informaţii Externe, unitatea în sarcina căreia cădea pregătirea spionilor fără acoperire diplomatică, cum era cazul lui Vlăsceanu. Fuga lui Pacepa din vara anului 1978 l-a prins pe picior greşit pe spionul infiltrat la Paris. Iniţial, a vrut să ignore ordinul care-i cerea să revină în ţară. Avea unde să se retragă, cel puţin până se linişteau apele. După cum mărturiseşte el: în braţele unei femei frumoase şi bogate pe care o racolase. Însă, nici acum nu ştie de ce, s-a decis să se întoarcă la Bucureşti. Şi azi regretă hotărârea luată atunci. Odată intrat pe uşa Centralei din strada Batiştei, „francezul“ n-a mai ieşit de acolo săptămâni întregi. Anchetatorii încercau să verifice dacă, de la o zi la alta, relatările sale nu cumva se contrazic. Apoi, a fost supus unor interogatorii extrem de dure alături de alţi agenţi ai Securităţii retraşi după fuga generalului. Culmea, era bănuit că ştia de intenţia lui Pacepa de a dezerta ori că i-a fost complice lui Pacepa.

După fuga generalului Pacepa (în imagine), Vlăseceanu a fost supus unui interogatoriu deosebit de dur

Imediat după 1990, Vlăsceanu a dorit să se întoarcă la Paris, ca turist. Însă, pe atunci românii nu intrau în Franţa fără viză. Viceconsulul Franţei la Bucureşti, o femeie, l-a întrebat – uitându-se cu insistenţă în ochii săi – dacă a mai fost în Franţa.

– Da, am fost, a răspuns Vlăsceanu.

Teoretic, el nu călcase niciodată pe teritoriul acestei ţări.

– Nu în Franţa aţi învăţat limba franceză, a mai adăugat femeia, sigură pe ea.

– Nu în Franţa, adevărat, cum nici dumneavoastră n-aţi învăţat româna în vreun minister, ci în cu totul altă parte.

Cu certitudine a fost mai inspirat decât în faţa preotului Boldeanu. Dacă nega, nu mai călca la Paris o lungă perioadă.

În ’90, Războiul Rece nu se sfârşise.

„Sex, spionaj şi poliţie politică în «Epoca de aur»“, cartea ziaristuluiEmil Berdeli, apărută la Editura Virtuală (ediţia electronică) şi la Editură Amazon (ediţia tipărită), cuprinde 15 poveşti despre operaţiunile din interiorul ori din exteriorul României ale fostului Departament al Securităţii Statului.

Cine au fost spionii lui Nicolae Ceauşescu – omul care a condus România cu o mână de fier din 1965 până în 1989? Ce operaţiuni desfăşurau, pe cine urmăreau,  ce slăbiciuni aveau agenţii secreţi ori pe cine iubeau? Sunt întrebări la care autorul încercă să răspund în acest volum.

Amorul şi spionajul se aseamănă, mai ales în ce priveşte sincronizarea, însă, dacă veţi citi volumul,  cu siguranţă,  o să descoperiţi mai mult decât atât.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

ETICHETE:

Ceausescuepoca de aurNicolae VlasceanuPacepasexspionaj şi poliţie politică în „Epoca de aur”

Votează: (3 voturi, media: 5,00 din 5)

Încarc...

About the Author: Redacția RV

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.