Severin vrea ca ziariştii de la Sunday Times să fie pedepsiţi penal

3:21 pm, 20 martie 2011 • de Comentariile sunt închise pentru Severin vrea ca ziariştii de la Sunday Times să fie pedepsiţi penal

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Adrian Severin, europarlamentarul implicat într-un scandal cu jurnaliştii de la Sunday Times, a declarat, pentru Mediafax, că a cerut preşedintelui Parlamentului European să ia „măsuri penale” faţă de respectivii ziarişti şi că discută cu firme de avocatură pentru deschiderea unei acţiunii în justiţie, pentru că a fost „defăimat” în Marea Britanie. Fostul vicepremier român, împreună cu alţi doi deputaţi europeni, a căzut în plasa reporterilor englezi, care s-au dat drept reprezentanţi ai unei firme de lobby şi le-au propus politicienilor sume de până la 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine.

 

 


 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top