Întâmplările petrecute ca jurnalist în preajma lui Dinu Patriciu pot cuprinde sute de pagini de carte și merită povestite cu nesaț la o cafea sau la un pahar de vin, tocmai pentru ca savoarea lor să rămână intactă. Dintre zecile de momente memorabile, am ales azi unul în măsură să descrie măcar parțial omul Dinu Patriciu.

Trecuse abia un an de când Dinu Patriciu cumpărase Adevărul și de când ne ”transferase”, pe mine și pe Ovidiu Nahoi, via Răzvan Cornețeanu&Adrian Halpert, pentru ”noul Adevărul”. Ne-a mărturist că îi plăcuse felul în care făceam echipă cu Nahoi la interviurile ”2+1”, de la ”Evenimentul zilei”, unde îl avusesem și pe el invitat la un moment dat.

Era iarna lui 2007. Ludovic Orban, prietenul său într-ale liberalismului profitabil, era ministrul Transporturilor în guvernul Tăriceanu. Într-o seară înecată în nămeți, Orban a făcut un accident de mașină. Circula informația că a lovit chiar o persoană, dar nimeni nu spunea o iotă. Am pus pe jar echipa de reporteri speciali, Mihai Duță și-a turat la maximum motoarele secției de Eveniment, telefoanele căutau disperate o vorbă din partea împricinatului. Mucles! A trecut și a doua zi, Turcescu urla și el din toate-ncheieturile la show-ul TV de seară, degeaba! Aveam gata paginile 2-3 ale ediției de a doua zi și căutam disperați un titlu care să ne exprime disperarea. După îndelungi târguieli, am decis să pun pe prima pagină o variantă de război: ”Afară cu șobolanul!”. Șobolanul, adică Orban, care stătea ascuns de ore bune și nu scotea o vorbă nici măcar prin biroul său de presă de la minister. La scurt timp, a apărut și poziția lui Ludovic Orban. Ieșise ”afară”, la lumină, după misteriosul accident învăluit în troienele Capitalei. Era, oricum, prea târziu…

După două zile de la izbucnirea scandalului, apare și Dinu Patriciu în redacția ”Adevărul”. Venea rar, în general pentru reglaje de management cu Răzvan Cornețeanu. Ne-am întâlnit în biroul acestuia. Patriciu era negru de supărare. Stătea pe scaun, cu ziarul în față. ”Afară cu șobolanul!”. Citește și se uită către noi. ”Zău, măi, oameni buni, de ce sunteți așa de duri? E totuși ministru, nu e neica nimeni”, spune, uitându-se la mine. ”Așa, și ce s-a întâmplat?”, îl întreb. ”Nimic, dar am vorbit cu Lodovic și era tare supărat că tocmai în ziarul meu a apărut cel mai dur titlu din presă despre accident…”. ”Păi, domnu` Patriciu, spuneți că vă e prieten; atunci de ce nu vă respectă jurnaliștii din trustul dvs.? Și dacă chiar vă e prieten adevărat, atunci ar trebui să se bucure el însuși că Adevărul e mai rău decât alte ziare cu prietenii dvs. Doar așa vom câștiga încrederea cititorilor și va vedea lumea că Adevărul nu e instrument politic, ci doar un ziar cinstit care întâmplător e finanțat de Dinu Patriciu. Și la urma urmei, spuneți-i și dvs că dacă noi l-am făcut șobolan, atunci de vină sunt niște motani de ziariști care zgârie rău în căutarea adevărului din Adevărul”.

M-a ascultat calm, cum făcea întotdeauna. Fierbea pe dinăuntru, dar avea o stavilă bine antrenată care ținea piept răbufnirilor emoționale. Consumase deja un trabuc de-a lungul discuției și a scos tocul pentru a-l aprinde și pe-al doilea. Își pune încă un pahar de Coca-Cola (light, fără zahăr), trage două fumuri și parcă se mai descrețește puțin. Expiră adânc o pală de fum adus tocmai din Cuba în biroul lui Cornețeanu și consimte parcă mai împăcat cu soarta de investitor aflat la mâna angajaților: ”Da, aveți și voi dreptate…” Uităm apoi de Ludovic Orban, de șobolani și de alți ”prieteni” liberali, care n-ar fi conceput niciodată că Dinu Patriciu îi poate ”trăda” pentru o amărâtă de independență editorială. A fost printre primele ciocniri de acest gen cu patronul de presă Dinu Patriciu. Au mai fost și altele, la care au asistat și alți colegi din Adevărul, dar de fiecare dată Dinu Patriciu a acceptat ”să piardă” partida cu ziariștii care-i supăraseră prietenii. N-a fost ușor și în mod normal aceste mici războaie n-ar fi trebuit să existe. Dar istoria lui Dinu Patriciu era cea care era, iar relațiile sale de până la marele proiect Adevărul trecuseră prin probabil multe înțelegeri de altă natură cu diferiți ziariști încât să-i ceri să-i înțeleagă pe ”ciudații” cei noi din parohia sa de presă.

Faza cu șobolanul a fost pentru mine semnul că ”Dinu”, cum îi spuneau cei care căutau să-l alinte, nu știuse exact ce cumpărase. S-a gândit pesemne că ”merge” ca la Dan Voiculescu. E posibil ca separația dintre financiar și editorial să nu fi fost visul său atunci când a decis să investească în presă. Bașca faptul că era înconjurat de tot felul de prieteni, care-i picurau zi-lumină în urechi despre cum ”își fac de cap ăia de la Adevărul pe banii tăi, măi Dinu, măi…!”. Adrian Năstase, Petre Roman, Sorin Roșca Stănescu sau Călin Popescu Tăriceanu pot povesti mai multe pe tema asta. Lor și multor altora, plus unora din familie însărcinați și ei cu pictura chinezească, Dinu Patriciu a trebuit să le țină piept atunci când Adevărul lovea cu instinct natural. Era prins între ciocan și nicovală, cu noi deoparte și ei, de alta. Totul, pe banii lui. A rezistat patru ani. Până în 2010, când și-a dat seama că este și el om, nu om de afaceri. Ce a urmat, se știe. A fost păcat! Pentru banii lui, pentru șansa pe care o putea avea presa în general dacă avea tăria să creadă în povestea până la capăt, pentru sutele de oameni care au rămas pe drumuri sau care au fost nevoiți să renunțe la jurnalism.

Dar astăzi, hai să privim înapoi fără mânie! Dinu Patriciu a fost și el un om cu plusuri și cu minusuri, ca noi toți, de altfel. Azi, avem de ce să vedem partea plină a paharului, de care vorbește atât de emoționant Răzvan Cornețeanu în textul său de pe Reporter Virtual. Am trăit alături de Patriciu momente de tensiune, de presiune, dar și de mare satisfacție profesională. Produsele Adevarul Holding au devenit lideri de piață, iar business-ul începuse să dea și roade financiare după după patru ani de investiții. Aveam forță de grup. Am avut șansa să pot angaja zeci de oameni, și nu să mă ocup de concedieri. M-am bucurat să fac echipă cu profesioniști pur-sânge, cu tineri în căutarea pasiunii pentru jurnalism, cu oameni simpli, din aparatul tehnic, toți, colegi de succes într-o perioadă frumoasă a vieții noastre.

Am ajuns în casele a milioane de români prin colecțiile de carte, cu toate produsele editoriale și de marketing, am călătorit împreună, cu managementul sau cu ”publicitarii”, în locuri de vis pe care nu le vom uita niciodată, am scris cu toții puțină istorie. Iar toate astea nu erau posibile fără Dinu Patriciu. Îmi pare rău că nu a rezistat mai mult, dar sunt fericit că a putut s-o facă fie și patru ani. Pentru toate cele trăite între 2006 și 2010, pentru bune și mai puțin bune, pentru certuri și pentru armonie, pentru proiecte și pentru vise, inclusiv pentru faza cu ”șobolanul”, pentru viața scurtă și intensă a marii familii Adevărul, pentru multe spuse și încă nespuse, Dinu Patriciu merită azi un gând bun de recunoștință. Pentru el și pentru ADEVĂRUL său…

Laurențiu Ciocăzanu

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

ETICHETE:

AdevarulAdevarul Holdingafara cu sobolanul!Dinu PatriciuLaurentiu CiocazanuLudovic OrbanPetre RomanRazvan CorneteanuSRS

Votează: (13 voturi, media: 4,08 din 5)

Încarc...

About the Author: Laurenţiu Ciocăzanu

Jurnalist din 1992. Corespondent pentru "România liberă", "Ziua", "Antena 1", BBC (1992-1997). Redactor la biroul din Bucureşti al BBC World Service, secţia în limba română (1997-2000). Redactor-şef adjunct si editorialist la "Evenimentul zilei" (2000-2006). Redactor-sef "Compact", Ringier România (2006). Redactor-şef "Adevărul" (2006-2008). Director editorial "Adevărul" şi "Adevărul de seară" (2008-2010).

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.