Trădat în dragoste de veșnica traseistă UDMR, PSDragnea și-a dat seama că de-acum înainte s-a lins de bot de trecutul legilor prin Parlament ca prin apă, după cum voia mustața lui – așa cum s-a întâmplat până acum. Culmea este că acest lucru s-a întâmplat nu la vreo lege oarecare, ci chiar la legea cu care pesediștii voiau cel mai mult să se împăuneze: legea pensiilor. O lege creată după chipul și asemănarea acestor profitori ascunși sub pulpana lui Daddy: profund avantajoasă pentru actualii pensionari, total nedreaptă pentru pensionarii de mâine.
Pentru că de ce? Pentru că, de par eczampl, cum spunea liderul sindical Dumitru Costin, pe viitor, dacă vei avea 15 ani de contribuţii la pensie vei primi aceeaşi pensie, minimă, chiar dacă ai plătit contribuţie la salariul minim pe economie sau ai plătit contribuţie la salariul mediu pe economie. Dacă ai 25 de ani de contribuţii, atunci toţi cei care vor avea contribuţii între salariul minim pe economie şi 75% din salariul mediu pe economie vor primi tot pensia minimă aferentă celor 25 de ani de contribuţii. Dacă ai contribuit 35 de ani cel puţin şi ai contribuit la nivelul salariului minim sau până în 60% din salariul mediu pe economie şi în acest caz salariaţii, odată ieşiţi la pensie, vor primi pensia minimă aferentă acestei categorii. Deci, chiar dacă te agiți și muncești mai mult, ca să câștigi mai bine, când o să ieși la pensie vei primi tot aceleași firimituri pe care le primește unul pe care l-a durut la bașcheți și a frecat dudica pe salariul minim pe economie. Morala pesedistă e simplă, așadar: muncești de te găsesc năbădăile? Îți dăm ciuciu pensie? Nu muncești deloc, ci doar votezi PSD? Stai liniștit în continuare, ai pensioara asigurată, nu te lasă Partidul să mori de foame!
Din fericire, această lege discriminatorie, care încurajează lenea, sărăcia, dependența de toanele mustății lui Dragnea, a fost, deocamdată, amânată, din pricina – sau mai curând spus datorită – șantajului UDMR. Iar udemeriștii din Parlament au făcut acest gest nu că li s-ar rupe inima sau alte organe de grija generațiilor viitoare, ci pentru că n-au muls cât voiau să mulgă de la PSD. Mesajul e clar: mai umblați nițel la autonomie, mai dați-ne niște drepturi, eventual mai mult decât cele acordate majorității, iar data viitoare votăm ce pensii vreți. Faptul că PSD a făcut o lege care avantajează actualii pensionari, dar îi afectează grav pe viitorii pensionari este totuși un semn bun: e semnul că acest grup infracțional organizat, care de 30 de ani, sub diferite denumiri – FSN, FDSN, PDSR – a luat ostatici milioane de pensionari, obligându-i să-l voteze, nu se mai gândește la viitor. Nu se mai gândește la votanții lui de peste 15, 25 sau 30 de ani, pentru că știe că el însuși nu mai are niciun viitor. Și, după ce a îngropat atâtea generații de pensionari, PSD e pe cale să se lase, cu bună știință, băgat în pământ de cel mai bun gropar din câți se puteau găsi: Liviu Dragnea.
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.