» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Plecate în bejanie care cu stolul, ca Udrea, care solo, ca Adamescu, Ghiță sau Mazăre, păsăricile ciorditoare care au ciugulit ani în șir boabe de pe câmpia nemuncii, în România, se vor întoarce, mai devreme sau mai târziu. Adamescu, bunăoară, e cu un picior pe scara avionului și nici Ghiță nu se simte prea bine. Cât despre Udrea, stați liniștiți, vine ea înapoi, că n-o lasă pipota să stea pe tușă prin Costa Rica, tocmai ea, ditamai păsărika paradisului, în vreme ce în Teleormania tot soiul de papagali, pupeze și ciocănitori bagă clonțul până-n prăsele în banii bugetului. Știrea că și-ar fi tras statut de refugiat politic prin America de Sud e doar un fake-news de cea mai joasă speță și, chiar dacă Nuți-spaima-virtuții a intrat în direct prin telefon la Antena 3, să ne dea cu tifla că ar fi primit acest statut, adevărul e cu totul altul: potrivit legiilor costaricane, cererile de azil politic se acordă abia după studierea temeinică a dosarului, ce poate dura între 8 și 12 luni, iar platinata a depus cererea abia în martie, deci mai are de așteptat.

Dar nu faptul că Nuțica lui Băselu a primit sau nu statutul de refugiat politic în Costa Rica ar fi trebuit să fie știrea zilei, ci un alt fapt: acela că judecătorii Înaltei Curți au admis cererea avocatului lui Rudel Obreja, inculpat în același dosar cu Udrea, de a soma DNA să precizeze dacă SRI a acordat sau nu sprijin tehnic procurorilor în anchetarea dosarului ”Gala Bute”. Avocatul, băiat deștept, și-a dat seama de unde bate vântul în ultima vreme în Justiția din România, și a supralicitat: „După ce primim aceste informaţii ne rezervăm dreptul să cerem anularea acestui protocol. Vrem să vedem dacă efectele protocolului s-au răsfrânt asupra acestui dosar.” Cu alte cuvinte, problema nu e dacă Nuți și ceilalți inculpați au poștit banii, ceea ce n-ar fi nimic nou în România, ci dacă SRI a colaborat cu DNA, ceea ce este de-a dreptul grav, în concepția penalilor care se perindă zi și noapte pe la televizor. Și-uite așa ne vom trezi cu un alt dosar care se reia de la capăt, pentru că, vezi doamne, securiștii lui Coldea și-au băgat coada și aici și i-au tras de mânecă pe procurori: ”Bă, vedeți, bă, că aia blondă a lui Băse fuge cu lovelele!” Este, dacă vreți, ca și cum niște teroriști arabi ar fi prinși cu mâna pe dinamită, dar tribunalul i-ar face scăpați, pentru că procurorii aveau informațiile de la FBI și CIA.

Așa că nu mai fiți supărați că ne pleacă creierele, silicoanele și alte organe de partid și de stat, fiindcă ele se vor întoarce, cu largul concurs al justiției speriate de fantoșa protocoalelor. Și-i veți vedea pe alde Ghiță, Mazăre, Udrea și celelalte păsărici ciorditoare plimbându-se libere ca paserile cerului nu prin Costa Rica, nu prin Serbia sau Madagascar, ci chiar prin România, și achitați, și cu banii neluați, pentru că judecătorilor le va fi frică să-i mai condamne. Iar ca să fie treaba oablă, tot noi, ăștia care n-avem motive să ne refugiem în alte țări pe partea politică, pentru că ne alungă statul mafiot pe partea economică, le vom plăti mii de euro despăgubiri pe motiv că au stat o lună la țuhaus fără foehn în celulă. Hai nu fiți răi: voi știți de când nu și-a mai cumpărat săraca Udrea un Vuitton nou?

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (17 voturi, media: 4,76 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

3 comentarii

  1. Hermes spune:

    Gentile Elenei Udrea i-au fost cumparate de fostul sot Cocos (om de afaceri) care cara 500 de mii de euro cu sacosa la SRI. Deci , avea de unde cumpara si o geanta Vuitton! Sotul ia 2 ani si sotia Elena 6ani ……traim in Romania, nu? Gala Bute totusi s-a tinut, romanii au urmarit meciul, reclama s-a platit,televiziunile au transmis, atunci e ceva cu Justitia si deontolgii jurnalisti. Oare Coldea de unde o fi avut Armani? Din salariile pentru securitatea nationala (fabricile au disparut, padurile s-au rarit, petrolul si gazele le importam, Hexifarma inlocuita cu firma franceza, Microsoft dosar inchis, etc, etc).
    Noi, barbatii tarii le cerem celor 2 mari corupte ale Romaniei sa raspunda pentru jaful tarii facut de noi barbatii si sa vina urgent acasa! Ghita sa mai stea acolo….ca firmele sale functioneaza cu contracte de milioane cu statul fara nici o problema!

  2. Banu inainte spune:

    pai daca toate dovezile se bazeaza doar pe niste interceptari telefonice facute de sri e la mintea cocosului ca niciun judecator nu va da o sentinta in acest caz.

  3. dinu spune:

    Pasarica ciorditoare care merge la racoare? Daca le luati si averile atunci i-ati lovit intr-adevar, altfel va rad in fata!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top