Scrisoare deschisă a CNA către Ponta: „Considerăm că se exercită presiuni politice”

4:22 pm, 13 decembrie 2012 • de Comentariile sunt închise pentru Scrisoare deschisă a CNA către Ponta: „Considerăm că se exercită presiuni politice”

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Astăzi, premierul Victor Ponta a primit o scrisoare deschisă din partea a cinci membri CNA care s-au simţit lezaţi de declaraţiile liderului USL, privind imparţialitatea instituţiei în aplicarea de sancţiuni. Detalii in comunicat.

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ DOMNULUI DEPUTAT VICTOR PONTA

Stimate Domnule Deputat,

Întrucât ați afirmat public că:

“În mod sigur, o să solicit, nu ca prim-ministru, ci ca deputat, CNA să aplice legea pentru toată lumea. Încălcarea flagrantă, încălcarea tuturor regulilor, de către o singură televiziune, în condiţiile în care toate celelalte au respectat sau sunt sancţionate, denotă un regim juridic discreţionar, în care unii sunt mai egali decât alţii şi în care legea se aplică doar la unii, şi nu la ceilalţi”,

Vă precizăm că noi, ca membri ai CNA, încercăm pe cât posibil tocmai să nu ne raportăm în mod discreționar față de niciun radiodifuzor și să aplicăm în mod corect și imparțial sancțiunile prevăzute de lege în cazul în care aceasta este încălcată în funcție de gravitatea faptelor.

În acest spirit, astăzi am refuzat să luăm parte la ședința de analizare a modului în care a fost reflectată ziua votului de către principalele posturi centrale de televiziune întrucât la data de 9 decembrie președintele CNA a respins propunerea noastră de evaluare în direct a emisiunilor ce se aflau în desfășurare pe toate posturile respective. Președintele CNA a susținut că  trebuie să fie analizate doar OTV și conținutul a două reclamații  înregistrate la CNA.

Ședința CNA de duminică, 9 decembrie, nu fusese convocată în mod legal.  De altfel, niciodată în ultimii cinci ani, președintele CNA nu a convocat Consiliul în zilele în care au avut loc alegeri sau referendumuri, în ciuda solicitărilor insistente în acest sens făcute de noi. De fiecare dată,  președintele CNA  a invocat faptul că nu este corect să fie aplicate sancțiuni doar ca urmare a vizionării în direct a unor emisiuni , fără existența unor rapoarte scrise de monitorizare. Dincolo de prezența constantă a subsemnaților, care s-au reunit la sediul CNA în fiecare dintre zilele în care au avut loc scrutinuri (alegeri locale, parlamentare, euro-parlamentare, prezidențiale și referndumuri), de această dată , președintele CNA a reușit să convingă alți doi membri să vină la sediu . Menționăm că nu exista niciun raport de monitorizare în legătură cu derapajele de la lege sesizate de USL la OTV și emisiunile la care se refereau celelalte două reclamații. Precizăm totodată că CNA nu s-a reunit în ședință publică nici marți, 11 decembrie, zi consacrată reunirii  în plen, deși duminică președintele reclama urgența sancționării OTV.

La ședința de astăzi a CNA, dincolo de ”cazul OTV”, nu au fost prezentate rapoarte de monitorizare complete în legătură cu derapajele înregistrate în zilele de 8 și 9 decembrie la alte posturi de televiziune, îndeosebi la cele de știri. În opinia noastră, care este în convergență cu a Domniei voastre, corect și legal ar fi fost ca CNA să analizeze cu aceeași exigență toate încălcările normelor privind reflectarea campaniei electorale, indiferent de radiodifuzor și de persoanele candidaților.

În plus, în ultimele zile, au existat declarații ale unor lideri politici cu privire la modul în care trebuie să acționeze Consiliul Național al Audiovizualului  în privința OTV, în timp ce altele erau declarate de către aceiași lideri politici victime ale CNA. Mai mult, șeful de campanie al USL a adresat mulțumiri  directe postului Antena 3 pentru modul în care a ajutat alianța politică pe care o reprezintă.

În acest context, considerăm că se exercită presiuni politice cu privire la activitatea Consiliului Național al Audiovizualului, ceea ce aduce prejudicii statutului CNA de autoritate publică autonomă și imparțială.

Mai mult, într-o emisiune de televiziune,  ați făcut trimitere directă la persoana  unui membru al CNA (Narcisa Iorga) acuzând protecția pe care CNA o acordă  OTV, în detrimentul altor posturi de televiziune. Precizăm faptul că pentru încălcarea normelor legale privind reflectarea campaniei electorale, OTV a fost sancționat pe durata campaniei electorale recent încheiate, succesiv, cu amenzi contravenționale în cuantum de 20.000 și 30.000 de lei, în timp ce alți radiodifuzori, inclusiv posturile de știri la care s-au constatat abateri repetate, au fost doar somate de către CNA. Pentru o cât mai corectă informare, ținem să arătăm și modul în care membrii CNA s-au raportat prin vot la încălcările constatate la OTV în perioada 2010 – 2012, având în vedere că, potrivit legii, orice sancțiune este stabilită cu un minimum de șase voturi. Menționăm că datele acestea sunt publice, la adresa www.cna.ro.

Situația voturilor membrilor CNA față de abaterile constatate la OTV, numai în ce privește publicitatea politică în afara campaniei electorale (anexată acestei scrisori), arată că în perioada 2010 – când au debutat derapajele referitoare la publicitatea politică și în 2011 – când aceste derapaje au escaladat,  membrii CNA care au votat de cele mai multe ori pentru sancțiunile cele mai mici sunt tocmai aceia propuși în CNA de PSD, PNL și PRM.

Considerăm că voturile acestor membri ai CNA au încurajat, în fapt, excesele OTV în privința încălcării legislației audiovizuale, sprijinind astfel propaganda politică evidentă promovată de acest post. Gravele derapaje de la lege ale OTV înregistrate în această campanie electorală și în ziua scrutinului sunt și consecința modului șovăielnic în care unii membri CNA au acționat în legătură cu acest post de televiziune.

 

Ioan ONISEI – vicepreședinte CNA

Narcisa IORGA – membru CNA

Gelu TRANDAFIR – membru CNA

Valeriu Mircea DEACĂ – membru CNA

Valentin Alexandru JUCAN – membru CNA

 

 

 

 

OTV – Situație sancțiuni publicitate politică 

2010

Decizie nr. Data Sanctiune Situatie vot
936 23.09.2010 Somatie Decizie cu unanimitate de voturi
1081 28.10.2010 Amenda 5.000 6 voturi pentru (Rasvan Popescu, Ioan Onisei, Gelu Trandafir, Narcisa Iorga, Attila Szasz, Dan Grigore), 3 impotriva (Cristina Trepcea, Constantin Dutu, Mihai Malaimare)

2011

Decizie nr. Data Sanctiune Situatie vot
14 11.01.2011 Amenda 10.000 6 voturi pentru si 3 impotriva (Narcisa Iorga, Attila Szasz – motivare: amenda prea mica, Constantin Dutu – fara motivare)
183 01.02.2011 Amenda 50.0000 6 voturi pentru (Narcisa Iorga, Attila Szasz, Cristina Trepcea,Rasvan Popescu, Ioan Onisei, Christian Mititelu)
260 29.03.2011 Amenda 100.000 Decizie cu unanimitate de voturi
376 19.05.2011 Amenda 100.000 6 voturi pentru si 2 impotriva (Mihai Malaimare, Christian Mititelu)
428 09.06.2011 Amenda 10.000 8 voturi pentru şi 1 vot împotrivă (Constantin Dutu)
528 13.09.2011 Amenda 25.000  7 voturi pentru –  Răsvan Popescu, Gelu Trandafir, Attila Szasz, Dan Grigore, Cristina Trepcea, Constantin Duţu, Mihai Mălaimare
548 22.09.2011 Amenda 50.000 Decizie cu unanimitate de voturi
585 04.10.2011 10 minute 7 voturi pentru –  Gelu Trandafir, Attila Szasz, Dan Grigore, Narcisa Iorga, Ioan Onisei, Cristina Trepcea, Christian Mititelu  impotriva: Mihai Malaimare, Ctin Dutu)
633 03.11.2011 Somatie publica Decizie cu unanimitate de voturi
647 08.11.2011 Amenda 10.000 6 voturi pentru (dna Iorga si dl Dan Grigore au votat pt amenda de 50.000)
672 29.11.2011 Amenda 50.000 cu 7 voturi pentru şi 1 vot împotrivă (dl. Christian Mititelu)

 

 

 

 

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top