Săriţi cu paraşuta? Udrea, hormonii opoziţiei şi Ponta-potentul

2:06 pm, 3 mai 2014 • de Comentariile sunt închise pentru Săriţi cu paraşuta? Udrea, hormonii opoziţiei şi Ponta-potentul

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Ba chiar, dacă-mi aduc bine aminte, cu nişte ani în urmă, la Realitatea TV, mi-a mărturisit că a abandonat funcţia de şefă a Cancelariei Prezidenţiale, din primul mandat Băsescu, în urma unor editoriale dure pe care le-am scris atunci în „Evenimentul zilei” despre afacerile fostului său soţ, Dorin Cocoş. (Sigur, era în perioada romantică a carierei sale politice, acum, mai „tăbăcită”, n-ar mai renunţa probabil aşa de uşor la o poziţie publică importantă ca urmare a unor articole de presă).

Acestea fiind spuse, după ce mi-am destăinuit lipsa de afinităţi cu Elena Udrea, revin şi îi întreb pe cei care şi-au făcut din ea o ţintă-piept: de ce-o urâţi, oameni buni, aşa de tare? Am discutat deseori pe tema asta cu opozanţii săi de toate felurile. Din politică şi din presă. Şi am constatat un lucru: cei mai înverşunaţi adversari nu îi sunt bărbaţii, ci femeile, şi nu din tabăra puterii, ci a opoziţiei! Nu-i mai pun la socoteală pe Victor Ponta şi pe oamenii Varanului; pentru ei, Udrea e vinovat de serviciu şi sac de box ideal dată fiind alura liderei PMP, dar şi trecutul său romanţat. Sigur, dacă soţiile, iubitele, amantele sau prietenele lor ar fi luate la bastoane în aceeaşi manieră bădărană, nu le-ar conveni…

De ce mai multe ori, atacurile fac trimitere la misoginisme deplorabile, subumane, fruste. Dar nu la opozanţii din tabăra partidului-stat aş vrea să mă refer acum. Căci am văzut şi joi, pe Facebook, cum saltul cu paraşuta le-a excitat mai puternic pe femeile anti-Udrea din tabăra opoziţiei, care n-au ratat ocazia să-i mai tragă o smetie blondei populare. Că a fost protagonista unui gest de doi lei, că nu se face, că asta nu e politică, etc. Zău? Dar, atunci, ce-i politica? O adunare de docţi, savanţi şi fecioare, în care jocul de-a imaginea nu contează, căci poporul votează conştiinţe şi nu VIP-uri? Să fim serioşi. Poporul, în structura sa actuală, pe meleaguri Ro şi în alte zări, votează muuultăăă, foarte multă imagine.

Lesne de înţeles, pentru orice „pragmatic” intrat în arena electorală, că dacă vrei să joci trebuie să joci. Adică, întocmai ca pe terenul de fotbal, foloseşti aproape orice, inclusiv arbitrul sau teatrul, pentru a câştiga. Iar Udrea nu face excepţie de la această filosofie cinică. Vin şi spun altfel: dacă Traian Băsescu nu era un lider popular, în sensul prizei la mase largi, mai câştiga el vreodată alegerile în 2004? Dacă nu se încuscrea cu guşile lui Cioabă,  nu plesnea homosexualii peste fund cu declaraţiile sale anti-minoritate, nu se băga la şpriţ cu (b)oier Gigi Becali, nu scăpa prostii gen ţigănci „împuţite”, ori nu vorbea pre limba majoritară semidoctă, atunci mai avea el vreo şansă în faţa partidului-stat? Nu, sigur că nu. Iar astăzi, aceia care emit judecăţi de valoare despre decenţa în politică ar fi putut să scrie cel mult pe caietele de acasă sau ar fi bârfit eventual pe la colţuri, căci planul roşu, de tip ruso-chinez, pentru suprimarea vocilor libere, ar fi continuat nestingherit şi după Adrian Năstase.

A devenit o modă ca Elena Udrea să fie bârfită.  Ba că-i blondă sau cu bust, ba c-o vrea Traian Băsescu la mâna lui politică, ba că are afaceri transpartinice sau că n-ar duce-o mintea suficient încât să pretindă un rol pe scena publică. O fi sau n-o fi aşa, zău dacă mă interesează. Ce-mi pasă mie, personal, e dacă pledează pentru o societate mai normală la cap sau pentru întoarcerea în epoca Năstase-Putin-Ponta-Iliescu. Şi orice observator de bun-simţ poate admite că Elena Udrea, dincolo de tarele sale inevitabile sau de trupul generos în care s-a încarnat pe acest tărâm, ţine cârma în direcţia corectă. Aşa cum a făcut-o şi Traian Băsescu, şi el, cu toate obsesiile, bădărăniile şi slăbiciunile lui. Iar Udrea îi urmează calapodul, cu plusurile şi minusurile sale.

Vorbim, până la urmă, de un politician comun. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Ceva ce întâlneşti şi prin alte lumi. Peste tot, politicienii fac gesturi de imagine neconforme cu standardele puritanilor. Obama se dă în spectacol cu baschetul, Clinton, între două trabucuri şi-o rochie pătată, o ardea la saxofon, Băse urcă pe muntele Găină în căutarea fetelor de la Căpâlna, iar Elena Udrea îmbracă haina paraşutei. Şi ce-i cu asta? Unde-i nenorocirea şi cine garantează succesul cu actori acri, sobri, docţi şi scorţoşi, care nici măcar nu suflă în biserică?

Revin la femei. Insistenţa cu care doamnele anti-Udrea nu ratează ocazia s-o tragă de forme pe apetisanta politiciană mă duce cu gândul la altceva. Muşcăturile astea, care arată convingeri peremptorii ale preopinentelor, denotă mai degrabă frustrare. Îmi vine în minte numele Ralucăi Turcan, o contestatară convinsă a Elenei Udrea, care-şi dădea o vârstă mai fragedă decât scrie în propriul buletin încât să pară mai tânără!! Pot să nu fac legătura între acel episod jenant, de narcisism politic, şi atacurile doamnei din PDL la adresa fostei sale colege de partid? Nu pot. Tare mi-e teamă că unele dintre femeile anti-Udrea au aceste reacţii de tip hormonal din motive pur personale. Sau din autosuficienţă intelectulă ori dintr-o pretinsă puritate morală, baricade de pe care o consideră pe „Nuţi” nedemnă pentru statutul actual. Altfel, chiar nu văd de ce ar întreţine această obsesie. Sigur, aleasa lui Traian Băsescu în politica de încredere este doar una, dar nici alte distinse, ba chiar frumoase doamne care i-au trecut prin preajmă n-au nimerit rău. Însă unele dintre ele au ales însă, iată, calea răzbelului, a urii, în locul înţelegerii, al parteneriatului sau măcar al respectului.

Nu toţi avem aceeaşi şansă în viaţă. Nu întotdeauna cei mai buni ajung şi cel mai sus. Dar dacă vrei să susţii o idee, un proiect, un ideal poţi alege să faci echipă cu acel om pe care nu-l respecţi îndeajuns, dacă-ţi pasă de rezultate. Dacă nu, atunci ai destule opţiuni: invidie, ură, mândrie, săpături, bârfă, mizerii. Traian Băsescu a vrut-o pe Udrea. Asta e, ce să-i faci! Crezi în Traian Băsescu? Păi atunci mergi pe mîna lor. Nu crezi? Ok, faci ca Vasile Blaga, distrugi proiectul, te foloseşti de doamnele care n-o suportă pe aleasa preşedintelui şi o ţii pe drumul tău. Care, de fapt, nu e al tău, ci al lor. Al adversarilor. Asta, dacă îţi sunt adversari cu adevărat…

Poate că Traian Băsescu a greşit luînd-o în braţele sale populare pe Elena Udrea. Poate că avea opţiuni mai bune, mai puţin sexy sau mai academice. Dar ăsta-i Băsescu! Dintr-o bucată, totul sau nimic, my way or not way. Însă acest Băsescu, atât de torpilat din toate unghiurile, ne-a scos parţial la lumină, în 2004, din întunericul în care puteam vegeta şi azi. Dacă îi recunoşti meritele, ca şi slăbiciunile, atunci îi dai credit şi lui, şi Elenei Udrea, şi cui o mai fi în graţiile sale. Dacă nu, şi preferi întoarcerea la acele timpuri mlăştinoase, atunci dai frâu liber orgoliului, catalizezi frustrările feminine din preajma ta şi faci jocul celor pe care spui că-i vrei duşi. E prea simplă acestă ecuaţie, zău!

Păcat că hormonii au ajuns să conteze atât de mult în judecata celor care erau cândva „băsişti adevăraţi”. Ce simplu e să dai vina pe Udrea, pe simpatiile prezidenţiale sau pe aroganţa de sine! Şi ce fericiţi pot fi cei din tabăra lui Victor Ponta! Acest prim-ministru TV are toate motivele să stea pe cai mari. Poate ajunge să călărească potent multă prostime, căci îl ajută teribil frustrările sexi ale opoziţiei. Cu toate nenorocirile sale, premierul-numitor comun al baronilor PSD are toate şansele să readucă România în epoca Năstase-Iliescu. Paradoxal, condiţiile îi sunt mai prielnice decât în urmă cu zece ani, în ciuda prezenţei americane pe teritoriul românesc. Dar SUA, cum a spus şi joi Traian Băsescu, nu pot face mai mult decât să vorbească. Avertizează, dar pot avertiza degeaba dacă puterea de la Bucureşti nu ţine cont de avertismentele lor. UE e moartă-n păpuşoi, vezi cum a încălecat Orban Ungaria. Opoziţia e ocupată de cum s-o desfiinţeze pe Elena Udrea, iar presa independentă îşi numără zilele până când Ghiţă va veni şi va pune cizma oligarhă în prag. Atunci, toţi cei care mai cârtim azi, inclusiv doamnele supărate pe destinul fatal al Elenei Udrea, vom avea dreptul să sărim în gol către hăul tăcerii. Nici măcar paraşuta nu ne va mai ajuta…

Laurenţiu Ciocăzanu

Laurentiu Ciocazanu

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (56 voturi, media: 4,63 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top