*Să nu credeți că doar la TVR oamenii au viață grea și sunt persecutați și numiți „cap de porc” dacă îndrăznesc să-i pună întrebări deranjante inegalabilei Gabriela Firea. În general, cine are curajul să se ia de Primăreasa Generăleasă intră în malaxorul lingăilor din presă. Uite, de pildă, Ciprian Ciucu, liberalul care dă din casă, pe Facebook, toate matrapazlâcurile comise de Zâna Pandeluță la primărie: pentru că a enervat-o rău pe Duamna, Antena 3 a aruncat asupra lui un val de lături mai dens ca traficul în București la oră de vârf – adică la orice oră. Vidanjorii, marele cuplu de guriști celebri Ursu-Stancu (mai nou Zamfir) au descoperit, zic ei, miezul din dodoașcă, prezentând ca pe o mare revelație un fapt știut de toată lumea, pentru că nimeni nu l-a ascuns, fiind vorba de informații publice: că fundațiile conduse de Ciucu și unde e băgat, zic anteniștii, cu mânie proletară, și Cristian Ghinea – îl știți, „soroșitul, tehnocratul, dujmanul boborului etc” – „primesc milioane” de la o instituție numită Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Care, zice Ursu, luându-și moaca aia de falus înțelept, e sponsorizată de departe… he-he, știm noi, „de peste ocean”. Ocean ai zis, Adrieane? Ce ocean, m-am întrebat? O fi Pacificul, Atlanticul, Indianul, Înghețat? Le-o lua banii de gură pinguinilor, te pomenești, Ciucu ăsta, cu Ghinea? De curiozitate, am intrat pe site-ul FDSC și ce să vezi: nici vorbă de ocean – sau cel mult de un ocean de prostie în capul antenistului Ursu – fiindcă organizația e înființată în 1994 sub egida Comisiei Europene. Ursule, tată, când mai vrei să dai „dezvăluiri-bombă”, asigură-te mai întâi că nu te faci de cacao și mai caută și tu, pe Goagăl măcar, să te documentezi. Nu mai vorbesc că sunteți atât de băbălani încât, după ce-i tot dați înainte cu milioanele cu care ar fi fost răsplătiți Ciucu și Ghinea, puneți pe ecran o ditamai schema pe care scris clar că suma primită de fundațiile lor în câțiva ani a fost… 500.000 de euro! Băi-băbălanilor, până și troglodiții care se uită la voi știu că suma asta, deși are multe zerouri, tot nu e un milion măcar, e juma de milion! Iar banii ăia nu sunt furați, spre deosebire de sutele de mii de euro cu care sunteți „sponsorizați” voi (numai colegul Gâdea a primit două sute de mii, remember?) de Dom Profesor Voiculescu, din alea 60 de milioane de euro furate de la statul român, adică de la noi. Păi vă dați seama, giumbicșilor, câte statui construia duamna Firea – că de la ea ne-am luat – de banii ăștia? Și Varanul, în loc să-i dea ei, vi-i dă vouă – e drept că și voi sunteți niște monumente: niște monumente în viu de mârlănie, manipulare și dezinformare.
*Dar să lăsăm deoparte încrâncenarea cu care lingăii lui Felix devin, seară de seară, lingăii tuturor „febleților” lui Felix, și să ne distrăm nițel cu alte organe de presă, mult mai haioase. De pildă, nu știu cine umple site-ul B1 TV cu gogomănii – că de scris articole nu putem spune că scrie – dar tipii au un umor extraordinar. Să vă dau două exemple: site-ul titrează, la un moment dat, „Blestemul IONELEI PRODAN: ELENA MERIȘOREANU, la un pas de tragedie! “Mi-am văzut moartea cu ochii” Și pe urmă descrie cum mașina în care se afla cântăreața de muzică populară a rămas fără frâne pe autostradă. Bine, bă-băieți cucuieți, dar de unde știți că era blestemul Ionelei Prodan? Aud? Poate era blestemul lui Tuthankhamon, o fi zis ea ceva, o fi cântat ea ceva nasoale de piramide, l-o fi supărat cumva pe faraon? Chiar așa, nici n-a murit bine doamna Ionela și gata, îi punem blestem în cârcă? Ia vedeți, că acum vă ia la trei păzește fiica răposatei, Ana Maria, și chiar că de blestemul gurii ăsteia nu vă mai scapă nici toată asociația vrăjitoarelor libere și fără frontiere! Și, pentru că nu li se păruseră că au fost suficient de „ziariști”, gogomanii mai comit una, ia fiți atenți: „ȘOC în TELEVIZIUNE: Mihai Mărgineanu a părăsit România! Ce se va întâmpla cu serialul „Las Fierbinți” Din titlu se înțelege clar că simpaticul cantautor a plecat din România, sătul probabil să o vadă cum se transformă, sub mustața „domnului Dragu” într-un uriaș Las Fierbinți, și prea curând n-o să-l mai vedem pe aici. Ei bine, cu totul fals: pentru că în articolul care urmează după titlu se scrie clar: „Mărgineanu și-a instalat soția, pe Andreea, și cei doi copii ai lor, Tudor și Alexandra, în Spania, în perspectiva în care va veni vremea în care va lua în serios meseria de pilot. În prezent, serialul „Las Fierbinți” merge de minune și nici cu trupa muzicală nu-i merge rău, astfel că va mai dura până când Mărgineanu va pleca definitiv din România.” Păi vedeți, bă, că sunteți mitocani? Păcăliți lumea cu click-baituri din astea? Dar, dacă tot v-ați apucat, măcar dați-ne și voi iluzii frumoase. Uite, de exemplu băgați un titlu mare: „Șoc în PSD: Pipițoanca lui Dragnea a plecat de acasă!” Iar în articol explicați, frumos, că păsărika mică a plecat doar până la colțul străzii, să-și ia o înghețată la cornet și-o acadea, ca orice copil pofticios, căruia Tăticul Dragnea nu-i ia Bombonică, să nu se îngrașe.
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.