» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*Spre deosebire de alte posturi de televiziune, unde nu poți să te distrezi decât fie când pierd alegerile pesedeii, fie când e băgat la pușcărie vreun corupt și vuvuzeii își iau moacele de înmormântare, știind că trebuie să renunțe pentru o seară la rahat, ca s-o dea pe colivă, la B1 TV e încă rost de distracție fiindcă acolo mai există și invitați din tabere diferite, nu doar lătrăi aflați de aceeași parte a cașcavalului. Bunăoară, aseară a fost mare meci mare între Traian Băsescu, invitat prin telefon, și Liviu Mihaiu, prezent în studio, alături de duduia Sorina Matei. Nu mai știu, ca să zic așa, de la ce s-au luat domnii ăștia iuți la beție mânie, dar cert este că după doar câteva minute Mihaiu îl alinta, duios, pe Băsescu, cu apelativul ”turnător securist”, în vreme ce fostul președinte îi răspundea, la fel de duios, ”sluga lui Vîntu”. Săraca Soneria, cât e ea de bățoasă și de tare-n acute, nu prea a avut mare lucru de făcut, când s-au stârnitără ăștia doi, așa că acuzele au continuat, ajungându-se, evident, și la ”de ce-ai lovit copilul ăla peste gură”, ”domnul Liviu e mitoman” ”nu domnu Liviu, că nu vă strigați o slugă”, ”slugile lui Vîntu tot slugi rămân”, ”mai bine angajat la mogul decât sluga Securității.” Iarăși, nu știu cum s-a terminat dialogul, că mă ridicasem să-mi mai iau niște popcorn, dar presupun că a fost ceva similar cu discuția dintre Mitică de la Ligă și Jiji Becali și bănuiesc că Băsescu, jovial cum îl știm vineri seara, o fi zis, probabil: ”Mihaiu m-a făcut hahaleră, eu l-am făcut zdreanță, dar de jignit, nu ne-am jignit.” Oricum, Sonerio, data viitoare ar fi frumos din partea ta să-i chemi pe amândoi în studio și să le ceri să vină și încurajați cu vreun șnaps, ceva, că poate altminteri n-au coraj, Ei, ia să fi fost Băselu în platou și să-i fi zis Mihaiu toate chestiile alea cu securistul, turnătorul, îți dai seama ce caft ieșea? După care nenea Traian se jura că nu s-a atins de ”domnu Liviu” nici cu palma, nici cu pumnul, ci i-a dat doar un cap în gură, ca-n tavernă la Anvers. Păi io să te-nvăț meserie, fată? Ori facem rating, ori nu mai facem!

*Pentru că Benny Hill a murit de mult, iar Mr Bean s-a cam lăsat de meserie, Bogdan Chirieac, marele analist în viu, pare dornic să ocupe nișa lăsată, devenind cel mai mare comic în viață. Dacă n-ați văzut măcar un scheci de-ale lui ați ratat o partidă de râs, pe cuvânt! Uite, ieri de pildă el a fost invitat la România TV, unde cei prezenți s-au dat la bârfă privind următorul președinte al României. Probabil ghiftuit deja de la bufet, analistul a glăsuit: ”Domnul Klaus Iohannis va candida la președinția României. De la PSD eu cred că domnul Liviu Dragnea va fi candidatul la alegerile prezidențiale. El are un mesaj pozitiv, are tipul de mesaj pe care îl dădea cu ani în urmă Ion Iliescu. Este împăciuitor, echilibrat, vorbește despre majorări, nu intră în polemici dure. Nu vor fi însă singurii candidați la președinție. Nu există emoții că PSD nu va intra în turul doi, dar eu cred că va mai apărea un candidat anti PSD care va intra în turul doi. Astăzi, când vorbim, mi-e teamă că președintele Iohannis nu intră în turul doi. Mai există și posibilitatea ca domnul Călin Popescu Tăriceanu, în cazul în care reușește să intre în turul doi, să câștige alegerile prezidențiale”. Coane Chirieac, te-oi bucura că intră în turul doi Dragnea și Tăriceanu, doar că acest lucru nu se va întâmpla decât în visele tale umede. Sau cumva te-ai referit la alegerile de președinte de celulă la Jilava? Căci da, la Jilava au mari șanse amândoi să candideze și să și câștige: au notorietate, prestanță, au băgat vastul până la cot, nu ca restul găinarilor ajunși acolo, deci n-ar fi exclus să ajungă președinți și pe pușcăriile din toată țara. Și-n cazul în care totuși n-o să se voteze legea aia prin care se dau haine, bani și alte ajutoare infractorilor, când ies de la mititica, te rog mult, fii băiat salon, cum te știu, și donează-le niște haine când or ieși – că-ntr-un sacou de-ale tale încap amândoi și tot mai rămâne loc și pentru vreo doi-trei penali mai mici!

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (23 voturi, media: 4,87 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

2 comentarii

  1. jean valjean din salajean spune:

    Madame Matei (lasand la o parte vocea a la Cretulescu, gen cutit frecat in tigaie) nu intelege ca nu ea trebuie sa vorbeasca, nu ea trebuie sa se auda 80% din emisiune mai ales daca are invitati. Vrea monolog, sa-si auda ideile, sa faca emisiune gen Badea/Banciu la miezu noptii. Sa se contrazica ea singura si pe urma sa-si dea dreptate. Intrand peste invitat nu numai ca e nepoliticos dar nu intelege nimeni nimic pentru ca-l intrerupi, nu-si duce omu explicatia si parerea pana la capat. Ca si la Manastire varianta masculina a lui Matei. Oameni carora le place sa se auda si se plictisesc de explicatiile invitatilor. Cat despre Mihaiu…neaaa…A imbatranit si asta. Astept sa i se spuna „maestru” ca lui Cristoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top