Sâmbătă, 28 iulie: A patra putoare în stat

9:22 am, 28 iulie 2018 • de Comentariile sunt închise pentru Sâmbătă, 28 iulie: A patra putoare în stat

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*Pentru că Ghiță e tocmai la Belgrad și, oricât de lungă ar avea limba, până acolo tot nu poate ajunge, Ciutacu și-a ostoit dorul de o bucă proaspătă, durdulie, apetisantă, de penal, cu Darius Vâlcov. Că așa sunt gurnaliștii ăștia de prin moguliziuni: pupăcioși cu rândul. Și, dacă acum câteva zile a fost rândul latriniștilor să îl limbuiască pe pedelistul transformat în eminența maronie a PSD, aseară Ciutacu a preluat ștafeta, dovedind însușiri de lingău muuuult mai bune decât foștii lui colegi de țucal din ograda lui Voiculescu. O întrebare, măi, dar știți ce-i aia? O singură întrebare incomodă nu i-a pus Ciutăcel! Măcar așa, să-l întrebe cum de s-a transferat de la PDL, partidul pe care el, Ciutacu, îl înjura cu bale, la PSD, partidul pe care acum Ciutacu îl pupă cu și mai multe bale? Sau să se intereseze de ce-i șantaja pe slătineni că, dacă nu votează PSD, le va scumpi apa de-o să-i ia dracu!?

Ca orice gurnalist care se respectă, Ciutacu a luat de bun tot ce abera Vâlcov, pentru că ăsta e jurnalismul la România TV: tot ce spun invitații pușcăriași sau pușcăriabili nu trebuie contrazis. Ei au întotdeauna dreptate, iar telespectatorii nu trebuie bulversați, nu trebuie lăsați nici măcar o clipă să creadă că lucrurile ar sta altfel decât li se prezintă la televizor. Așa și acum: a băgat Vâlcov la povești încât frații Grimm ar fi părut niște bieți epigoni netalentați pe lângă el. Pe urmă, pe ecran, a apărut imaginea de mai sus și când am citit burtiera mi-am zis: „Hait, să știi că a început România TV să spună adevărul!” Păi nu Dragnea și Vâlcov săvârșesc o fraudă uriașă cu banii de pensii? Însă nici vorbă de așa ceva: frauda, am aflat, nu va fi săvârșită de corifeii PSD, ci de „băieții răi”, de dujmanii boborului, care vor să fure truda și sudoarea bieților pensionari. Ca să fie clar cum stă treaba, Vâlcov a mai dat una din puțul gândirii: „Trebuie să învingem mafia din România. Dacă nu o eliminăm noi, probabil nu o să mai aveți cu cine discuta pentru că probabil o să ne lichideze fizic.” Ei, puișor, aici ai dreptate: când veți ajunge să vă scuipe 19 milioane de români, atunci să știi că riscați într-adevăr, să vă înecați! Dar cel mai mult mi-a plăcut când povestea el de tablourile confiscate de procurori: „N-am avut niciun tablou, nu am fost niciodată în cimitir. Nu apare în rechizitoriu așa ceva. A apărut pe un singur site. Pe o singură aderesă de e-mail: cucuveaua mov.”

Acum, iarăși zic: dacă Ciutacu făcea presă și nu masaj thailandez cu limba, l-ar fi întrebat pe invitat: „Chiar așa, domnu Vâlcov? N-ai avut niciun tablou? Și atunci ce-i cu alea 47 de tablouri pe care le-ai predat singurel și pe care, după ce le-au confirmat ca fiind autentice, experții le-au trimis la muzeu? Ce-i cu martorii care te-au acuzat că ești un hoț, cu dovezi atât de clare încât ți-ai luat opt ani de pârnaie în prima instanță? Ce-i cu milioanele de oameni care te-au auzit și te-au văzut, în campania electorală, când vorbeai la miting și-i acuzai pe slătineni că, dacă nu votează PSD, o să le scumpești apa? Toate astea nu există, nu-i așa? Sunt din realitatea virtuală, din statul paralel, din penajul cuvuvelei mov, deci toți românii au fost făcuți să creadă că totul e real, dar de fapt nu era nimic real, ci doar faptul că bietul Vâlcov era persecutat politic de însăși Kovesi! Vă spun sincer, la faza asta am avut așa mult impresia că mă uit, de fapt, nu la emisiunea lui Ciutacu, ci la Matrix, încât la un moment dat chiar m-am așteptat să scoată Ciutacu două pastile și să i le întindă lui Vâlcov-Neo: doar că pastilele nu erau roșie și albastră, ca-n film, erau amândouă căcănii.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (23 voturi, media: 4,87 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top