*Clarvăzător înnăscut, încă de pe vremea când lucra la OTV, cot la cot cu femeia cu prosopul pe ochi și ghicitorii în iaurt degresat, Tudor Barbu a văzut în bobi că pe „domnu Dan” îl aștepta un drum de seară cu niște mascați de negru, la o casă mare, cu gratii, și și-a părăsit binefăcătorul. Aceeași intuiție fenomenală l-a ajutat însă să găsească rapid un alt binefăcător – sau binefăcătoare – fiindcă în cafea nu se vede prea bine dacă-i dă și duamna Udrea bănuți la salar. În fine, în noua sa calitate, de prezentator la B1, acest Marcă-banus al presei românești și-a păstrat calitățile de vizionar și ieri le-a prezis telespectatorilor dornici să-și afle viitorul ce leafă vor mai lua din ianuarie. Telespectatorii trebuiau doar să sune, să-i zică profetului Barbu cât încasau la zi, iar el, prin două pase magice, le zicea dacă de la anul salariul lor creștea sau scădea. Un telespectator mai curios l-a întrebat pe fostul otevist el ce salariu câștigă, iar Barbu, nonșalant, i-a zis: ”Am 7500 sau 7800 de euro pe lună, nici eu nu mai știu sigur”. Scump, domnu, scump, dincolo, la OTV și PP-DD era mai ieftin! Știai matale de ce te-ai ejaculat din Partid! Dar chiar și cu salariul ăsta, să știi că nu te apropii de alte vedete de televiziune, precum Badea și Gâdea, de pildă, care umflă mult mai mulți bani lunar, bașca faptul că primesc zilnic o masă caldă gratuită și aburindă, direct de la domnul Voiculescu!
*Că tot veni vorba de Mircea Badea, știți că ăsta este, la Antena 3, un fel de câine de pază al democratiței, în sensul că-și urmărește colegii și începe imediat să latre, dacă observă, de pildă, că unul este prieten pe Facebook cu cineva de la #rezist. Fiindcă ieri Dana Grecu căzuse în borcanul de sinceritate și recunoscuse că multinaționalele hulite de premierul Două-Doze sunt printre cei mai buni platnici la contribuțiile sociale și, spre deosebire de multe companii de stat, nu au datorii la buget, Vuvuzel s-a grăbit repede s-o contreze: ”Mesaj pentru Dana Grecu si cei care ne arată că multinaționalele nu au datorii la statul român: Multinaționalele externalizează profitul, deci ce căcat de datorii să aibă și la ce?!?!?!? Ele nu declară profit în România! Asta e problema. Nu că nu-și plătesc datoriile pe care nu le recunosc! O fi greu?!” Nu știu dacă o fi greu, Mircică, dar pentru tine e imposibil: nu mai aduna mere cu pere, că o să-ți dea lămâi. Datoriile alea la care se referea colega Dana reprezentau plata contribuțiilor sociale, pe care noul tău cur de lins, domnul Tudose, zicea că nu le plătesc multinaționalele, băncile, masonii, șerpilienii etc, pentru ca ieri să se demonstreze că, de fapt, nu le plăteau companiile de stat, CFR-ul, PSD-ul, duamna Firea, d-ăștia. Așa că, dacă nu te pricepi, nu te mai băga, garsoane, ca musca-n berea premierului, eufemistic vorbind. Nu de alta, dar îmi aduc și eu aminte că acum câțiva ani încasai sume consistente de la o celebră multinațională, care produce autoturisme de lux, ca să-i faci reclamă. Pe atunci nu știai că multinaționala aia externaliza profitul, tiripliciule, sau știai, dar tăceai mâlc, fiindcă erau buni bănișorii de la străinezi și te scoteau din foame? Păi ori suntem români mândri, ori suntem slugoi la Toyota, băi pârâcioasă mică?!
*Și, ca să încheiem într-o notă tragi-comică, după ce ne-am amărât cu ipocriții ăștia de prin televiziuni, ia uitați ce titlu dă Cancan: ”Criză de ouă pe piaţa din Suceava! Nu o să-ţi vină să crezi cât a ajuns să coste un ou!” Ei, vedeți? Și făceați mișto de Vosganian-Cioc-de-Aur când vă spunea că-s găinile evazioniste! Iar Suceava e doar începutul, veți vedea că în curând această criză de ouă se va extinde la nivelul întregii țări. Începuturile deja se văd: ăștia de la putere micționează tot mai de sus în capul nostru, iar noi nu zicem nici pâs, ba unii mai deschid și gura, să anunțe că fac cum zice guvernul. În condițiile astea, nu se va pune problema cât o coste ouăle, ci de unde le mai iei, că-n afară de președintele ăla al Letoniei, care a dizolvat Parlamentul corupt la doar câteva luni de la alegeri (cam ca la noi, adică), nu prea mai are nimeni ouă în Europa!
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.