» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Deşi participase, săptămâna trecută, la licitaţia pentru brandul Academia Caţavencu, jurnalista Sabina Fati a declarat azi, pentru cotidianul Evenimentul zilei, că nu intenţionează să se prezinte şi la următoarea licitaţie, care va avea loc pe 14 iunie. După cum se ştie, câştigătorul oral al primei licitaţii fusese declarat directorul editorial al Academiei Caţavencu, Doru Buşcu. Am spus “oral”, pentru că la probă scrisă, adică atunci când a fost vorba să arate banii, Buşcu nu s-a mai dovedit la fel de sigur pe el, nereuşind să aducă suma de 1,6 milioane de dolari, pentru care brandul fusese adjudecat. Din cauză că nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată, el a pierdut garanţia de 45.000 de euro, depusă înainte de licitaţie. Dacă o s-o ţină băieţii tot în ritmul ăsta, iese Vîntu din puşcărie, pentru bună purtare, peste vreo douăzeci de ani şi o cumpără el…

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

6 comentarii

  1. Dar că Bușcu e și licitator, și ziarist la Cațavencu, unde scrie articole amenințătoare la adresa celor care îndrăznesc să îl concureze, nu e știre? Nu mai poți să licitezi pentru Cațavencu că te amenință Bușcu în Cațavencu! Se întreabă cineva de ce lichidatorul nu îl dă afară de la ziar pe cel care îi sperie clienții avînd interesul clar să participe doar el la licitație? O fi pe fond de șpagă? Sau e și asta tot de la libertatea de expresie prin batistă?

  2. Alex spune:

    Nu ma mira! La cit va place ideea cu” batista”, chiar o cereti. Am vazut pe facebook-ul tau cit il omagiezi pe Basescu. Asa ca, vino, ca nu mai are nimeni nmic de pierdut. Oaha, oaha, ha, ha, ha. Habar nu aveti de nimic. Oaha, ha, ha

  3. ElCucui spune:

    @Alex, curajosule, vezi să nu mă prezint eu la licitație (cu banii lui Adamescu, normal) că pe tine te chem primul la batistă.

  4. Alex spune:

    Hiiii! S-a retras Fati. Asta era Fati? Asa arata? Doamne, imi imaginam cel putin o Elena Udrea. Pai in povesti de felul asta, deobicei, erau implicate femei frumoase…Vezi Ritzi. Ceva nu e ok. Sau poate totusi s-au gindit ca au fost promovate mult prea mult femeile si si-au zis, de data asta ne trebuie un barbat. Un jurnalist adevarat, de la Romania Libera…sau poate din alta parte? De ce nu? Ia sa vedem, ce a mai ramas. Evenimentul Zilei sau revista aia de satira de 3000 de exemplare, poate luam unul de acolo, ce sa ne mai tot ascundem cu independenta asta.

  5. Gina spune:

    @Panti A dezgropat unul din Dealurile Moldovei.
    Io cred ca vine chiar Adamescu. Cred ca acum isi concepe o fisa, unde sa scrie ca are trei ani de jurnalism si vine el, Adamescu. Vine o bestie, sa isi ia frumoasa si s-o tina pe burta paroasa.

  6. Panti spune:

    Aranjament!
    Adamescu. Era de asteptat!
    SOV a mai „rezolvat” o problema.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top