Ruleta WikiLeaks

5:22 pm, 28 martie 2011 • de Comentariile sunt închise pentru Ruleta WikiLeaks

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

După ce a făcut să curgă fluvii de cerneală şi a consumat curent electric la televiziuni cât să lumineze un an toate şcolile de pe Pământ, scandalul iscat de zevzecul ăla de Iulică Assange a ajuns şi în România. Mai greu – că la noi toate noutăţile ajung cu întârziere –, dar şi acum, că a ajuns, să te ţii! Norocul nostru că americanii erau slobozi la gură şi nu nişte englezoi d-ăia morocănoşi, să le scoţi cuvintele cu cleştele. O să aibă acum presa ce toca până la Crăciun, la cât au trăncănit vrute şi nevrute yankeii cu tot felul de neaveniţi cu pretenţii de analişti, jurnalişti sau politicieni.

Rămân la părerea că nu jurnaliştii  de la Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie sunt principalii responsabili de apariţia acestor documente în media autohtonă. Ei au fost, poate, negrii care au scos castanele din foc pentru alţii. Pentru că hai să ne întrebăm, precum Seneca: oare cui foloseşte toată povestea? Unor jurnalişti independenţi, al căror efort de a dezvălui adevărul merită să fie lăudat sau, mai curând, unor domni care stau în umbră şi nu mai ies la televizor să explice cum e cu bătutul copiilor cu caraba, fiindcă s-au făcut destul de râs data trecută? Să privim la cele trei publicaţii care s-au înţeles să publice documentele: site-ul hotnews.ro, Adevărul şi Jurnalul naţional. Găsiţi voi mogulii din spatele fiecăruia, că, vorba bancului, mie-mi vine să râd.

Dar ce merită a fi subliniat e faptul că documentele WikiLeaks nu sunt devastatoare pentru o tabără politică şi mană cerească pentru altă. Există fel de fel de telegrame şi, dacă, ieri după-amiază, la Realitatea, Vîntu făcea scandal şi-şi băga piciorul ăla sănătos în ea de treabă, indignat că vor fi publicate cele care vorbeau despre moguli, ruşi şi prostănaci, mai pe seară au sosit, la Antene, şi documentele „bune”, adicătelea cele care vorbeau despre Băsescu, dosare şi terorişti arabi, iar mogulilor le-a mai venit inima la loc. De acest dualism bogumilic al scrisorelelor WikiLeaks şi-a dat seama până şi un chiulangiu precum Crin Antonescu, care, trezit mai devreme – de!, după ora de vară – a declarat, mofluz, că „unele telegrame sunt superficiale şi irelevante, adevărate compuneri nedocumentate”. Care dintre telegrame sunt irelevante, în opinia sa, nu e greu de ghicit: alea în care mogulii sunt acuzaţi că voiau să închine Ţara Românească lui Putin. Nu veţi auzi vreun vuvuzel rostind ceva despre ele. În schimb veţi vedea zilele astea la Antene intensificarea zoaielor anti-Băse, pe motiv de vaccin de gripă aviară cerut lui Obama, legături suspecte cu teroriştii arabi şi marţienii gri cu ochi ovali şi, eventual, pasiuni pentru whisky cu multă gheaţă. De partea cealaltă, în tabăra pro-Băsescu veţi vedea, cu precădere, dezvăluiri despre şerpăria din PSD, mafia la nivel înalt care guvernează paralel România – deşi Boc crede, eronat, că el e prim-ministru etc. etc. Cum ar veni, fiecare cu glezna mă-sii: fiecare tabără cu adevărul ei.

Cine are de câştigat însă din această ruletă numită WikiLeaks? După părerea mea, votantul de rând, cu condiţia să fie suficient de destupat la minte ca să distingă adevărul de bârfă şi, din hălcile astea cumsecade de informaţie, să aleagă carnea şi să lase câinilor de pază ai democraţiei de la tembeliziuni oasele şi zgârciurile, să le rumege ei, că li s-o fi acrit de-atâtea verzituri cu filigran.

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top