Agresiunea comisă de fiul senatoarei cu nume predestinat de polician, Plăcintă, asupra tuturor vieţuitoarelor care au îndrăznit să-i iasă în cale, duminică noaptea, a fost doar un nou episod – din păcate nu şi ultimul – dintr-un lung şir de violenţe stradale care deja în România au devenit rutină. Nu îmi fac iluzii că individul, renumit pentru gesturile sale şocante, de la urinatul pe troiţe la sărutatul languros cu alţi derbedei, va păţi ceva. Justiţia chioară îl va ţine o lună la popreală, nu de alta, dar pramatia riscă să dea în comă alcoolică de Sărbătorile astea, după care îl va elibera şi-l va reda mamei zdrobite de mila puişorului inocent. O nouă filă din dosarul infracţiunilor flagrante soldate cu victime, dar în care agresorul va fi albit de judecători va fi astfel întoarsă, până când o altă beizadea de grangure va face deliciul presei, comiţând cine ştie ce grozăvie.
Nu ăsta mi se pare însă lucrul cel mai grav, de vreme ce aproape ne-am obişnuit ca în România, oamenii care depăşesc o anumită situaţie financiară şi un anume statut social, să devină automat imuni la rigorile legii. Mai gravă mi se pare atitudinea avută de purtătorul de vorbe goale al Poliţiei, Christian Ciocan. Probabil netrezit suficient din euforia petrecerii de săptămâna trecută, carismaticul ofiţer le-a recomandat cetăţenilor să nu se mai implice în conflictele de stradă, pentru că are cine să o facă: poliţiştii. “În primul rând este foarte riscant. Pot oricând să devină ei înşişi victime. Conflictul iniţial poate fi extins dacă este vorba despre o încăierare între bande sau găşti de cartier. Nici nu mai suntem înainte de 1989, când din simţ civic orice cetăţean trebuia să intervină. Astăzi, în 2010, suntem stat european şi este dreptul Poliţiei, dar şi obligaţia acesteia să o facă. Cei care asistă la cazuri de agresiune în stradă trebuie să anunţe de îndată la 112. Există apoi un alt risc, cel al comiterii unei infracţiuni. Cei care intervin pot la rândul lor să devină subiect de cercetare, dacă în cazul intervenţiei lor încalcă legea” – aşa sună declaraţia halucinantă a domnului Ciocan. N-am auzit vorbe mai hazlii, din partea unui poliţist, de la ieşirea la rampă a tragi-comicului Şoric şi chiar mă întreb: ce diferenţe există între un Ciocan şi un Şoric? Doar de textură şi densitate a gradelor de pe umăr?
Nu ştiam că după 1989 simţul civic şi legea bunului simţ s-ar fi abrogat. Că ele sunt pe cale de dispariţie, e altă poveste şi aici nu doar cetăţenii sunt de vină, ci poliţia însăşi. Pentru că atunci când ştii că intervenţia ta, care poate salva viaţa unui om, riscă să-ţi aducă ţie o condamnare, pe motiv că l-ai stresat pe agresor ori i-ai încălcat intimitatea pumnului, nu prea mai ai chef să intervii. Şi când de asemenea ştii că hoţul pe care l-ai dus de guler la poliţie, prinzându-l în flagrant, va fi eliberat după cinci minute de vajnicii apărători ai legii, ce rost are să mai pierzi vremea făcând pe justiţiarul? Că poliţia e de multe ori mână în mână cu infractorii ştiam, dar nu mă aşteptam să aud chiar din gura onorabilului domn Ciocan ca atunci când văd, bunăoară, că îmi este jignită, scuipată, bătută mama sau soţia pe stradă, de vreun terchea-berchea nu trebuie să intervin, ci să o las să fie ciomăgită zdravăn, iar eu, în timpul ăsta, să sun la 112 şi să aştept calm să vină supermenii cu caşchetă. Păi altfel risc să iau şi eu bătaie, zice domnul Ciocan, care a ţinut să adauge că de mai multe ori el a intervenit în conflicte stradale şi s-a ales cu hainele rupte de agresor – sper din toată inima ca turbulentul să se fi oprit totuşi la chiloţii de la Botezatu, că erau de firmă şi dacă-i rupea şi pe-ăştia chiar că ajungea la puşcărie….
Îndemnul la laşitate pe care Christian Ciocan îl face cetăţenilor este totodată o încurajare adresată infractorilor, care desigur că vor râde în hohote auzind gluma bună cu intervenţia poliţiei. În baza intervenţiei poliţiei rişti să mori în stradă, ba ajungi să-ţi facă şi pomenile, şi echipajul tot nu va sosi – probabil v-aţi dat singuri seama de asta, de multe ori. Domnul Ciocan, deşi om şcolit, nu a învăţat încă lucrul esenţial din psihologia infractorului: că acesta nu se bazează pe curajul lui, ci mai curând pe frica, indiferenţa şi indolenţa celorlalţi. Pentru că, de cele mai multe ori, indivizii cu tendinţe agresive sunt de fapt nişte mari fricoşi şi încep să tremure când se simt încolţiţi. Dacă lumea ar fi unită şi s-ar mobiliza contra lor, agresorii care se dau mari şi tari s-ar transforma ca prin farmec din lei în mieluşei. În loc să-i îndemne pe oameni să manifeste simţ civic, să fie combativi şi vigilenţi, el îi sfătuieşte să stea pasivi la cheremul infractorilor şi să lase poliţia să-şi facă treaba (adică să nu facă nimic). Altfel spus, domnul Ciocan ne cere să devenim nişte momâi numa’ bune de jecmănit şi ciomăgit de către agresori. Să stăm ca o o plăcintă în mjlocul drumului şi să privim la o crimă ca la cinematograf. Eu, sincer, n-aş vrea să ne transformăm în nişte plăcinte, fie ele şi româneşti. Pentru că plăcinta, spre deosebire de mămăliga românească, nu va exploda niciodată.
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.